x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Ce trebuie să știi despre numărul de pe biletul de avion

Ce trebuie să știi despre numărul de pe biletul de avion

11 Aug 2024   •   19:00
Ce trebuie să știi despre numărul de pe biletul de avion

Fiecare zbor cu avionul are un număr, indiferent de compania aeriană. Acest lucru este valabil și pentru cursele anulate.

Codul respectiv este important pentru buna funcționare a sistemului de transport aerian.n

Numărul de  zbor este unic și conține date de identificare cu privire la cursa și compania aeriană. 

"Scopul este de a păstra coerența și siguranța, astfel încât să nu existe multă confuzie și să fie ușor de urmărit zborurile", spune Dan Bubb, PhD, fost pilot de linie.

Majoritatea numerelor de zbor încep cu litere care reprezintă compania aeriană. Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) a atribuit coduri pentru fiecare companie aeriană majoră la nivel mondial pentru a păstra consecvența.

Citiți și Aglomerație la frontiere. Peste 500.000 de persoane au tranzitat granițele României în ultimele 24 de ore

Codul. American Airlines este "AA". Delta Air Lines este "DL". United Airlines este "UA". Codul JetBlue este "B6".

După codul companiei aeriene urmează  numărul de zbor. La poarta de îmbarcare s-ar putea să auziți "Îmbarcarea pentru zborul American Airlines 2105 va începe în curând." Pe panoul de plecări și sosiri de la aeroport, însă, acesta va arăta ca AA2105.

Numerele fac referire la un anumit zbor, nu la un avion. De exemplu, mai multe aeronave pot fi folosite pentru același număr de zbor. Prin urmare, nu confundați numărul cu cel de pe coada avionului.

Citiți și Cod galben de caniculă în Capitală și 15 județe

Sunt multe lucruri care intervin în generarea unui număr de zbor, majoritatea fiind realizate electronic.

 Ca regulă generală (dar adesea încălcată), companiile aeriene preferă să folosească numere pare dacă zboară spre est sau nord și numere impare dacă zboară spre vest sau sud, potrivit a1.ro.

×