Goana după Alaska (II)

Spre Anchorage deci, cel mai mare oraş al Alaskăi. Spre Anchorage, spre Anchorage, dar nu aşa oricum! Ideea nu era doar să ne plimbăm lejer prin capitala culturală a ţinutului alb, ci şi să ne pregătim psihic (şi oarecum fizic) pentru ce avea să urmeze...

Plecarea din Vancouver spre Anchorage nu a fost atât de simplă. Şi mă refer aici la capitolul bagaje. Nu atât la dimensiuni, cât la... conţinutul lor: aparte, bazat pe lucruri stricte ca şi ţinutul în care plecam. Astfel, am fost avertizaţi să avem bagaje medii, care să conţină "lucruri uşoare şi împachetate frumos"! Atenţie: lucruri uşoare nu însemna deloc că îmbrăcămintea groasă ar ieşi din calcul. De asemenea, trebuia să avem la noi "încălţăminte rezistentă la apă, cu talpă groasă şi solidă şi cusături rezistente, geacă groasă, jachetă de ploaie şi pantaloni impermeabili".

Chiar dacă ne îmbarcăm din Anchorage pe un vas de croazieră (unde, teoretic, nu îţi lipseşte nimic), capitolul "fleacuri"care nu trebuiau să lipsească din bagaj mi-a plăcut în mod deosebit: "lanternă cu baterii şi bec de rezervă, ochelari de soare şi curea, cremă de soare şi balsam de buze, cremă contra insectelor, aparat foto, film, baterii, bandană, binoclu"! Prin urmare, iată că eu, care credeam că voi străbate Alaska în pulovărul meu pufos croşetat de mama, în geaca la fel de pufoasă primită cadou de la Alina şi în bocancii milităroşi cu care m-au dotat fetele mele, m-am pomenit în bagaj cu o grămadă de chestii pe care nici măcar complicata călătorie pe care am făcut-o acum doi ani în Africa nu le-a presupus.

POPULAŢIA
Şi uite aşa, burduşiţi cu "bagaje medii" am zburat spre Anchorage, având şi un bagaj psihic cam greu, deoarece îmi dădeau târcoale tot felul de întrebări şi poveşti. Pentru că dacă pe vremuri în ţinutul alb începea goana după aur, acum începea pentru mine goana după cunoaştere. Pe tot timpul zborului spre capitala "ultimei frontiere" (cum mai este denumită Alaska) nu mi-am putut scoate din minte ideea cât de brusc a devenit Alaska stat american în 1867. Ruşii şi americanii plănuiau construirea unei linii de telegraf care ar fi plecat din California, ar fi traversat Canada şi Strâmtoarea Bering, pentru a ajunge la Moscova, unde urma să fie unită cu reţeaua europeană. Discuţiile n-au mai evoluat din momentul în care în SUA a ajuns cablul de telegraf transatlantic. Pentru că ruşii nu au vrut să finanţeze lucrările la linia SUA-Rusia, au oferit Alaska la schimb. Foarte "simplu"!

Cum au pus mâna pe pământul cu pricina, americanii bineînţeles că au venit să investigheze cu ce s-au ales. Pentru început s-au ales cu frigul, cu multe probleme şi cu o populaţie indigenă nu prea numeroasă, dar cu tradiţii complexe. Lucrurile aveau să se schimbe covârşitor când a început febra aurului. Odată pornită această febră, mulţi căutători s-au stabilit în Alaska, iar populaţia a crescut treptat. Chiar dacă febra a trecut, creşterea populaţiei a rămas un fapt important pentru evoluţia ţinutului alb, jumătate din "lumea ultimei frontiere" fiind concentrată în zona metropolitană Anchorage.

În limba engleză, conform cuvântului anchor-ancoră, termenul "a" defineşte un loc unde un vas poate ancora. Anchorage - cel mai mare oraş al Alaskăi, fondat în 1915, pentru a susţine calea ferată. Capitala culturală şi comercială, un oraş modern, un centru al artelor, divertismentului şi sportului. Totuşi... a rămas destul de sălbatică (pot spune că mi-au plăcut foarte mult semnele care avertizează că, dacă nu eşti destul de atent, poţi avea de-a face cu tot felul de animale). Aşezat chiar pe malul Golfului Cook şi la poala Munţilor Chucach, Anchorage împleteşte într-un mod interesant modernismul cu tradiţionalismul.

Nu duce lipsă de turişti, care găsesc tot timpul ceva de iscodit, de cercetat, de scotocit, pornind de la magazinele de suveniruri, Muzeul de Istorie şi Artă Fină, Grădina Zoologică, Centrul de Istorie Naţională şi Teatrul Alaska Experience Imax şi ajungând până la drumeţii (care implică sporturi de iarnă) sau căzutul în admiraţie după balene şi aurora boreală! Clima din regiune este, din cauza apropierii de ocean, mai puţin aspră decât cea din interiorul continentului. În oraş există din anul 1954 două universităţi şi o operă care în anul 1976 a fost închisă. La data de 27 martie 1964, un cutremur a distrus oraşul, el fiind unul dintre cele mai intense din SUA. În ciuda dimensiunilor şi a populaţiei sale, Anchorage nu este capitala administrativă a statului, capitala fiind Juneau. Dar până la Juneau mai avem, deocamdată mai hoinărim prin Anchorage, oraş din care ne vom îmbarca şi vom porni în "aventura albă". (Va urma)