x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Bucureștenii sunt așteptați în Parcul Național de joi până duminică la Festivalul Plăcintelor

Bucureștenii sunt așteptați în Parcul Național de joi până duminică la Festivalul Plăcintelor

22 Aug 2017   •   14:41
 Bucureștenii sunt așteptați în Parcul Național de joi până duminică la Festivalul Plăcintelor

Festivalul Plăcintelor, aflat la a 5-a ediţie, se va desfăşura în perioada 24 - 27 august în Parcul Naţional, bucureştenii fiind invitaţi să ia parte la festinul gastronomic cu sloganul "La plăcinte înainte!".

"Vedetă de necontestat a evenimentului este "Plăcinta Uriaşă", din trei sortimente: cu mure, cu magiun de prune curate, cu afine, fructe culese chiar de iscusitele gospodine ce vor veni cu mare drag la Festivalul Plăcintelor, aşa cum au făcut-o an de an. Plăcinta va măsura nu mai puţin de 30 de metri şi este însoţită de 'surata' ei din Bucovina, cu numele de scenă Aliveanca Bucovineană, cu brânză dulce sau sărată, scăldată într-o baie de smântână proaspătă ce îţi lasă gura apă, care la fel se va umfla în pene şi va ajunge la dimensiuni record", se arată într-un comunicat al organizatorilor, transmis marţi AGERPRES.

Pofticioşii vor găsi în Parcul Naţional plăcinte din toate colţurile ţării: plăcintă dobrogeană cu brânză sărată, plăcintă de casă sârbească cu dovleac, cu mere şi scorţişoară, cu brânză şi spanac, cu brânză dulce şi stafide, plăcinte poale-n brâu, plăcinte creţe din Maramureş, turte ţărăneşti coapte pe plită simple şi umplute, dulci sau sărate, pentru toate gusturile.

"Toate preparatele conţin ingrediente sută la sută naturale şi sunt preparate după reţetele tradiţionale. Iar, pentru ca petrecerea să fie una pe cinste, nu pot lipsi micii care vor sfârâi pe grătarele încinse de la primele ore, dar nici berea, care va curge din belşug", se arată în comunicat.

Organizatorii au pregătit şi o gamă variată de alte produse tradiţionale: dulciuri, brânzeturi, afumături şi pâine de casă.

×
Subiecte în articol: festivalul placintelor