x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Gozo - între Citadela Victoria şi Fereastra Albastră

Gozo - între Citadela Victoria şi Fereastra Albastră

de Simona Chiriac    |    14 Iun 2010   •   00:00
Gozo - între Citadela Victoria şi Fereastra Albastră

În călătoriile lui, Ulise a fost vrăjit de frumuseţea nimfei Calipso şi a ales să stea alături de ea timp de şapte ani, pe una dintre cele mai frumoase insule din Marea Mediterană: Ogygia. Legenda spune că Ogygia nu ar fi altceva decât insula Gozo, cea de-a doua ca mărime din Arhipelagul Maltez.



Doar o întindere de 5 kilometri de mare o desparte de Malta, distanţă ce poate fi străbătură cu un feribot în mai puţin de o jumătate de oră. Ceea ce-i fascinează pe călători în Gozo este atmosfera paşnică, relaxantă, uşor rustică, o bucurie pe care o simţi la fiecare pas. În satele din Gozo pare că timpul s-a oprit în loc: case simple, aflate pe culmi de deal, unde eşti oricând binevenit, şi mici restaurante cochete deschise din zori şi până la miezul nopţii unde pot fi servite preparate tradiţionale malteze.

TOATE DRUMURILE DUC ÎN VICTORIA
Dacă pe bătrânul continent toate drumurile duc la Roma, în Malta, toate drumurile din Gozo duc în oraşul Victoria, o citadelă fortificată cocoţată pe un vârf de deal. Aici se organizează numeroase festivaluri, cea mai importantă având loc de Sfânta Maria, în miez de vară, în oraş strângându-se zeci de mii de oameni dornici să asiste la o sărbătoare foarte populară. Inedite sunt şi balcoanele caselor din Victoria, construite în stilul arab, închise şi cu ferestre foarte mici. Citadela îi adăpostea în Evul Mediu pe toţi locuitorii din Gozo care se refugiau din calea otomanilor. La fel ca şi în bisericile fortificate din Ardealul românesc, în Citadelă existau spaţii speciale pentru depozitarea alimentelor (suficiente căt să-i hrănească pe locuitorii din Malta în timpul unui asediu), dar şi rezervoare cu apă.

Catedrala Sfintei Fecioare a fost construită pe locul unde se ridica înainte un templu păgân, închinat zeului roman Juno. Deşi biserica nu a fost prevăzută cu un dom, genialul pictor Antonio Manuele din Mesina, secolul al XVIII-lea, a creat o iluzie optică, tavanul fiind pictat tridimensional. Podeaua este placată cu dale de marmură, sub care au fost înmormântaţi arhiepiscopi şi nobili. În zare se zăreşte o statuie impresionantă a lui Hristos, foarte asemănătoare cu cea din Rio de Janeiro. Şi tot pe această insulă se mai află o construcŢie inedită, un dom care nu este susţinut de coloane, numit Xokk - sau "Spin”.

RELAXARE ŞI … ADRENALINĂ
Gozo este atractiv pentru turişti şi datorită centrelor de Spa, ce oferă tratamente de lux, într-o atmosferă mirifică. Aventurierii pot porni în călătorii de-a lungul coastei sau în inima insulei, unde peisajul rămâne în continuare sălbatic. De asemenea, pot fi practicate sporturi nautice, inclusiv scufundări ( în Gozo sunt deschise nu mai puţin de 11 şcoli de scufundări), Fereastra Albastră (o stâncă erodată de apele mării, formând astfel o fanstastică fereastră, susţinută de coloane cu diametrul de 40 de metri), fiind locul preferat de toţi scufundătorii. Printr-un tunel îngust, săpat de apă în piatră, lung de doar 53 de metri, se face legătura dintre Marea Mediterană şi Marea interioară, captivă în măruntaiele pământului. Accesul se face cu ajutorul bărcilor, putând fi astfel explorate şi peşterile din apropiere.

Insula Ciupercă se află doar la o aruncătură de băţ şi aici poţi să ajungi foarte uşor cu orice ambarcaţiune. Este renumită în Malta pentru ciupercile care se găsesc aici, preţuite de către Cavalerii Ioaniţi pentru puterea lor vindecătoare. De multe ori erau oferite drept cadou nobililor, iar cei care îndrăzneau să le fure erau aspru pedepsiţi. INSULA COMINO Comino, una dintre cele mai mici insule din Malta (are doar 3,5 kilometri suprafaţă), este renumită pentru Laguna Albastră (o plajă de vis, cu apă de turcoaz şi nisip auriu). Pe vremea Cavalerilor Ioaniţi, în Comnio veneau doar cei care practicau vânătoarea (mistreţi şi iepuri de câmp) sau doreau să se relaxeze. Pe insulă există şi astăzi Fortul Sfânta Maria, construit în Evul Mediu, precum şi un hotel în care sunt găzduite şi starurile de la Hollywood.

×
Subiecte în articol: descoperĂ malta