x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii O destinație de lux în pericol: Decizia autorităților afectează turismul și locuitorii unei insule din Marea Mediterană

O destinație de lux în pericol: Decizia autorităților afectează turismul și locuitorii unei insule din Marea Mediterană

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2026   •   14:30
O destinație de lux în pericol: Decizia autorităților afectează turismul și locuitorii unei insule din Marea Mediterană
Sursa foto: Hepta/Sardinia a fost vizitată de 4,5 milioane de turiști în 2024.

Locuitorii unei insule din Marea Mediterană protestează împotriva unui plan guvernamental care prevede transferul a sute de deținuți extrem de periculoși în penitenciarele locale.

Guvernul Giorgia Meloni susține că relocarea a aproximativ 750 de persoane condamnate,  inclusiv mafioți, criminali și autori unor acte de terorism, ar contribui la decongestionarea sistemului penitenciar și la întărirea securității la nivel național. Conform proiectului, aproape o treime dintre aceștia ar urma să fie transferați pe insulă, potrivit dcnews.ro.

Pentru comunitățile locale, însă, măsura ridică semne serioase de întrebare. Mulți locuitori se tem că decizia ar putea afecta atât siguranța, cât și imaginea unei regiuni care atrage anual milioane de turiști. În 2024, Sardinia a înregistrat un număr record de vizitatori, respectiv 4,5 milioane de turiști, consolidându-și statutul de destinație de top.

Efectele relocării deținuților periculoși în Sardinia

Criticii proiectului avertizează că insula riscă să devină „Cayenne-ul Italiei”, o referință la Insula Diavolului, cunoscută din romanul Papillon. Temerea este că prezența unor deținuți de rang înalt din rețelele mafiote ar putea atrage, în timp, activități infracționale și rețele ilegale.

Planul autorităților vizează distribuirea deținuților în trei penitenciare de pe insulă, inclusiv într-o unitate din Cagliari. Însă îngrijorările merg dincolo de sistemul penitenciar. Localnicii se tem că rudele și apropiații celor încarcerați ar putea ajunge în zonă și ar putea exploata vulnerabilitățile economice ale comunităților.

Nemulțumirea a generat deja proteste, la care s-a alăturat și guvernatorul regiunii, Alessandra Todde. Aceasta a criticat dur proiectul, considerând distribuția deținuților drept una „nedreaptă” și cu potențial impact major asupra insulei.

Avertismente vin și din partea opoziției. Deputatul Silvio Lai atrage atenția că zonele mai sărace ar putea deveni ținte pentru infiltrarea crimei organizate, menționând inclusiv apropierea orașului Nuoro de exclusivista Costa Smeralda.

Ș specialiști în domeniu avertizează, la rândul lor, asupra riscurilor pe termen lung. Odată instalate, rețelele de crimă organizată sunt dificil de eliminat, iar efectele asupra comunităților pot fi profunde și de durată.

Ce spune Guvernul Italiei

În replică, autoritățile de la Roma dau asigurări că măsurile de securitate vor fi suficiente pentru a preveni orice risc pentru populație. Cu toate acestea, dezbaterea depășește deja sfera siguranței publice.

Pentru mulți dintre locuitorii insulei Sardinia, miza este viitorul unei regiuni construite pe turism și reputația acesteia pe plan internațional. Rămâne de văzut dacă echilibrul dintre nevoile sistemului penitenciar și protejarea imaginii unei destinații de top poate fi menținut.

×
Subiecte în articol: detinuti italia marea mediterana sardinia
Parteneri