Goana după Alaska (IV)

Aş putea spune că, aflat în faţa faptului împlinit, adică la un pas de a porni „în inima” Alaskăi, mi s-a strecurat în minte o mică frică de necunoscut. Numai gândul că ne vom îmbarca pe un vapor care ne va duce prin locuri izolate, unde liniştea este compatibilă cu gheţarii, mi-a dat un tremur al gândului...

Prima însemnare în jurnalul personal a fost următoarea: „Deja văd gheţari". Mai târziu, în autocarul care ne transportă spre vapor simt nevoia să adaug în jurnal „Nu glumesc". Vă jur, dar vă jur, că în timp ce aşteptam la „autocarul-prinţesă" (botezat „Princess", ca şi vasul de croazieră în care urmează să ne îmbarcăm) şi mă uitam spre cerul plumburiu mi s-a părut că văd gheţari. Pe cer! Soţia chiar s-a supărat pe mine, bănuindu-mă de obişnuitul umor nu prea pe gustul oricui.

Oricât am încercat să o conving că i-am văzut preţ de o secundă, frumoşi pe cerul plumburiu, n-am făcut decât să pun paie peste foc: „Cornele, termină! Ori ai citit prea mult despre Alaska, ori ţi-e frică, ori e încă una din glumele tale!". S-ar putea să aibă dreptate cu cititul... Se pare că una dintre atracţiile Alaskăi este faptul că pe cerul său apar în mod frecvent imagini... Mai ales de oraşe... (poate am văzut un oraş acoperit de nori? Tac din gură şi ţin pentru mine acest gând, deoarece Alina s-ar putea enerva rău de data aceasta). Conform diverselor relatări, cea mai frecventă imagine este cea a oraşului Bristol din Anglia! Scriitorul şi cercetătorul Charles Fort menţionează în cartea „New Lands" (1923) mai multe apariţii ale oraşului Bristol pe cerul Alaskăi. Se pare că viziunile apar în fiecare an, între 21 iunie şi 10 iulie (nu mă încadrez în perioadă, dar mă încăpăţânez să cred că sunt un caz atipic, chiar şi numai pentru unicitatea viziunii!).

În 1887, un explorator pe nume Willoughby pretindea că a fotografiat un oraş aerian, însă fotografiile sale semănau atât de mult cu oraşul Bristol, încât s-a comentat la vremea respectivă că e de fapt o fotografie a adevăratului Bristol, şi nu o „fantomă". Există însă o relatare ui­mitoare, din 1889, care a apărut în ziarul New York Times: „Am văzut foarte clar pe cer, în apropiere de Muntele Fairweather din Alaska, case, străzi foarte bine definite şi copaci. Din loc în loc, deasupra caselor se înălţau turlele înalte ale unor moschei sau ca­tedrale. Nu arăta ca un oraş modern, ci mai curând ca un vechi oraş european", aşa sună mărturia unui anume domn L.B. French. Am de gând să mă mai gândesc la acest subiect pe parcursul călătoriei. Deoarece, vorba unui reporter al ziarului New York Sun (unul din numerele anului 1890): „De ce nu ar putea cerurile să fie asemănătoare unui oraş?!?".

Gata, din autocar se zăreşte vaporul: frumos, elegant, un hotel plutitor care abia aşteaptă să se „legene" atât pe valuri, cât şi în rândurile aşternute în jurnalul meu. În timp ce cărăm bagajele spre vapor, n-are rost să îi mai explic Alinei că nimeni, dar nimeni nu îmi poate lua gheţarii de pe cerul plumburiu!