Una dintre tendințele turiștilor români din ultimii patru ani a fost aceea de a combina vacanțele în cele două țări și de a merge la mare de trei-patru ori pe vară. Astfel, față de sezonul 2022, numărul vacanțelor și a înnoptărilor în Bulgaria a crescut cu peste 50%, iar pe litoralul românesc s-a înregistrat o creștere cu 14%, în mare măsură datorată faptului că românii vor să petreacă și în stațiunile din România o parte din concediu. Dar crește și calitatea serviciilor oferite de hotelierii români care se adaptează nevoilor și dorințelor turiștilor. Mulți români au început să caute la hotelurile din România oferte similare cu cele de pe litoralul bulgăresc, iar acestea se adaptează noii situații.
Din ce în ce mai multe hoteluri de pe litoralul României au introdus oferte all inclusive, după ce turiștii români au început să le solicite, fiind deja obișnuiți cu cele din Bulgaria, Grecia și Turcia. Dar Bulgaria influențează cel mai mult turismul din România, fiind cea mai apropiată destinație, legată de multe ori cu o prelungire a vacanței în țară.
Această tendință a românilor de a face vacanțele de vară pe plajele din România și din Bulgaria a fost observată de mai mulți ani, iar în 2023, chiar dacă s-au înregistrat creșteri mai mici pe litoralul românesc, în comparație cu Bulgaria, în mare măsură se poate considera că evoluția din țara noastră este determinată de cea a turismului din țara vecină.
Se adaptează la cererea clienților
Hotelierii români care au vrut să afle „secretele” bulgarilor s-au adaptat foarte bine la cerințele turiștilor și au început să facă oferte similare cu cele de pe litoralul bulgăresc. Chiar dacă anul acesta au crescut prețurile pe litoralul bulgăresc, a crescut foarte mult și numărul de cereri din partea turiștilor români. Hotelurile oferă, pe lângă all inclusive, diverse gratuități și reduceri de preț, mai ales pentru copii.
În general, în acest sezon estival au crescut prețurile la hotelurile de pe litoralul Bulgariei cu 10-15%, pentru pachetele turistice cumpărate în regim „early booking”, iar pentru „last minute” au fost creșteri și mai mari. Cu toate acestea, hotelurile au fost pline cu turiști români, din luna mai până în prezent. Principala atracție este reprezentată de ofertele pentru familiile care au copii, de la gratuitate pentru unul dintre copii și jumătate de preț pentru al doilea, până la felul în care hotelierii aranjează paturile suplimentare în camere – lucruri pe care românii le solicită și celor care au unități de cazare pe litoralul românesc.
Politica de vânzări a agențiilor
Agenția IRI Travel a prezentat un bilanț al evoluției vânzărilor de pachete turistice în sezonul estival 2023, la Nisipurile de Aur. Lucian Bădîrcea, CEO al agenției românești, spune că 2023 este cel mai bun an pentru turism din ultimele trei decenii, pentru IRI și cele 1.500 de agenții revânzătoare, partenere. Agenția a făcut și un top al stațiunilor de pe litoralul Bulgariei, pe primele trei locuri fiind Nisipurile de Aur, Sunny Beach și Albena, iar locul I în topul hotelurilor de pe litoralul țării vecine este ocupat de Prestige Deluxe, din Nisipurile de Aur, cel mai bun hotel din punct de vedere al raportului calitate-preț.
„Peste 70% din totalul turiștilor sunt familii cu copii pentru destinațiile de litoral. Hotelierii din Bulgaria au oferte mult mai avantajoase pentru această categorie foarte numeroasă de turiști care vin din România, în timp ce la hotelierii de pe litoralul românesc întâmpinăm dificultăți, atunci când sunt cerute paturi suplimentare. Avem o colaborare foarte bună cu hotelurile din Bulgaria care pun la dispoziția familiilor paturile suplimentare, incluse în pachet”, explică CEO-ul IRI Travel.
