Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cipru e ca un miez de floare, avand drept petale doua mari – Egeea si Mediterana –- si trei continente – Europa, Asia si Africa. O floare asezata in glastra, la confluenta lumilor, intr-o fereastra (deschisa) a istoriei.
Unii o asemuiesc cu o roza a vanturilor, dar eu as spune ca este doar axul acestei roze, punctul central, in jurul caruia se invart paletele impinse de vant. Calatorul percepe, in viteza, foarte putin din acest timp "vanturat"... Cateva clipe, doar, smulse trecutului, ofranda viitorului.
La intersectia lumilor, a culturilor si a civilizatiilor care au strabatut opt milenii de istorie, Insula Afroditei si-a sfintilor, a padurilor de cedri si-a mozaicurilor antice (foto 1, 2 si 3), leaganul vitei-de-vie (si-al vinului parfumat), insula pe care s-au refugiat, o vreme, Cavalerii Ioaniti (lasand in urma semnele crucii cu patru brate cu capete despicate si tehnica filigranului de argint) si pe care si-a gasit adapost "roza damaschina", trandafirul cu 32 de petale, din care se fac dulceturi si parfumuri – Cipru e unul dintre cele mai tulburatoare teritorii mediteraneene pe care merita sa le explorezi intr-o viata de om. Iar daca anticii spuneau "et in Arcadia ego", merita azi sa rostesti: "Si eu am fost Cipru"...
Unii se vor duce poate pentru plajele perfecte, altii pentru muntii inalti de aproape 2.000 de metri, impaduriti pana-n varf, parfumati de-atatea plante aromatice cate cresc pe pajistile lor. Un prieten nou, care tine, pe langa Paphos, tarverna "Seven St. Georges" (numita asa dupa cele sapte biserici din preajma, inchinate Sfantului Gheorghe), George al VIII-lea, cum imi place sa-i spun, a infiintat chiar, in carciumioara sa, o... Academie, unde cercetatori, profesori universitari si pasionati vin sa studieze cele cateva zeci de plante endemice de pe muntii ciprioti care – candva mai mult, azi mai putin – dau gust bucatelor si bauturilor locale. Ceva mai departe, in munte, la Manastirea Kykkos (foto 6), calugarul Dionyssios, vinarul si licoristul-sef al sfantului asezamant, face vinul manastiresc si celebra Zyvania rosie, "rachiul" cipriot, aromat cu scortisoara si cu alte cateva ierburi, a carui reteta, de o mie de ani, numai calugarii din munte o stiu (ma rog, Zyvania se face acum peste tot in insula, insa combinatia perfecta de ierburi aromatice numai acolo, la Kykkos, se cunoaste).
De fapt, daca tot am amintit de Kykkos, sa mai ramanem putin acolo. Sa intram in biserica si sa ne inchinam icoanei Maicii Domnului, pictata, dupa legenda, chiar de Sfantul Evanghelist Luca. Va dau un sfat: sa nu incercati nici macar un colt sa ridicati din acoperamantul de catifea grea, brodata cu fir de aur si argint, care acopera icoana, lasand vederii profane numai mana care sprijina trupul Fiului lui Dumnezeu. Sarutati dreapta Maicii Domnului si spuneti-va, in gand, rugaciunea. Multumiti-va cu cat vi se arata din icoana, caci altminteri... veti orbi. Asa cum, dupa legenda, ar fi orbit mai multi dintre cei care au incercat sa vada chipul Fecioarei, chiar daca au fost prelati inalti sau guvernatori.
Icoana cea veche nu-i singura "avere" a Ciprului. Iata, nu mai putin de zece biserici din perioada bizantina, aflate in Muntii Troodos, se afla pe lista UNESCO. In strania biserica de piatra cu doua acoperisuri (foto 5), din apropiere de Kakopetria, am intrat si eu cu putina vreme in urma. Inchinata Sfantului Nicolae si datand de aproape o mie de ani, Biserica Agios Nikolaos tis Stegis isi devoaleaza, putin cate putin, secretele. Picturile ei murale, datand din cinci secole – XI, XII, XIII, XIV si XVII – sunt, practic, un adevarat curs de istorie a picturii bizantine. La numai cateva zeci de kilometri distanta, in acelasi areal montan, in Kalopanagyotis, in fertila vale a Marathusei, un alt monument UNESCO, vechi de un mileniu, te asteapta sa-l vizitezi. Manastirea inchinata Sfantului Ioannis Lampadistis, aveam sa constat, e locuita inca.
