Patru persoane au murit, în doar câteva ore, din cauza valului de căldură sufocantă care traversează ţara noastră. Temperaturile foarte mari şi umiditatea ridicată a transformat marile oraşe în adevărate saune. Doar în Capitală, peste 1.500 de oameni au solicitat ambulanţa şi zeci de bucureşteni au leşinat pe stradă.
Un om al străzii de aproximativ 45 de ani a fost găsit fără suflare, joi, într-un cimitir din Bârlad. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost dus la IML pentru necropsie, însă poliţiştii spun că, cel mai probabil, acesta a fost răpus de căldură.
Tot din cauza caniculei, un ieşean a murit sub ochii colegilor săi, în timpul serviciului. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, era angajat al societăţii de salubritate din Iaşi şi a început să se simtă rău în timp ce lucra. Până la sosirea ambulanţei, bărbatul a leşinat. Medicii de la Spitalul Sf. Spiridon au încercat să salveze viaţa, însă manevrele au fost zadarnice. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, “temperatura corporală era de 40,3 de grade Celsius, ceea ce înseamnă hipertermie gravă”. Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a început o anchetă în acest caz, pentru a vedea dacă au fost respectate prevederile legale. Şi un bătrân de 74 de ani a decedat în județul Vaslui în timp ce se întorcea de la piață. A patra victimă a fost în județul Argeș. Un cioban în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în timp ce păzea oile. El a fost găsit inconştient pe un câmp, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic. Potrivit acestora, bărbatul era deshidratat şi că cel mai probabil a murit din cauza caniculei.
De altfel, numărul persoanelor care au sunat la 112 a crescut în ultimele zile. Doar la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, de miercuri dimineaţă până joi dimineaţă la aceeaşi oră, au fost înregistrate 1.537 de solicitări. Potrivit managerului SABIF, Alice Grasu, 856 dintre acestea au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben, iar 192 de persoane se aflau în loc public.
Partea de sud-vest a ţării nu scapă de temperaturile tropicale. Aertizarea cod galben de caniculă a fost extinsă, pentru astăzi şi mâine, în 11 judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei.
Bucureştenii se vor confrunta, de asemenea, cu temperaturi de 50 de grade Celsius la nivelul asfaltului. Medicii la recomandă românilor să se hidrateze şi să evite cât mai mult posibil expunerea la soare, în special în intervalul orar 11.00-18.00.
Cantităţile mari de apă, care s-au acumulat ca urmare a ploilor abundente din ultimele săptămâni, se evaporă acum rapid, din cauza temperaturilor care au crescut brusc, potrivit meteorologilor.
În Capitală, a fost atât de cald încât şinele de oţel ale unei linii de tramvai s-au curbat şi au sărit din terasament, circulaţia fiind blocată pentru o oră.