Lucian Alecu
Patriarhia Română cere autorităților ca, în mod excepțional, să permită, pe 30 noiembrie, pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea tuturor regulilor sanitare, scrie Mediafax
Reprezentanții Patriarhiei Române spun că este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Patriarhia face apel la autorități ca în 30 noiembrie să permită pelerinajul la Peștera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, spunând că în comună este un număr mic de locuitori (1.992 de oameni) și manifestația se poate organiza, „având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român”.
„Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează. Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei”, spun reprezentanții Patriarhiei Române.
Reprezentanții Bisericii spun că vor fi respectate toate normele sanitare și de distanțare socială impuse.
Arhiepiscopia Tomisului ceruse la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfășoară. Solicitarea a fost, însă, respinsă.
ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa?”. ÎPS Teodosie a amintit și de revoluția din 1989: „Nu subestimați dorința oamenilor de a striga în stradă”.
La rândul său, premierul Ludovic Orban i-a transmis ierahului că sfatul său este ca ÎPS Teodosie să îndemne credincioșii la respectarea regulilor.
În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că partidul are nevoie de o reformă totală și că Ludovic Orban a eșuat în calitatea de președinte al formațiunii liberale. Declarațiile au fost făcute...
Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice, începând de miercuri, imediat ce preşedintele-ales Joe Biden îşi va prelua mandatul, a anunţat pe Twitter viitoarea se...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, susține că reținerea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, este inacceptabilă și nedemocratică. Mesajul a fost postat pe Twitter.
„Reținerea liderului...
Mexicul a înregistrat cel mai grav bilanț săptămânal de până acum al pandemiei, cu un număr record de infecții și peste 7.000 de decese asociate COVID-19.
În ultima săptămână, s-au înregistrat 20.523...
Serviciul Federal pentru penitenciare din Rusia confirmă că Navalny a fost reținut pe aeroportul Şeremetievo pentru încălcarea condițiilor de probă. El va rămâne în arest până la ședința...
Angajaţii Unilever nu se vor mai întoarce niciodată la birou în regim full-time. Alan Jope, CEO-ul companiei, a precizat: „Nu cred că vom reveni vreodată la modelul de cinci zile de muncă de birou pe...
Guvernul Marii Britanii speră că își poată îndeplini obiectivul de vaccinare și să poată lua în considerare relaxarea restricțiilor până în martie, a declarat, astăzi, ministrul britanic de Externe,...
Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara. În depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger inclusiv pe timpul zilei. Local se vor mai semnala ninsori slabe în Banat, Crișana,...
Ambasada Suediei anunță printr-o postare că regele Carl al XVI-lea Gustaf s-a vaccinat împotriva COVID -19. Foarte multe comentarii fac comparații între imaginea regelui și cea a președintelui Klaus Iohannis:...
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, descrie riscurile la care se supun cei care nu se vaccinează și atrage atenția la informare din surse sigure: dacă doresc...
Rezultate Loto 6/49. Duminica, 17 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile de joi, 14 ianuarie, Loteria Romana a acordat 15.810...
Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, 200.000 de...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, anunță dpa.
Într-un...
Patru turiști aflați în Masivul Ciucaș s-au rătăcit și au solicitat ajutorul salvamontiștilor. Salvatorii au reușit să ajungă la ei și încearcă să-i ducă în siguranță la o bază...
Primăria Sectorului 4 din București anunță că luni încep lucrările la noua stație de metrou din zona Berceni. Traficul rutier va fi blocat pe o porțiune de 500 de metri, iar autoritățile locale îi îndeamnă...