Staretul manastirii mi-a dat, cu greu, invoire sa fotografiez, "fara blitz", interiorul uneia dintre cele trei biserici lipite una de alta – situatie unica, mai ales ca una dintre ele, la origini, fusese catolica – si percepute astazi drept o singura biserica, dar cu trei altare... M-am nimerit in manastire la ceasul la care un grup de restauratori de pictura bisericeasca (veniti din toata Europa) se afla in toiul unui simpozion. O sansa uriasa sa aflu informatii care, altminteri, sunt inaccesibile profanilor. Si aici, ca si la Kakopetria, peste valea raului care a sapat adanci canioane in piatra, satul isi duce si el mai departe o existenta milenara. La Kalopangyotis se restaurau, inca, vreo cateva case, pentru ca turistii sa poata trai, in conditii de confort contemporan, dar in locuinte "croite" acum cateva sute de ani. Si tot acolo, in satul milenar din munte, aveam sa descopar (caci izvoarele balneare o permit) cel mai modern SPA din Cipru...
Fie si numai aceasta istorie a monahismului cipriot si ar fi de ajuns sa ma convinga sa ma reintorc in tara aceea de piatra si suflet. Tot asa cum satele traditionale (foto 9 si 10), excelent prezervate – chiar daca, poate, pentru gustul meu, prea mult tributare turismului – aduc plusul lor de frumusete si atractivitate... exotica. La Kakopetria, Gyannis Artistiditis, cel care "tine", peste apa, coplesitorul "Han al Morii" ("Mylos"), imi istoriseste cum satul – astazi aflat sub protectia legii patrimoniului cipriot, risca sa fie distrus de dragul modernizarii. "Am luptat foarte mult cu cei din Consiliul Local ca sa-i conving sa pastreze partea veche a satului. I-am chemat si pe arheologi, pe istorici...
Citește pe Antena3.ro
Trebuia sa demonstram ca satul e parte din patrimoniul insulei, si nici asa nu cred ca am fi reusit... daca..." Daca de undeva, din Olimp, zeita Atena, protectoarea din vechime a locului, nu si-ar fi aratat fata. Totul e salvat datorita unei descoperiri arheologice in zona, precum si vechii legende a "pietrei negre", piatra Afroditei, in jurul careia, din Antichitate, se desfasura un adevarat ritual al cuplurilor tinere.
Si fiindca am amintit de Afrodita, de Antichitate, de vestigiile trecute, sa ma intorc la malul Mediteranei, acolo unde, din spuma marii, s-a nascut Afrodita. Stanca Afroditei (foto 7), cea pe care a pus intaia data piciorul, se zareste si astazi, fiind un adevarat punct de pelerinaj pentru indragostiti si... turisti. Poate e putin prea mult exploatata aceasta imagine a Afroditei, o gramada de locuri sunt legate de numele ei, asa cum este o superba cascada, care se varsa intr-un lac de smarald inghetat numit... Baia Afroditei (foto 8).
Vorbeam de Afrodita, de Atena – de Dyonissos, chiar, zeul vinului bun – insa insula aceasta mai are o legenda frumoasa de spus, cea a nasterii zeilor gemeni, Apolo si Artemisa. Mi-a fost ingaduit sa ma bucur – aproape din intamplare, caci situl arheologic de la Kato Paphos nu fusese de la bun inceput in traseul meu – de splendida imagine a intalnirii dintre Leda si lebada care-l intruchipa pe Zeus. Splendidul mozaic (foto coperta), descoperit "aproape fara vrere" (cum imi istorisea ghidul muzeului) – ca toate marile descoperiri – e atat de bine pastrat, incat de departe le eclipseaza pe celelalte. Si de ce n-ar fi asa, cand fiul Ledei si-al stapanului zeilor a fost chiar... Zeul Soarelui? Lui Apolo, grecii din vechime, locuitori ai insulei, i-au inaltat temple (precum sanctuarul lui Apollon Ylatis – foto 4) si i-au inchinat jertfe. Si se pare ca zeul n-a ramas deloc insensibil, iar ocrotirea lui se simte si azi...
