Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine ştie când voi asculta cântecul unei balene cu cocoaşă?!? Deocamdată, mă leagănă cântecul unui vapor cu cocoaşa unei mulţimi pestriţe. Iar eu nu-mi scot consoarta din "Am onoarea să vă raportez, doamnă!", numai ca să nu mă mai bănuiască de o sobrietate stârnită de... frică!
Trebuie să recunosc că românii nu sunt nişte "obişnuiţi" ai vaselor de croazieră. În general, aceste vase enorme, care îşi cară luxul cu toate serviciile incluse precum o balenă care cântă vesel cu cocoaşa în spate (haideţi să nu râdem totuşi de această imagine...) sunt destul de pline de americani, şi nu foarte aglomerate cu europeni. O "balenă plutitoare" poate caza pâna la 2.000 şi ceva de turişti. Imaginaţi-vă tot acest popor plutitor care te ameţeşte (la un moment dat te înnebuneşte!) şi care bântuie prin restaurante, baruri, piscine, teatru, spa, galerii comerciale - toate lucrurile înşirate fiind cărate cu graţie de vasul de croazieră. Până ajungi şi tu să vezi un loc alb, un gheţar, un urs, mai durează, astfel că trebuie să suporţi acest popor migrator al croazierei. Cei care se ocupă de asemena lucruri - inclusiv compania care se ocupă de vasul de faţă - Princess şi-au dat seama că au de-a face cu o piaţă în expansiune (culmea, pe criză; dar specialiştii în domeniu au spus că luxul merge cel mai bine pe criză...), prin urmare au grijă să ofere un "decor" de vis cât timp pluteşti pe mare.
AMIRALUL
Când Alina oboseşte de atâta hoinărit pe vapor în aşteptarea gheţarilor, se retrage în cameră şi aşteaptă să îi raportez eu ce se mai întâmplă în oraşul plutitor. "Ce să se mai întâmple, doamnă? Am ieşit din unul din lifturile de sticlă şi m-am ciocnit de pălăria mare şi de fâş a unei lady care avea atârnat de gât un ditamai binoclul. S-a scuzat politicos, şi mi-a zis că se grăbeşte pe punte. Nu voia să piardă întâlnirea cu primul gheţar din cale! Vezi că nu numai eu sunt obsedat de gheţari?!?". "Apoi?", mă întreabă apatică Alina, şi ea dornică, în secret, să vadă gheţarii mai repede. "Apoi am descoperit un restaurant la care tocmai se desfăşura un fel de «bucătărie demonstrativă»!" "Vezi, Cornele, că nu te ţine mult lectura?", râde ea. Ok, Alina, ok.
Să îi mărturisesc că acest "Am onoarea să vă raportez..." nu îl spun chiar în glumă, ci influenţat de... un francez? Amiralul Jean-François de Galaup, conte de La Perouse. La 1 august 1785 îl informa pe Regele Ludovic al XVI-lea că părăsea portul francez Brest pentru a traversa Oceanul Atlantic şi apoi Marea Mare a Sudului (numele sub care era cunoscut la acea vreme Oceanul Pacific). "Am onoarea să vă raportez...", aşa îşi începea amiralul informarea. Cu câţiva ani înainte, în 1756, după mai multe popasuri în diferite insule de pe întinsul Oceanului Atlantic - cele două corabii ale sale au înconjurat Capul Horn şi au pătruns în apele Pacificului. După o escală la Valparaiso, Chile, au ajuns pe Insula Paştelui. Apoi Maui, în Insulele Hawaii. Ancorând într-un golf care încă îi mai poartă numele, La Perouse a refuzat să revendice teritoriul în numele lui Ludovic al XVI-lea. Muntele St. Elias, la extremitatea nordică a Peninsulei Alaska, a oferit ocazia ca pentru prima oara să poată fi zărită coasta Americii de Nord. Pe când cartografia linia ţărmului către sud, expediţia franceză a fost lovită de dezastru... "Corneleee! Iar te gândeşti la cai verzi pe pereţi? Du-te repede pe punte şi vezi ce se întâmplă, că am impresia că vom vedea primul gheţar!".
Am onoarea să raportez, doamnă: da, se pare că ne apropiem de gheţarul Hubbard, unul dintre cei mai minunaţi din zonă - după cum spun cărţile de specialitate, doamnă, asta ca să vedeţi că am de-a face cu lectura!
