Observator va transmite în direct Parada de 1 Decembrie, miercuri, de la ora 10.45. Timp de două ore și jumătate telespectatorii Antena 1 vor vedea imagini de la parada organizată în fiecare an cu această ocazie, însă vor afla și o serie de povești interesante.
Asta pentru că Observator continuă campania RoMândria lansată anul trecut și îi prezintă de Ziua Națioanlă pe eroii de la paradă.
Armata României se întoarce sub Arcul de Triumf. Cu peste trei mii de militari români și din Armate Aliate, cu trei sute de blindate și peste 40 de aeronave. Iar acesta nu e un scenariu de luptă, ci desfășurarea de forțe de la Parada de 1 Decembrie.
Se adaugă puțină adrenalină cu noile avioane multirol F-16, ținutele combat ale Armatei, Forțele pentru Operații Speciale, Trupele Antitero, autospecialele pirotehnice şi de intervenţie contrateroristă ale SRI, dar și Forțele de intervenție de la Interne. Toate acestea se văd în direct la Antena 1, de la 10.45 în ediția specială Observator de Ziua Națională, prezentată de Mihaela Călin.
Printre eroii de la Paradă, pe care telespectatorii îi vor vedea la Observator, se numără cel care regizează acest eveniment, piloții sau infanteriștii. Plutonier Olteanu Răzvan Anton are la activ, la 38 de ani, numeroase misiuni în Irak și Afganistan, și a fost decorat cu insigna de participant la misiuni în străinătate, în 2007, emblema de merit „În slujba păcii" clasa a III a, în 2010, titlul onorific de militar veteran și crucea Națională „Serviciul Credincios" clasa a III-a.
La rândul ei, Ștefana face parte la numai 25 de ani din Forțele Navale și de 10 ani poartă uniforma militară. Iar primul detaşament al Forţelor Navale care va defila pe sub Arcul de Triumf de 1 Decembrie va fi alcătuit din militari de la bordul fregatelor.
Șefă de promoţie la Academia Navală „Mircea cel Bătrân", Ștefana şi-a început cariera la bordul fregatei „Regele Ferdinand", în vara anului 2015 a câştigat Concursul „Cel mai bun Ofiţer de Cart din Forţele Navale", iar la scurt timp a fost promovată în funcţia de Navigator, la bordul aceleiaşi nave.
Din 2015 până în prezent, a participat la şapte misiuni multinaţionale, în apele Mării Negre, petrecându-şi mai bine de patru luni pe mare, la bordul fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria.
Cum arată și ce presupune o misiune pe navă pentru o fată de 25 de ani și cine sunt toți acești eroi ai Armatei Române, telespectatorii Antena 1 văd miercuri la ediția special Observator de Ziua Națională.