x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cele 5 etape ale unei despărțiri și cum trecem peste separarea de partener

Cele 5 etape ale unei despărțiri și cum trecem peste separarea de partener

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2024   •   06:00
Cele 5 etape ale unei despărțiri și cum trecem peste separarea de partener
Sursa foto: unknown

Dacă ai trecut recent printr-o despărțire, sau simți acum că relația ta se apropie de final, probabil că te afli într-un rollercoaster emoțional și s-ar putea să nu știi încotro să te îndrepți. Durerea este copleșitoare și te întrebi dacă se va termina vreodată. Treci printr-o varietate de experiențe emoționale, cum ar fi furia, confuzia și tristețea.

O teorie dezvoltată de psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross susține că parcurgem cinci etape distincte de durere după pierderea cuiva drag. Cele cinci etape sunt generale și chiar dacă în cartea sa Kübler-Ross făcea referire la durerea cauzată de pierderea fizică a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile și durerii cauzate de o despărțire (divorț, ruperea unei relații).
Etapele durerii și ale doliului sunt universale, iar fiecare om le experimentează la un moment dat pe parcursul vieții.
Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ O despărțire înseamnă desfacerea unei fuziuni, care este inevitabil dureroasă. Oricât de puternică și independentă ar fi o persoană, de la negare până la acceptare, va trece prin etapele comune unei despărțiri. Una dintre cele mai dureroase părți ale unei despărțiri este că ea pune capăt lucrurilor pe care le-ați înrădăcinat împreună. Familiarul a dispărut, planurile s-au schimbat și viitorul are dintr-o dată prea multe spații goale acolo unde ar fi trebuit să stabilitate și siguranță.”
Cunoscând cele cinci etape ale durerii cauzate de despărțirea de persoana iubită, poți învăța cum să treci peste o despărțire și să faci față mai ușor durerii.
 


Negarea
Negarea este prima dintre cele cinci etape ale durerii. Te ajută să faci față pierderii. În această etapă, lumea devine lipsită de sens și copleșitoare. Te simți amorțit, anesteziat. Încerci să găsești o modalitate de a trece pur și simplu prin fiecare zi după despărțire.
De cele mai multe ori apare în cazul partenerului care nu a inițiat despărțirea, mai ales dacă acesta nu a înțeles cât de grave sunt problemele în relație. În această primă fază, apar emoții precum confuzia, evitarea realității, teama și senzația de dezorganizare interioară.
Durerea despărțirii pare atât de intensă încât este evitată în întregime, putând apărea reacții precum: „Nu vorbești serios!” sau „Nu se poate să ne despărțim!”. Dacă treci prin această etapă, este posibil să îți amintești momente frumoase din relație, pe care le scoți la iveală pentru a combate decizia despărțirii.

Furia
Furia este o etapă necesară a procesului de vindecare de după o despărțire. Fii dispus să-ți simți furia, deși poate părea nesfârșită. Cu cât o simți mai intens, cu atât va începe să se disipeze mai mult și cu atât mai repede vei trece de această etapă. Există multe alte emoții sub furie și vei ajunge la ele în timp, însă furia este emoția cu care suntem cei mai obișnuiți.
În această etapă sunt frecvente învinovățirile la adresa partenerului, precum și frustrarea și iritarea față de decizia acestuia. În unele cazuri, partenerul de cuplu simte furie pentru că nu înțelege cu ce a greșit în relație, iar suferința despărțirii este văzută ca o nedreptate.



Negocierea
După o pierdere, negocierea poate lua forma unui armistițiu temporar. Ne pierdem într-un labirint de declarații „Dacă aș face asta...” sau „Ce se întâmplă dacă ...”, “Putem face lucrurile să meargă”. Vrem ca viața să se întoarcă la ceea ce a fost; vrem ca persoana iubită să fie din nou lângă noi. Vrem să ne întoarcem în timp, să îndreptăm situația.
Vinovăția este adesea tovarășul negocierii. Ne determină să găsim greșeli în noi înșine și ceea ce „credem”că am fi putut face diferit. Putem chiar să ne târguim cu durerea. Vom face orice pentru a nu simți durerea acestei pierderi.
În unele cazuri, în urma negocierii, poate avea loc împăcarea. Însă în cazul în care efortul de negociere a împăcării a fost generat doar de unul dintre parteneri, despărțirea se dovedește a fi de fapt doar amânată. La scurt timp de la împăcare, partenerii vor trece prin aceleași etape ale despărțirii, pentru că efortul de reconstruire a unei relații nu poate fi susținut de o singură persoană.

Depresia
După negociere, atenția noastră se mută direct în prezent. Durerea intră în viața noastră la un nivel mai profund decât ne-am imaginat vreodată. Pierderea speranței legate de împăcare este primul pas către acceptarea ei. Dar acesta aduce deseori o etapă de durere emoțională copleșitoare, singurătate, senzație de neajutorare, abandon și dezorientare.
Este important să înțelegem că această stare depresivă nu este un semn de boală mintală. Este răspunsul adecvat la o mare pierdere. Ne retragem din viață, lăsați într-o ceață de tristețe intensă, întrebându-ne, poate, cum vom reuși singuri?
Dacă durerea este un proces de vindecare, atunci etapa stării de depresie este unul dintre mulții pași necesari de parcurs.

Acceptarea
Acceptarea este etapa în care începi să revii la viața normală. Ai o perspectivă mai optimistă și mai deschisă asupra vieții, începi să faci planuri noi. Această etapă este despre acceptarea realității că relația s-a terminat și recunoașterea faptului că această nouă realitate este una permanentă.
Acceptarea este etapa în care începi să ai mai multe zile bune decât cele rele. Începi să faci noi conexiuni, noi relații semnificative. În loc să îți negi sentimentele, îți asculți nevoile; începi să faci schimbări, crești, evoluezi.
Ce înțelegem din aceste 5 etape de doliu prin care trecem după o despărțire? Durerea despărțirii este inevitabilă și ai nevoie de timp și înțelegere să poți să depășești momentul.
“Este important să recunoaștem că fiecare persoană abordează aceste etape în mod diferit și că procesul de vindecare după o despărțire poate fi lung și solicitant. Este, de asemenea, un moment de transformare și o oportunitate de creștere personală și auto-descoperire, în care poți învăța să-și redefinești prioritățile, să-și îmbunătățești abilitățile de adaptare și să-și reconstruiești viața.” concluzionează Angela Nuțu.
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

×
Subiecte în articol: despartire separare acceptare