x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Adina de la Heaven e și impresarul iubitului său, Glance: ”Nu avem contract și nici nu îi iau procent”

Adina de la Heaven e și impresarul iubitului său, Glance: ”Nu avem contract și nici nu îi iau procent”

26 Aug 2017   •   12:13
Adina de la Heaven e și impresarul iubitului său, Glance: ”Nu avem contract și nici nu îi iau procent”

Adina de la Heaven și Glance formează un cuplu atât în intimitate, cât și în viața profesională, așa că s-au lăsat supuși testelor Mirelei Vaida în emisiunea 2K1 de sâmbătă, 26 august, de la ora 17.00, la Antena 1.

Adina se ocupă de cariera iubitului său din poziția de impresar, iar aranjamentul pare a fi extrem de convenabil pentru amândoi.

”Nu am avut timp să lansez ceva nou deocamdată, pentru că vara asta m-am ocupat de Glance. Nu avem un contract și nici nu îi iau procent cum fac alți impresari, pentru că toți banii pe care îi câștigăm intră în casă”, a mărturisit Adina. Iar lucrurile par să le meargă din plin celor doi, care deja strâng bani pentru a-și cumpăra casa la care visează.

Adina și Glance s-au lăsat luați la întrebări în ediția de sâmbătă, 26 august, a emisiunii 2K1, care va fi difuzată pe Antena 1 de la ora 17.00. Alături de aceștia, Mirela Vaida i-a chestionat și pe Cornel Păsat și soția sa Bianca, dar și pe Annes și iubitul său Dan Enache.

×
Subiecte în articol: Adina de la Heaven Glance