x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme rea în România. Ploi, lapoviță și ninsoare. Cod galben în 8 județe

Vreme rea în România. Ploi, lapoviță și ninsoare. Cod galben în 8 județe

de Redacția Jurnalul    |    28 Noi 2025   •   10:25
Vreme rea în România. Ploi, lapoviță și ninsoare. Cod galben în 8 județe
Sursa foto: Antena 3 CNN/Ploi abundente

Meteorologii anunță ploi abundente în toată țara până duminică seara. În opt județe este Cod galben de ploi. Se așteaptă peste 40 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme rea, valabilă până duminică seara, 30 noiembrie, ora 20. ANM a emis și o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, în vigoare până sâmbătă la ora 10.

Conform informării meteo, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.

Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10-25 de litri pe metru pătrat, iar în regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali, de 35-45 l/mp și local de 60-80 l/mp.

Atenționarea Cod galben vizează zona montană și deluroasă a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău, sudul județului Hunedoara, precum și zona de munte a județului Mehedinți.

În aceste zone va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20-30 l/mp și izolat peste 40 l/mp, până vineri dimineață.

Local și temporar vântul va avea intensificări în regiunile sudice și sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h.

Vremea se va răci vineri, 28 noiembrie, în sud-estul țării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vreme rea ploi lapoviţă ninsoare cod galben