Cursa TAROM Otopeni - Roma a decolat miercuri cu o întârziere de aproape cinci ore deoarece, în urma unor verificări tehnice suplimentare, a fost decisă înlocuirea aeronavei, informează operatorul aerian naţional printr-un comunicat remis AGERPRES.
"Cursa RO 403 Otopeni Roma a decolat la ora 15:33 cu o întârziere de 4 ore şi 55 minute. În urma unor verificări tehnice suplimentare s-a luat decizia schimbării aeronavei, fapt care a cauzat întârzierea. Zborul decurge în condiţii de deplină siguranţă şi securitate pentru pasageri şi echipaj. Subliniem faptul că pasagerii noştri au fost anunţaţi de întârziere, încă de la îndeplinirea formalităţilor de check-in. Mai mult decât atât, reprezentanţii TAROM au protejat pasagerii la sol şi le-au oferit asistenţă, constând în două mese, apă, sucuri si desert. Ne cerem scuze, inclusiv pe această cale, tuturor pasagerilor care au avut de suferit din cauza întârzierii neplanificate la zborurile TAROM de astăzi (miercuri, n.r.)", precizează sursa citată.
Compania TAROM a împlinit, marţi, 64 de ani de la înfiinţare.
Peste 100 de milioane de pasageri au călătorit cu operatorul aerian naţional TAROM în cei 64 de ani de existenţă a companiei iar printre personalităţile marcante care au sosit în România la bordul unei aeronave TAROM s-a aflat Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999. AGERPRES