Regimul termic se anunţă oscilant, dar în general plăcut în următoarele două săptămânii (15-28 septembrie), cu temperaturi medii de 23-24 de grade în prima parte a intervalului, cumulate cu scurte perioade în care ploile îşi vor face apariţia în majoritatea regiunilor, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În Banat, în prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne vor marca o creştere treptată, de la valori medii în jurul a 20 de grade, până la 23-24 de grade. În intervalul 21 - 24 septembrie, vremea va intra într-un proces de răcire şi maximele vor scădea cu aproximativ 4 grade, apoi temperaturile se vor menţine neschimbate până spre sfârşitul lunii. În ceea ce priveşte minimele nocturne, acestea vor oscila între 10 şi 14 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 18 septembrie şi, din nou, după 24 septembrie. Va ploua pe arii extinse în primele două zile ale intervalului, când şi cantităţile de apă vor fi mai însemnate, dar probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată şi după data de 19 septembrie.
În Crişana, până pe data de 19 septembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori normale din punct de vedere climatologic, în jurul a 24 de grade, apoi vremea va începe să se răcească uşor, iar temperaturile vor ajunge spre sfârşitul lunii la medii de 18-19 grade. Mediile temperaturilor minime vor scădea semnificativ până în 18 septembrie, apoi vor reveni la valori de 13-14 grade. În a doua săptămână de prognoză temperaturile nocturne vor marca o nouă scădere, ajungând până la 9-10 grade. Pe parcursul întregului interval sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată şi pe arii restrânse, cu excepţia perioadei 20-24 septembrie, când vor fi mai frecvente şi, posibil, în cantităţi moderate.
Pentru regiunea Transilvaniei, prima parte a intervalului va fi caracterizată de valori ale maximelor termice între 22 şi 24 de grade şi minime între 7 şi 10 grade, cu cele mai scăzute temperaturi nocturne în depresiuni. În a doua săptămână, regimul termic va marca o scădere treptată, de aproximativ 3 grade, astfel că, spre sfârşitul lunii vor fi, în medie, maxime în jurul a 18 grade şi minime de 5-6 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, foarte redusă în prima săptămână, va creşte după data de 20 septembrie, iar ploile vor putea fi moderate cantitativ.
În Maramureş, până pe data de 19 septembrie, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori normale pentru a doua decadă a lunii, cu maxime de 23-24 de grade, apoi temperaturile vor începe să scadă, mai accentuat până în data de 23 septembrie, şi vor ajunge la 18-19 grade. Minimele nocturne vor oscila între 7 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în intervalele 17-19 septembrie, respectiv 24-28 septembrie. După data de 20 septembrie, va creşte probabilitatea de precipitaţii, iar ploile vor putea fi moderate cantitativ.
În Moldova, în prima jumătate a intervalului de prognoză, valorile termice medii diurne se vor menţine relativ constante, cu maxime în jurul a 22 de grade, însă temperaturile minime, în scădere accentuată, vor ajunge la 8 grade în data de 20 septembrie. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de o scădere a temperaturilor, atât maxime, cât şi minime, astfel că, spre sfârşitul lunii, maximele vor oscila în jurul a 18 grade, iar minimele vor fi de 8-9 grade, valori comparabile cu normele climatologice. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în perioada 21 - 26 septembrie, în restul intervalului doar cu totul izolat fiind posibile ploi slabe.
În Dobrogea, regimul termic se va menţine mai ridicat decât cel climatologic, deşi temperaturile vor scădea uşor de la medii de 26 - 28 de grade în prima săptămână la o medie regională de 24 - 26 de grade, în cea de-a doua. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 15 şi 17 grade, cu valori mai mari în continuare în zona litoralului. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi foarte redusă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză.
În Muntenia, până pe data de 22 septembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori normale din punct de vedere climatologic ale maximelor, în jurul a 24 de grade, apoi vremea va începe să se răcească uşor, iar temperaturile maxime vor ajunge spre sfârşitul lunii la medii de 20-21 grade. Mediile temperaturilor minime vor scădea până în 20 septembrie, când vor fi în jurul a 9 grade, în week-end vor creşte cu aproximativ 3 grade, apoi vor marca o nouă scădere uşoară. Probabilitatea de ploaie se va menţine foarte redusă aproape pe tot parcursul celor două săptămâni şi doar între 21 şi 26 septembrie vor fi ploi, în general slabe.
Pentru zona Olteniei, meteorologii prognozează un regim termic diurn relativ scăzut în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, cu maxime, în medie, între 19 şi 23 de grade, valori cu aproape 5 grade sub cele normale pentru a doua jumătate a lunii septembrie. Mediile temperaturilor minime se vor situa între 10 şi 13 grade, cu cele mai scăzute valori în intervalele 18 - 20 septembrie, respectiv 25 - 28 septembrie. Va ploua pe arii relativ extinse în primele două zile ale intervalului, când sunt aşteptate cantităţi de apă mai însemnate, dar probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată şi după data de 20 septembrie.
La munte, în cele două săptămâni de prognoză, regimul termic diurn nu se va modifica semnificativ, situându-se, în medie, între 12-14 grade, iar cel nocturn va suferi uşoare modificări de la o zi la alta şi se vor încadra între 4 şi 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în 15 şi 16 septembrie în masivele sudice, iar după data de 20 septembrie va creşte probabilitatea de apari.ie a ploilor în toată zona montană.