Anunţ de ultimă oră de la Patriarhia Română: Pelerinajul de Sf. Dumitru va avea loc în condiții speciale
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn - adusă în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe Nou
Zeci de mii de persoane aşteptate la pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam
Iaşi: Peste 600 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în perioada pelerinajului la Sfânta Parascheva
Agenţiile de turism acuză Biserica de concurenţă neloială. Vezi cât "produce" un preot care organizează o excursie în Ţara Sfântă
Istoria pe care o vrem, o facem împreună: Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universale
Noaptea Târziu se reunește pe scena Te cunosc de undeva, într-un moment desprins din basme. Emi: „Copilul meu interior este foarte, foarte fericit cu acest moment!”
Sâmbăta lui Lazăr (Moșii de Florii) sau Sâmbăta Morților. Puterea magică a plantelor se dezvăluie astăzi
O rază de lumină din tenebrele istoriei: omagiu lui Dinu C. Giurescu și moștenirii saleCiprian Demeter