Chios şi Lesbos – două "surori" din nord-estul egeean

Sursa foto: Tudor Cires/

Mai aproape de coastele Asiei Minor (Turcia de astăzi), decât de Europa, cele două mari insule ale nordului egeean - Lesbos şi Chios - şi-au asumat, de-a lungul secolelor, alături de o a treia insulă, Samos, rolul de lideri în zonă. Aflate în concurenţă încă din Epoca Bronzului - Lesbos era locuit de neamul eolienilor, în vreme ce Chios fusese populată de triburile ioninene - cele două insule egeene continuă şi astăzi competiţia.

ADEVĂRATUL OUZO
Pornind de la structura geologică - Chios s-a desprins din Asia Mică (la fel ca şi Samos), în vreme ce Lesbos (cea de a treia insulă ca mărime, a Greciei, după Creta şi Evia) s-a înălţat din mare -, până la port şi tradiţii, o mulţime de elemente ne dezvlăuie diferenţele dintre ele, ceea au în comun fiind, până la urmă, ouzo, celebrul rachiu cu aromă de anason, care este de obicei servit cu apă, care îi dă o culoare alburie, lăptoasă, precum reveriile care urmează.

Spuneam că ouzo este cel care uneşte cele două insule - aflate, de altminteri, la o distanţă de numai 27 de mile nautice una faţă de cealaltă - însă nici măcar asta nu e pe de-a-ntregul. Lesbos este cunoscută în întreaga Grecie pentru exporturile sale de ouzo în străinătate, în vreme ce băutura similară preparată pe Chios este aproape necunoscută dincolo de ţărmurile insulei. Iar dacă te afli cumva pe pământul chianilor şi te apuci să comanzi vreuna dintre mărcile de ouzo populare în Lesbos, precum "Mini", vei fi privit dispreţuitor: "Ouzo din Lesbos? Asta vrei? Atunci nu ştii nimic despre adevăratul ouzo!".

Situate foarte departe de "portul-mamă", Pireu, de unde pornesc, în Egeea, majoritatea feriboat-urilor care fac legătura între insule, Lesbos şi Chios au avantajul de a avea propria administraţie locală şi de a trăi şi din altceva decât din turism, ceea ce le dă şi o anume autonimie financiară. În trecut, a fost chiar o vreme - sub genovezi şi, mai târziu, sub otomani - când insulele au prosperat, amândouă fiind folosite ca importante centre de comerţ, manufactură şi industrie, în estul Mediteranei. După războiul greco-turc din 1922, un potop de refugiaţi greci, care duseseră până atunci o viaţă prosperă pe continent, în Turcia, în Izmir (Smyrna), Demre (Mira), Kaş sau Bodrum (Halikarnas), au ajuns pe aceste insule, care erau cel mai aprpape. Din cei două milioane de refugiaţi care au preferat arhipelagurile egeene, cam o jumătate de milion s-au stabilit pe Lesbos. Imediat ce legăturie cu Turcia au fost tăiate, economia din Chios şi Lesbos a scăzut brusc. A fost nevoie de decenii pentru ca să se creeze noi pieţe pentru produsele de aici, iar dezvoltarea turismului, mai ales din anii '70 încoace, să aducă un grad mai mare de independenţă economică faţă de Atena.

LESBOS, INSULA POEŢILOR ŞI A MĂSLINILOR
Dincolo de acest destin comun din ultimul secol, cele două insule au profiluri mult diferite. Chianii sunt reticenţi şi metodici, în vreme ce pe Lesbos oamenii trăiesc la umbra uluitoarelor poveşti ale trecutului, dar şi ale prezentului. Lesbos este insula artiştilor şi a poeţilor. Odysseus Elytis, poet laureat al Premiului Nobel, şi Stratis Myrivilis, unul dintre cei mai faimoşi artişti greci contemporani, s-au născut pe Lesbos. Este, de asemenea, locul de naştere al poeţilor antici binecunoscuţi, Alceu şi Sappho.

Există unsprezece milioane de măslini, pe Lesbos, un număr uimitor, mai ales atunci când luăm în consideraţie uriaşa muncă necesară pentru a construi ziduri de piatră în jurul celor mai mulţi dintre copacii plantaţi pe pantele dealurilor. După ce producţia altor ramuri industriale a scăzut pe insulă, uleiul de măsline a devenit produsul cel mai important. Pe Lesbos, mai mult decât pe orice altă insulă, există o abundenţă de peşte şi de mâncăruri din fructe de mare, de la cel mai simplu cod fiert, care este servit stropit cu ulei de măsline locale, până la delicioasele fileuri de peşte spadă sau la exoticele scoici mahonii ori la omniprezentele sardine, sărate sau proaspete, care sunt servite peste tot pe insulă.