Dantele de bumbac, dantele de argint
La Omodos, in cautarea unui cadou potrivit, am intrat intr-un magazin unde se vindeau "lucruri de mana": fete de masa, mileuri, cuverturi, lucrate cu croseta sau cu acul, dantelarie care, in functie de locul din insula in care te afli, are amprente aparte. Asa mi-a fost dat s-o cunosc, la Omodos, pe Maria, batrana cipriota care-mi dezvalui, cu o blandete superba, secretul mileurilor lucrate cu acul (cu acul, da, nu cu crosetul!), din mii si mii de noduri. N-as fi avut atat de multa rabdare nici daca as fi venit pe lume in chip de... Penelopa. Insa femeile satului cipriot au stiut dintotdeauna sa teasa la razboi, sa coase, sa inchipuie minuni dantelate...
Imi arata, intr-o rama din perete, o frumoasa batrana, cu haine negre, lucrand la randu-i un mileu, cu motivul spiralei si-al rozei vanturilor. "E mama mea", imi zice, nu fara o umbra de mandrie. "Are 90 de ani. Fotografia aceasta e facuta acum doi ani, pe cand inca mai lucra la dantela. La noi, femeile asa sunt, vrednice"... O admir lucrand – aveam sa admir, in mai multe sate cipriote, astfel de femei cu maini dibace. Si admir, deopotriva, dantelaria cealalta, de argint, pe care stiu sa o faca numai unii dintre barbatii insulei. Se spune ca secretul prelucrarii argintului in filigran l-au adus pe insula Cavalerii Ioaniti (sau Ospitalieri), tot ei l-au dus pe Rodhos, apoi pe Malta. De aici, mi se explica, similitudinile dintre modelele de pe cele trei insule din largul Mediteranei.
"Petra tou Romiou" – locul considerat a fi cel al nasterii Afroditei (desi in traducere inseamna: "stanca grecului") – rivalizeaza cu o alta plaja din Mediterana, situata pe Insula Kytherei, care are ca referinta aceeasi legenda: Geea, Mama-Pamant, satula de infidelitatile sotului ei Uranus (Cerul, Universul), i-ar fi cerut fiului lor, Cronos (sau Timpul) sa-si mutileze tatal: sa-i taie organul reproducerii si sa-l arunce in mare. In locul acela ar fi aparut o spuma alba, din care, apoi, a iesit deasupra valurilor Afrodita. Cam dura mitologia asta greceasca! Dar poate ca stancile din Cipru sunt mai degraba legate de o alta poveste, cea a lui Digenis Akritas – fiul unei printese bizantine si-al unui emir arab convertit la crestinism, erou al scrierilor medievale timpurii –, care, intre altele, ar fi inaltat muntii Ciprului, tragand pamantul cu o mana, si-ar fi aruncat o stanca in mare, ca sa omoare un balaur (dupa unii) ori niste fiorosi pirati sarazini (dupa altii).
Leda si Lebada
Vorbeam de Afrodita, de Atena – de Dyonissos, chiar, zeul vinului bun – insa insula aceasta mai are o legenda frumoasa de spus, cea a nasterii zeilor gemeni, Apolo si Artemisa. Mi-a fost ingaduit sa ma bucur – aproape din intamplare, caci situl arheologic de la Kato Paphos nu fusese de la bun inceput in traseul meu – de splendida imagine a intalnirii dintre Leda si lebada care-l intruchipa pe Zeus. Splendidul mozaic (foto coperta), descoperit "aproape fara vrere" (cum imi istorisea ghidul muzeului) – ca toate marile descoperiri – e atat de bine pastrat, incat de departe le eclipseaza pe celelalte. Si de ce n-ar fi asa, cand fiul Ledei si-al stapanului zeilor a fost chiar... Zeul Soarelui? Lui Apolo, grecii din vechime, locuitori ai insulei, i-au inaltat temple (precum sanctuarul lui Apollon Ylatis – foto 4) si i-au inchinat jertfe. Si, se pare ca zeul n-a ramas deloc insensibil, iar ocrotirea lui se simte si azi...
