x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea UPDATE Cod roșu de preciptații a fost prelungit în județul Bihor

UPDATE Cod roșu de preciptații a fost prelungit în județul Bihor

18 Mai 2021   •   13:19
UPDATE Cod roșu de preciptații a fost prelungit în județul Bihor
Sursa foto: ISU Gorj

Autoritățile au decis să prelungească avertizarea cod roșu de precipitații în județul Bihor. Aceasta este în vigoare până la ora 18.00.

Inițial codul roșu de precipitații era valabil până la prânz în mai multe zone ale județului Bihor. Specialiștii au decis să-l prelungească și anunță că va continua să plouă abundent și că se vor acumula în general 30-45 l/mp.

În ultimele 6 ore în zonă s-au adunat 75-80 l/mp, iar de la începutul ploii (în ultimele 16 ore), în jur de 140 l/mp.

Zonele vizate sunt Buntești, Pietroasa, Rieni, Remetea, Câmpani, Curățele, Budureasa și Căbești din județul Bihor.

Mediafax

UPDATE1 Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Bihor şi Cluj, valabilă până marţi după-amiaza, la ora 16:00, transmite Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Avertizarea a intrat în vigoare la ora 9:55.

Se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Iad - bazin superior amonte Ac. Leşu, Drăgan - bazin superior amonte Ac. Drăgan (afluenţi ai Crişului Repede), Crişul Negru - bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş - amonte confluenţă cu râul Valea Roşie, Valea Roşie, aferente judeţelor Bihor şi Cluj.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crişul Negru - bazin amonte S.H. Şuştiu, Crişul Negru - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu - amonte confluenţă cu râul Valea Roşie.
 

ȘTIRE INIȚIALĂ Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Bihor şi Cluj până la ora 14:00, transmite Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

În urma precipitaţiilor se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Iad - bazin superior amonte Ac. Leşu, Drăgan - bazin superior amonte Ac. Drăgan, afluenţi ai Crişului Repede, Crişul Negru - bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu - amonte confluenţă cu râul Valea Roşie, Valea Roşie, aferente judeţelor Bihor şi Cluj.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crişul Negru - bazin amonte S.H. Şuştiu, Crişul Negru - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu - amonte confluenţă cu râul Valea Roşie.

 

×
Subiecte în articol: cod portocaliu inundatii cod rosu