x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii 2016, anul relansării destinaţiei România

2016, anul relansării destinaţiei România

de Daniela Ivan    |    30 Dec 2016   •   17:35
2016, anul relansării destinaţiei România
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Anul care se va încheia peste doar două zile a adus relansarea brandului turistic România, susţin reprezentanţii agenţiilor de turism. Vedetele au fost Delta Dunării, Transilvania şi Bucureştiul, locurile care a atras cel mai mare număr de vizitatori, însă şi litoralul românesc a mers mai bine decât în alţi ani. Totuşi, în lipsa unui buget consistent de promovare am ratat şansa să intrăm în topul destinaţiilor importante din Europa.

 

Două au fost motivele care au dus la relansarea brandului turistic România, spune Dragoş Anastasiu, preşedintele Eurolines Group. “Primul: produsul turistic românesc s-a îmbunătăţit, s-au făcut clar progrese în ultimii ani. Şi are câteva vedete: Delta Dunării, Transilvania şi Bucureştiul. În al doilea rând, şi pentru asta nu avem un merit, au avut probleme alte ţări, Turcia, Egipt, Tunisia etc.  România a ajuns prin stabilitate undeva sus în ceea ce priveşte siguranţa oamenilor, iar asta a făcut, pe de o parte, ca românii să facă mai mult concediu în România decât şi-ar fi imaginat şi, pe de altă parte, deodată s-au deschis ochii în străinătate pentru destinaţia România”, a declarat Anastasiu. Acesta a mai adăugat că românii au reprezentat 77% din turişti, iar străini, 23%, iar miza este ca ultimul procent să ajungă la 30% într-un interval de patru ani. În anul 2016, până la luna octombrie, sosirile de turişti străini au crescut cu 10%, iar inoptări cu 8,5%. Acesta a mai adăugat că principalele ţări generatoare de incoming au fost Germania, Israel, Italia.

Numărul turiştilor străini care au vizitat România în acest an se ridica la circa 1,3 milioane, potrivit vicepreşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Gheorghe Fodoreanu

Avansul, mult sub potenţial

Avansul ar fi putut să fie semnificativ mai mare, dacă ţara noastră ar fi dispus de un buget de promovare adecvat momentului, ceea ce nu s-a întâmplat. Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism au reclamat lipsa unei promovări eficiente, cauzată de un buget de "doar" 0,1% din suma totală a încasărilor provenite din turismul extern, care au fost de circa două miliarde de euro. De altfel, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, a estimat că un buget decent de promovare a României ar trebui să fie de minimum 10 milioane de euro, constituit ca buget multianual. Agenţiile de turism susţin că a venit momentul să se aloce bugete mai consistente în viitorii ani pentru promovarea turismului deoarece acum “avem deja produse".

 

”Ne-ar fi plăcut să venim cu promovare naţională pe măsura oportunităţii. Sigur, cu bugetul naţional de promovare de 2 milioane de euro, care este cam cât bugetul de promovare al unei agenţii importante, e greu să poziţionezi România ca destinaţie turistică, pe măsura potenţialului”

Dragoş Anastasiu, preşedinte Eurolines

 

În ciuda creşterii numărului de turişti pe litoral, România rămâne în proporţie de 80% o destinaţie pentru vacanţele românilor. Statistic, pe litoralul românesc au fost, în 2016, cu 11% mai mulţi turişti români şi cu 10% mai mulţi străini comparativ cu sezonul estival 2015, dar numărul străinilor care s-au bucurat de ospitalitatea litoralului românesc nu a depăşit cu mult cifra de 50.000 de turişti

×