Anul acesta, evenimentul se va desfășura începând de astăzi, până duminică, punctele de întâlnire cu participanții fiind zona turistică Bâlea-Transfăgărășan, la Lunca dintre sate, în centrul comunei Cârțișoara și pe platoul Albota.
Transfăgărășanul nu este un simplu drum, ci o poveste a înălțimilor, care leagă județele Sibiu și Argeș, traversând cel mai înalt masiv din România: Făgăraș. Serpentinele năucitoare formează peisaje unice, iar natura este surprinsă în ipostaze spectaculoase, din orice unghi ai privi.
În 1968, Nicolae Ceaușescu a avut ideea construirii acestui drum 100% strategic, transformat apoi în cea mai spectaculoasă șosea turistică a României. Două unități militare, una din Argeș și alta din Vâlcea, au început, simultan, construcția acestui drum spectaculos, iar locul în care unitățile militare s-au întâlnit este marcat acum printr-un monument. Are 27 de viaducte și cel mai lung tunel de altitudine din România: 887 de metri.
Inițial, a fost trasat pe 91 de kilometri, după conectarea la rețeaua rutieră a primit denumirea DN7C, între Bascov ( km 0) și intersecția cu DN1, care leagă Sibiul de Făgăraș, la km 42. De asemenea, face legătura între Bascov și Cârțișoara. Construirea acestui drum a durat patru ani, în prima fază, a început în anul 1970 și a fost finalizat în 1977.
Traseele pornesc de la Bâlea
Bâlea Lac, cel mai înalt punct al traseului, un loc desprins, parcă, din poveste, este „punctul terminus, dar și punctul de pornire către cealaltă latură a Transfăgărășanului, din orice parte urci și spre oricare dintre părți cobori. Bâlea este un lac glaciar, unic în Europa, prin caracteristicile sale, și are 11 metri adâncime.
Din această zonă a lacului se poate pleca în drumeții, pe crestele Munților Făgăraș. Cascada Capra se află pe partea argeșeană, la 1.960 de metri, iar căderea de apă de 40 de metri este spectaculoasă. Este denumită Cascada Iezerului și alimentată de lacul glaciar Capra. Debitul cascadei este atât de mare, încât cascada nu îngheață aproape niciodată.
Barajul Vidraru este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice de pe Transfăgărășan. Are 160 de metri înălțime și a fost ridicat în anul 1965. În anul construirii lui era al optulea cel mai înalt baraj din Europa.
Aceste trasee montane au fost marcate cu 60-70 de ani în urmă, iar în prezent marcajele sunt refăcute cu ajutorul unor voluntari. Unul dintre principalele scopuri ale proiectului „Lira Făgărașului” este marcarea și remarcarea traseelor montane, iar cei care vor să participe sunt instruiți în legătură cu mersul pe munte.
Instruirea pentru montaniarzi
Astfel de activități sunt foarte importante, mai ales acum, când mulți turiști au uitat sau nu au știut niciodată ce presupune o drumeție pe un traseu montan, de la echipamente speciale, în funcție de traseul ales, până la instructaj special în caz de pericol. Rodica Pavel, ghid montan și ghid de turism, a avut această idee de a organiza activități pe munte, cu cei care vor să înțeleagă ce înseamnă să fie montaniarzi. După acest al patrulea eveniment, ghidul va lansa și o rubrică specială, pe site-ul propriu, visdevacanță.ro, pentru a instrui turiștii în legătură cu ABC-ul mersului pe munte.
Cea de-a patra ediție a evenimentului „Lira Făgărașului” face legătura între toate componentele turismului montan, de la tradiții locale și seară de folk (pe 19 august), la instructaj și competiții sportive, drumeții, orientare în natură, metode de prevenție și cursuri de prim ajutor. În cele trei zile ale evenimentului vor fi organizate și concursuri sportive, iar premiile vor consta în zile de cazare oferite de pensiunile din zona Transfăgărășanului.
Reînvierea turismului montan „clasic”
„Este deosebit de important pentru toți cei care ajung pe munte și vor să se bucure de natură să înțeleagă muntele, să știe care sunt pericolele și cum pot fi ele evitate. Tocmai de aceea avem nevoie de astfel de întâlniri, care au atât scop recreativ, în mijlocul naturii, cât și scop educativ. Cei care vor să participe la evenimentul nostru, „Lira Făgărașului”, vor avea ocazia să afle cum pot evita pericolele, cum trebuie să se comporte pe munte, cum trebuie să urmeze un traseu montan marcat și de ce trebuie să urmeze avertismentele Salvamontului, în perioadele când unele trasee sunt închise și este interzis să fie parcurse”, explică Rodica Pavel, ghid de turism și reprezentant al Asociației Transcarpatica. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, ca partener, la fiecare ediție a „Lirei Făgărașului”.
În cadrul evenimentului, pentru participanți se va lansa și un produs turistic denumit „Cina ca la stână”, pentru promovarea produselor tradiționale locale și a vieții sănătoase.