Despre bucătăria insulei a scris cândva Dora Parisi, iar cartea ei, "Gustul Mării Egee", poate fi cumpărată de aici de turistul curios. Dar dacă tot ai ajuns pe Lesbos, de ce nu ai încerca să o cunoşti, la Molyvos, pe sora ei, Maria Koutsoumbis, şi pe soţul acesteia, Giorgos, unul dintre cei mai buni pescari ai insulei... La Molyvos, împrietenindu-te cu cei din neamul Koutsoumbis, ai putea avea bucuria să fii invitat într-o zi la masă, în curtea care are o vedere uimitoare asupra mării, să guşti o tocană intens aromată de caracatiţă cu măsline şi dovleac, brânza de lesbos sau plăcinta cu nuci şi migdale.

POPAS LA MITILENE
Mitilene (Mitilini), capitala-port a insulei Lesbos, este un oraş plin de viaţă, cu catedrala în stil baroc, clădiri în stil neoclasic, o moschee abandonată şi băi turceşti, dar şi multe case sărăcăcioase şi magazine care au cunoscut în mod evident zile mai bune.

Standurile negustorilor de peşte sunt însă pline cu vietăţi marine proaspete, inclusiv sardine abia sărate, pescuite în Golful Kalloni, iar băcăniile oferă măsline locale şi brânzeturi minunate, specifice insulei Lesbos: myzithra proaspătă sau coapte, celebra ladotyri - brânză care este lăsată să se matureze scufundată în ulei de măsline. Pe străzile laterale, cafenelele tradiţionale cafenele din Lesbos unde nu se serveşte doar cafea, ci şi, de asemenea, ouzo şi mezedes (aperitive). Legume la grătar, salate de fasole, umplute de struguri şi frunze de flori de dovlecel umplute apar în primul rând, însoţită de o sticla de ouzo, urmată de tot felul de fructe de mare de sezon.

CHIOS, INSULA MASTICULUI
Spre deosebire de cel al insulei Lesbos, care este în principal acoperit de măslini, peisajul din Chios este variat. În vreme ce câmpiile fertile sunt cultivate cu pomi fructiferi, grâu şi legume, munţii goi sunt "împodobiţi" cu ruinele clădirilor din piatră, unele dintre ele datând din Antichitate, printre care pasc capre şi oi, iar dealurile sunt acoperite cu păduri de pin şi livezi de fistic. Dar adevărata bogăţie a Chiosului o reprezintă masticul, arborele parfumat care creşte doar în sudul insulei. Seva copacilor dă insulei produsul său cel mai faimos, masticul, care este utilizat în Grecia şi în ţările arabe din Orientul Mijlociu ca un aromatizant pentru pâine şi prăjituri, îngheţată, prăjituri şi ca gumă de mestecat.

La Chios, ca şi în Corfu, au existat, de-a lungul secolelor, două bucătării separate: alimentele gătite în conacele celor bogaţi, unde influenţele genoveze şi franceze sunt destul de evidente, şi bucatele ţărăneşti, care folosesc produse sezoniere locale. Deşi clasa superioară folosea multe ingrediente de import, reţetarul lor reflectă încă o puternică tradiţie locală, specifică estului Mediteranei. În registrul de bucătărie Choremis, document care a aparţinut unei familii de negustori de bumbac şi de politicieni din insulă, au fost descoperite reţete de sosuri albe englezeşti şi franţuzeşti, alături de instrucţiuni pentru prepararea pâinii cu năut, precum şi a altor copturi locale.

În regiunea Kambos, la sud de capitala Chios, livezi de citrice înconjoară casele. O varietate parfumată a unui soi de mandarine indigene, tangerinele, care a fost o dată extrem de popular în întreaga Mediterană, este şi astăzi premisa unei afaceri de succes. În consecinţă, Chios are o tradiţie pentru fructele confiate şi dulceţuri. Coaja de mandarine, de lămâie, de portocală bergamotă sau de portocală amară, fisticul crud sau smochinele, chiar trandafirii cei mirositori, toate sunt fierte în sirop şi servite în chisele mici de sticlă, cu un pahar de apă rece. Din păcate, o dată multpreţuitele tangerine sunt acum pe cale de dispariţie, împinse la o parte de varietăţi mai productive, mai aromate şi care au mai puţini sâmburi, dar care nu mai au nimic din gustul epocilor vechi.

COSTURI
Ca să vă faceţi un plan de vacanţă pe insulele Lesbos sau Chios ar trebui să porniţi de la faptul că un loc într-o cameră dublă (şapte zile, cu mic dejun inclus), într-un hotel de trei stele, costă între 230-300 euro, iar într-o cameră single între 410-500 euro. Adăugaţi aici costurile de transport (taxe de autostradă, ferry), eventuala cazare intermediară (pe care v-o recomandăm, în cazul în care veţi lua feribotul de la Pireu şi nu de la Salonic), celelalte două mese pe zi (preţurile la taverne sunt însă relativ acceptabile, în jur de 20-30 de euro o masă), călătoriile opţionale pe Chios, Samos sau chiar pe coasta Turciei, la Kaş etc.