Mă hotărâsem să mă uit atent la oameni, la pasageri. Așa poți lua pulsul planetei. Pe aeroportul din San Jose, lume amestecată. Puteai crede că sunt oameni care se întorc în Europa după o vacanță. Am intrat în vorba cu un pasager vecin cu mine în avion. Venise pentru ceva investiții. Nu era foarte hotărât. Nu înțelegeam cine sunt, totuși, ceilalți pasageri care călătoreau spre Europa. O lume comună, fără să „spună” ceva. Greu de înțeles ce au făcut acei oameni la capătul pământului. Unii arătau ca fiind costaricani, dar restul? Pentru că nu arătau, repet, a turiști. Nu mi s-a întâmplat prea des să nu pot desluși ce se întâmplă privind atent chipurile și comportamentul oamenilor. În tranzit, la Paris, am găsit un aeroport super aglomerat, semn că lucrurile nu stau pe loc. Dar și aici oameni de toate felurile. Foarte mulți din țări arabe, africane și India. Am intrat în vorbă. Foarte mulți erau plecați de acasă să-și caute un rost. Politicoși, decent îmbrăcați, dar debusolați. Nu știau, în fond, prea clar ce doresc. Lume total diferită față de ce întâlnești pe aeroporturile lumii în sezoane turistice. După mine, reprezentau cam 80% din aglomerația aeroportului din Paris, un aeroport, de altfel, uriaș. Printre altele, circuli și cu metroul de la un terminal la altul.
La îmbarcarea spre București, „altă viață”! Avionul plin. Cu câteva excepții, toți români. Fețe destinse, încrezătoare, dornici de comunicare. Asta m-a făcut să zâmbesc. Așa, fraților. Majoritatea erau turiști de scurtă vacanță la Paris, o plimbare de câteva zile în capitala Franței, la nici trei ore de București. La sosirea la Otopeni s-a văzut că sunt călători frecvenți. Știau rostul la toate. Nota bene pentru conducerea aeroportului: în sfârșit, cărucioare suficiente pentru bagaje și o organizare exemplară la vamă. Bun așa! Am ajuns acasă cu un sentiment optimist. În fond mie îmi pasă de „ai noștri”. Nu sună politic, dar asta am simțit.
Dragilor, noi să ne vedem sănătoși în pace și siguranță vinerea viitoare. Doamne ajută!