x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Aurelian Temișan și echipa ”Te cunosc de undeva!”, în juriu la ”Chefi la cuțite”: ”Am mâncat și porția mea, și pe a Andreei Bălan”

Aurelian Temișan și echipa ”Te cunosc de undeva!”, în juriu la ”Chefi la cuțite”: ”Am mâncat și porția mea, și pe a Andreei Bălan”

24 Dec 2018   •   13:45
Aurelian Temișan și echipa ”Te cunosc de undeva!”, în juriu la ”Chefi la cuțite”:  ”Am mâncat și porția mea, și pe a Andreei Bălan”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

O nouă ediție ”Chefi la cuțite” va fi difuzată de Antena 1 în seara de Ajun, pe 24 decembrie, de la 20:00. Cea de-a treia confruntare pe echipe va fi jurizată de această dată de echipa show-ului ”Te cunosc de undeva!” formată din concurenți, juriu, dar și din membri ai echipei de producție.

Tema primei probe este main course, iar cele trei ingrediente obligatorii sunt ananas, mere și roșii. Pentru că a câștigat ultimul battle, Chef Florin Dumitrescu va fi cel care beneficiază de privilegiul de a-și putea alege ingredientul și de a le împărți pe celelalte două echipelor concurente.

”Nu mi-a oferit ananas, pentru că era clar că mă duc în mâncarea asiatică și nu aveau nicio șansă! Pentru mine ananasul este cel mai simplu de acolo”, spune chef Sorin Bontea.

Invitați pretențioși, obișnuiți cu transformările neobișnuite, vedetele show-ului ”Te cunosc de undeva!”  au gusturi din cele mai diverse, astfel că cele trei echipe se gândesc cu ce ar putea surprinde juriul: ”Mi-e greu să spun fiecare ce mănâncă, sper să-i nimerim pe gust că altfel degeaba faci tu o farfurie frumoasă și gustoasă”, își pune problema chef Bontea.

Odată ajunse pe bandă, farfuriile celor trei echipe fac ravagii printre degustători: ”E atât de picant că-mi dau lacrimile. Dar este foarte, foarte bun”, este de părere Andreea Bălan, în timp ce Aurelian Temișan a fost atât de încântat încât nu s-a mulțumit să guste doar din farfuria lui: ” Am mâncat și porția mea, și pe a Andreei și m-am dus și la vecini. Nu se putea, prea bune.”

Luni seară, chefii Bontea și Dumitrescu vor lupta în cinci bucătari, în vreme ce chef Scărlătescu va intra în luptă cu echipa completă. Cine va câștiga a treia confruntare pe echipe, care vor fi trupele ce intră la duel și care va fi verdictul plin de tensiune al testului individual, telespectatorii pot urmări luni,  în Ajunul Crăciunului, într-o nouă ediție specială ”Chefi la cuțite”, de la 20:00.

×