Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi exista încă din timpuri şi mai îndepărtate, abia în 1645 Biserca San Gines din Madrid a intrat în atenţia autorităţilor, care au hotărât că este nevoie de o urgentă şi serioasă renovare. Lăcaşul de cult se afla într-o stare de degradare evidentă, dar arhitectul Juan Ruiz, cunoscut artist al secolului, a preluat controlul lucrărilor. Din tot ce s-a realizat atunci, numai Capela lui Iisus a supravieţuit peste timp. Multe incendii, în secolele XVIII şi XIX au condus către alte şi alte renovări, iar stilul arhitectonic al fiecărei etape a ajuns să anuleze vechile detalii şi concepte.
Astăzi, Biserica San Gines păstrează, în mare parte, viziunea pe care i-a amprentat-o arhitectul Jose Maria de Aguilar, spre sfârşitul secolului XIX, mai exact în 1870. O biserică plină de farmec, pe care vizitatorii o fotografiază pe furiş cu ochii sufletului, pentru a o păstra, fără alte complicaţii, în cel mai ascuns colţ de inimă.
După alte câteva reparaţii, ceva mai recente, din jurul anului 1957, pe care parohul Jose Ignacio Marin Nunez de Prado le-a considerat necesare (dat fiind faptul că Biserica începuse să intre într-o nouă etapă de degradare de care nimeni, până atunci, nu părea să se îngrijoreze), Parohia prinde din nou viaţă în ochii credincioşilor. În 1982, la finalul lucrărilor, templul parohial San Gines este declarat de către autorităţile spaniole monumet istoric-artistic naţional. Acum, în zile de toamnă cu vânt blând sau în dimineţi morocănoase de iarnă tânără, mergând dinspre Puerta del Sol către Plaza Mayor, e imposibil să nu priveşti în stânga, către San Gines.
O zonă fermecătoare, unde credinţa se împleteşte cu bucuria de a putea colecţiona amintiri, un lăcaş de cult al cărui interior impresionează, în ciuda repetatelor modificări pe care le-a suferit, odată cu ireversibila trecere a calendarelor. Înainte de Paşte, în timpul procesiunilor, şi de acolo, de la San Gines, se pleacă pentru a cinsti memoria sfinţilor, şi de acolo, de la San Gines, se aud clopote bătând, dinspre o eternitate pe care uneori suntem prea curioşi să o cunoaştem.