Hotelierii bulgari și-au suplimentat și serviciile incluse gratuit în pachetele turistice, pentru a fi cât mai atractive. „La hotelul nostru vin familii destul de numeroase, fie pentru vacanțe cu 7-10 nopți de cazare, fie vin să stea 3 zile, în weekend, dar de mai multe ori, din mai până în septembrie. Avem și foarte multe activități și zone create special pentru copii, de la piscine până la săli speciale de jocuri. Avem jocuri virtuale în „escape room”, o cameră acoperită, dotată cu Play Station, care este plină mereu, indiferent cum este vremea. Avem o echipă nouă de animatori care țin copiii ocupați de dimineață până seara. Avem biciclete gratuite pentru copii și pentru adulți și multe alte facilități. Regimul all inclusive e căutat mai ales de familiile cu copii care merg în vacanțe cu peste 7 nopți de cazare. Anul acesta, pe 25 septembrie se va închide Aqua Park-ul, dar până atunci avem grad maxim de ocupare și se pot desfășura toate activitățile, la fel ca în vârful de sezon. Ne ajută foarte mult și vremea, anul acesta”, a explicat Angelica Chirica, PR-ul din România al hotelului Prestige Deluxe Aquapark Club.
Nu s-au simțit majorările de tarif
La ofertele hotelierilor se adaugă cele ale agențiilor de turism din România care contribuie foarte mult la creșterile spectaculoase ale vânzărilor, acordând reduceri mari de prețuri pentru rezervările în regim „early booking”. Chiar dacă prețurile au crescut în Bulgaria, românii care au cumpărat vacanțe din septembrie-octombrie 2022 nu au simțit aceste majorări, pentru că reducerile erau foarte mari.
IRI Travel deja a lansat ofertele „early booking” pentru vara anului viitor, cu reduceri de 50%, iar mulți români deja au făcut rezervări, profitând de prețurile foarte scăzute. Agenția oferă posibilitatea achitării a numai 10% din valoarea totală a pachetului turistic la momentul rezervării vacanței, restul urmând să se achite cu 10 zile înainte de data cazării. Cele mai avantajoase pachete turistice se pot cumpăra în lunile septembrie și octombrie, pentru vara anului viitor.
Se așteaptă un sezon și mai bun în 2024
Pandemia și războiul au afectat turismul, în ultimii ani. Zvonurile care au apărut la începutul sezonului estival despre o așa-zisă contaminare a apei Mării Negre cu substanțe periculoase pentru viața oamenilor ar fi putut distruge turismul și ar fi băgat în faliment sute de hoteluri și agenții, însă combaterea la timp a știrilor false, de către jurnaliști, a salvat afacerile din acest sector economic și colectarea banilor la bugetul de stat, din turism, atât în România, cât și în Bulgaria. Jurnalul a fost primul ziar care a dezmințit zvonurile despre holeră și despre contaminarea mării cu substanțe petroliere. La fel s-a întâmplat și în legătură cu Delta Dunării, anul trecut și anul acesta.
„A crescut dorința oamenilor de a călători și de a petrece vacanțe cu oferte cât mai bune, iar noi am înregistrat creșteri de peste 50% pe destinația Bulgaria, peste 65% pentru vacanțele în Grecia și de circa 14% pentru vacanțele în România. A fost puțină teamă din partea noastră, în primăvara acestui an, referitor la barajul de la Herson, iar la început de sezon veniseră știri că apa din Marea Neagră ar fi fost contaminată cu diverse substanțe care ar pune în pericol viața oamenilor, dar mulțumim presei că a expus adevărul și am reușit să trecem cu bine de această perioadă. La început de iunie, peste 70% din vacanțe erau rezervate și lumea aștepta să plece, iar dacă s-ar fi creat panică, am fi avut mari probleme. Am scăpat și de data aceasta. Să vedem ce ne va oferi 2024. Începem cu optimism și deja avem rezervări, atât pentru România, cât și pentru Bulgaria, pe litoralul Mării Negre”, a declarat Lucian Bădîrcea.
După ce a înregistrat o creștere cu 100% a vânzărilor pentru litoralul bulgăresc, în 2022 față de anul anterior, acum Iri Travel se bucură de o altă creștere cu 53%, iar pentru 2024 speră să fie continuată această tendință. Speranțe sunt și pentru litoralul românesc, pentru 2024, mai ales pentru că ofertele din țara noastră se adaptează de la un an la altul, astfel încât să semene cu cele din Bulgaria.
În această perioadă, prețurile sunt mai mici cu până la 70% la hotelurile de pe litoralul bulgăresc, față de vârful de sezon. Pentru 4 zile la un hotel de 4 stele, cu all inclusive, un cuplu plătea circa 1.000 de euro în vârf de sezon, iar acum costă doar 300 de euro.
Prețurile au crescut cu 15-20% în 2023, față de 2022, o creștere care nu a fost resimțită de turiștii care și-au făcut rezervările încă din octombrie anul trecut, când reducerile pe early booking erau de 50%.