x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Apocalipsa din Asia Mică

Apocalipsa din Asia Mică

de Dorian Cobuz    |    Dana Cobuz    |    06 Sep 2009   •   00:00
Apocalipsa din Asia Mică

Pelerini la Casa Fecioarei Maria, păşind în cercul celor şapte biserici apostolice din Turcia de azi, am luat aminte la ultima profeţie biblică: Apocalipsa sau descoperirea lui Hristos.

Am plecat în "Pelerinajul la Casa Fecioarei Maria şi cele 7 Biserici Apostolice ale Sfântului Ioan" mai mult la îndemnul unui vechi prieten. Nu ştiam exact unde ne ducem, nici măcar nu citisem bine programul călătoriei, dar nu ne imaginam că într-o ţară islamică, pentru prima oară cu adevărat, vom simţi pretutindeni Duhul Sfânt. Ştiam că în acest pelerinaj vom porni 40 de preoţi şi profesori de Teologie şi un mic grup de ziarişti.

O adunare neobişnuită, în fruntea căreia s-a aflat PS Timotei, episcopul românilor din Spania şi Portugalia. Încă din primele ore de călătorie, autocarul cu pelerini s-a asemănat cu o mănăstire, spărgând întunericul drumului şerpuit şi anevoios prin Balcani cu luminoase rugăciuni, rostite la microfonul destinat ghidului.

Am aflat mai multe amănunte despre traseul pelerinajului: Casa Fecioarei Maria de la Efes, unde Maica Domnului - lăsată în grijă Apostolului Ioan de Mântuitor - şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, dar şi cele şapte biserici cărora le-au fost adresate scrisorile care se regăsesc în capitolele 2 şi 3 ale Apocalipsei. "şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea".

Încă din zorii primei zile ni s-a arătat o Turcie arsă de soare, cu dealuri cât vedeai cu ochii, a căror încăpăţânare stâncoasă a fost îmblânzită de pomii puşi de mâna omului, chiar dacă împădurirea a însemnat şi terasarea cu piatră a pantelor prea abrupte.

Drumul nostru însoţit de cântecul muezinilor din minarete, învăluit în praful galben ridicat în urma maşinilor, se abătea adesea de la traseele turistice "populare" pentru a ne duce spre locuri încărcate de poveşti sub semnul crucii. Căci sub obrazul subţire al patriei a 70 de milioane de musulmani se ascunde o întreagă istorie a credinţei creştine cotropită de civilizaţii şi catastrofe naturale. Ne-am bucurat ca nişte copii în faţa ruinelor unor basilici - adevărate catedrale ale spiritului creştin. În acelaşi timp am învăţat: informaţiile date de Asil Tuncer, ghidul nostru turc, s-au cimentat în explicaţiile revelatoare ale pr. conf. dr Constantin Necula şi au fost completate cu înţelepciunea părintelui Nicodim Petre, secretar mitropolitan.

Mai bine de 19 secole au trecut de când Apostolul Ioan a făcut cunoscută creştinilor Apocalipsa. Pe lângă vestirea sfârşitului lumii, textul Apocalipsei se înţelege ca un îndemn la descoperirea Mântuitorului Iisus Hristos şi a iubirii Sale faţă de oameni. Profeţiile din ultima carte a Noului Testament, deşi par să aibă destinatari exacţi, se potrivesc oricărei biserici, din oricare veac, căzute în păcat: "Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul". Mesajul Apocalipsei se înţelege mai bine decât oriunde printre ruinele celor şapte biserici.

Pentru că şi-au pierdut dreapta credinţă, cetăţile prospere de odinioară au murit fizic, lovite de cutremur, secetă, război... Dar spiritul lor a rămas viu pentru orice creştin atent la Cuvântul Domnului. Pelerinajul în Asia Mică a fost dublat de un pelerinaj în sufletele noastre, ale călătorilor. Preoţi şi mireni, rând pe rând, ne-am succedat pe la microfonul autocarului, împărtăşindu-ne experienţe, poveţe şi chiar mărturisiri care sunau a spovedanie.

 

Aşa am aflat de micile minuni care au rânduit viaţa fiecărui preot către duhovnicie, despre problemele micilor parohii uitate de creştini sau că sub reverenda neagră se poate uneori ascunde un karatist, un militar în rezervă, un poet sau un kinetoterapeut.

Tulburătoare a fost confesiunea părintelui Mihai, fost yoghin MISA, care a descoperit credinţa adevărată în Sfânta Scriptură. Preotului Lupu Vasile, originar din Cernăuţi, după ce a studiat Teologia la Bucureşti, i-a fost refuzată hirotonisirea în ţara natală, Ucraina. Acum este slujitor al bisericii din satul sucevean Găineşti, într-o comunitate în care, în urmă cu cinci ani, se certau frate cu soră din cauza a doi preoţi care nu mai ştiau cum să-şi împartă enoriaşii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, preotul Iustin a ridicat o mănăstire în pustiul dobrogean, piatră cu piatră, în doar şase ani. Toată această dăruire închinată Sfântului Ioan Casian este o pildă a puterii pe care ţi-o poate da credinţa. Şi câte alte poveşti am auzit!

Pelerinajul acesta ne-a reînvăţat pe noi, mirenii, să ne rugăm. Sau să ne bucurăm de frumuseţea unui cânt religios. În amfiteatrul de la Efes, zeci de turişti străini au aplaudat cu inimile pline grupul de preoţi ortodocşi care au cântat rugăciunea "Apărătoare Doamnă". La mormântul Sf. Luca, fiecare dintre noi s-a rugat pentru Luca, fiul lui Bogdan Lupescu, prietenul şi colegul nostru, unul dintre cei căruia i se datorează iniţiativa acestei călătorii. Plecat înaintea noastră pentru a ne deschide calea, Bogdan a fost implicat într-un accident rutier, iar Luca a fost internat de urgenţă la spitalul din Edirne, aproape fără viaţă. Trei zile mai târziu, micuţul şi-a revenit miraculos.

Unul din semnele binecuvântării cu care am fost însoţiţi. În praful sub care încă doarme mare parte din cetatea Laodicea, şantierul arheologic fiind deschis de puţin timp, fiecare s-a rugat tăcut. Dumnezeu ne-a auzit, oricum: aici i-am simţit prezenţa.

La Casa Fecioarei Maria (sau Meryemana, cum îi spun musulmanii) de pe Muntele Privighetorilor, părinţii noştri au oficiat slujba de vecernie, într-o sală dată în folosinţă călugărilor capucini. Aşteptau - unii poate de o viaţă - acest moment. Din păcate, zecile de români pe care i-am întâlnit în minunata grădină efeseană nu au fost prezenţi la slujbă. Ca şi în anii din urmă, aceştia au ajuns aici care cum a putut.

Auziseră că dacă beau apă din cele trei izvoare ale Fecioarei Maria şi dacă îşi leagă răvaşele cu dorinţe pe Zidul Plângerii, Maica Domnului se va milostivi. Mulţi astfel de pelerini pe cont propriu au venit ani la rând la Meryemana, loc de rugăciune sfânt deopotrivă pentru creştinii ortodocşi şi catolici, dar şi pentru musulmani.
Mulţumim pentru sprijin lui Florin Crişan de la Universal Turism. Pentru detalii, tel. 0728.066.001.

×