Vremea va fi călduroasă, în regiunile vestice şi sudice în umătoarele trei zile, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie, potrivit unei informări emise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Informarea este valabilă în intervalul 14 iunie, ora 11:00 - 16 iunie, ora 23:00.
Îndeosebi după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi local în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care va ploua torenţial, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.
În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat. Temperatura maximă va fi de 32-34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul după-amiezilor şi al serilor când probabilitatea pentru averse, posibil torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. AGERPRES