x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză specială București: Temperatura minimă scade la 17 grade. Vin ploi torentiale

Prognoză specială București: Temperatura minimă scade la 17 grade. Vin ploi torentiale

28 Aug 2021   •   10:36
Prognoză specială București: Temperatura minimă scade la 17 grade. Vin ploi torentiale
Sursa foto: Hepta

Meteorologii au actualizat sâmbătă prognoza specială emisă pentru București, avertizând că în weekend vor fi perioade cu ploi torențiale și vijelii. Vremea se menține însă caldă, cu temperaturi maxime de 28 de grade. Minimele coboară la 17 grade.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul sâmbătă ora 10.00 - duminică ora 23.00, vor fi perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și izolat peste 25 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, sâmbătă (28 august) și de 29...30 de grade duminică(29 august).

Temperatura minimă se va situa în jurul a 17 grade.

×