x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cele mai bune zile și cele mai bune ore pentru a rezerva bilete de avion ieftine

Cele mai bune zile și cele mai bune ore pentru a rezerva bilete de avion ieftine

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2023   •   22:00
Cele mai bune zile și cele mai bune ore pentru a rezerva bilete de avion ieftine

Sâmbăta și duminica sunt cele mai bune zile pentru a rezerva un bilet de avion, în timp ce miercurea și joia sunt zilele în care românii au șanse mari să rezerve bilete de avion mai scumpe, arată un studiu.

Călătorii care caută sau rezervă zboruri în această perioadă se confruntă cu prețurile biletelor de avion mai scumpe, unele ajungând la cele mai mari tarife din ultimii ani. Revenirea la normalitate a adus și o creștere semnificativă a tarifelor pentru acest an, călătorii plătind în medie cu cel puțin 15-20% mai mult pe un bilet dus-întors comparativ cu anul trecut.

Vola.ro a pus la cale un studiu raportat exclusiv la piața din România, în care a analizat care sunt cele mai ieftine zile pentru a rezerva zboruri, dar și care sunt cele mai eficiente trucuri pentru a călători într-un mod accesibil.

Potrivit studiului, cea mai ieftină zi în care să rezervăm bilete de avion din România este duminica, aceasta fiind urmată îndeaproape de sâmbătă. La polul opus, zilele în care se găsesc cele mai scumpe bilete de avion sunt miercurea și joia.

De asemenea, cea mai ieftină zi în care se poate zbura este marțea, în cazul în care o persoană călătoriește singură, și sâmbăta, în cazul în călătoresc minim două persoane.

Prețul unui zbor București (Otopeni) - Londra într-o zi de marți este de 35 de euro, iar joi este aproape dublu: 74 de euro. Situația este valabilă și pentru o altă destinație, un zbor București - Milano într-o zi de marți costă 29 de euro, însă într-o zi de joi, zborul de pe aceeași rută este 66 de euro.

Există, totodată, și un interval orar optim pentru a rezerva biletele: în fiecare zi, între orele 18.00 și 20.00.

De asemenea, cele mai bune prețuri pentru zborurile din România sunt disponibile cu cel puțin 30-45 de zile în avans. Dacă sunt rezervate cu mai puțin de 30 de zile înainte călătoriei, s-ar putea să fie mai scumpe cu până la 60%. De exemplu, un zbor Veneția - București în luna mai este acum 31 de euro, cu 64% mai ieftin decât ar costa dacă ar fi rezervat cât mai aproape de data călătoriei.

Media prețurilor a crescut de la 20-40 euro în 2022 la 40-60 euro în 2023. Cele mai scumpe bilete sunt disponibile în lunile iulie, august și septembrie.

Pentru o călătorie mai ieftină, românii pot renunța la bagajul la cală, care crește semnificativ prețul total al biletului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bilete de avion ieftine