x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Animalele de pluș, pline de germeni. Cum le cureți

Animalele de pluș, pline de germeni. Cum le cureți

de Paul Bardasu    |    24 Apr 2023   •   07:45
Animalele de pluș, pline de germeni. Cum le cureți

Copiii sunt înnebuniți după jucăriile de pluș. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi ne-am jucat cu ele murdare și n-am avut nimic, noul trend, mai ales că micuții din generațiile actuale sunt  mai sensibili, e să cureți cât de mult poți jucăriile. 

Conform specialiștilor, acestea sunt încărcate cu o mulțime de germeni, bacterii, acarieni și păr de animale de companie. Aceștia recomandă spălarea animăluțele de pluș ale copilului în fiecare lună, mai ales dacă micuții s-au jucat cu ele când au fost bolnăviori ori când au avut alergii de sezon, dar și dacă ai animale de companie. De asemenea, specialiștii recomandă să speli jucăriile în mod regulat dacă copilul tău suferă de astm, dacă animăluțele de pluș miros a mucegai sau au un aspect murdar.

Vestea bună e că jucăriile de pluș pot fi curățate în mașina de spălat. Poți verifica eticheta produsului, dar dacă înscrisul de pe aceasta nu mai vizibil, atunci ține cont de câteva reguli simple. Totuși, nu arunca ursulețul de pluș direct în mașina de spălat, ci verifică mai întâi dacă are cutie audio sau muzicală în interior, dacă este vechi sau fragil sau dacă este umplut cu altceva în afară de material textil sau lână. De asemenea, verifică dacă există piese care se pot desprinde în timpul spălării, cum ar fi ochii lipiți, paietele, piesele libere și părțile din plastic. Dacă e în regulă, pune plușul într-o pungă specială sau într-o față de pernă, folosește un detergent de rufe delicat și setează un program de spălare pentru rufe delicate. La final, lasă jucăriile de pluș la uscat natural, agațate pe sârmă și nu folosi uscătorul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: animalele plus bacterii