x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Gran Via

Gran Via

de Ana-Maria Păunescu    |    04 Aug 2012   •   21:00
Gran Via

Inca de la inceput de secol XX, in Madrid exista un bulevard care, prin arhitectura si pozitionarea sa, a reusit sa devina poate cel mai faimos bulevard al capitalei spaniole. Gandit initial doar ca o cale de acces intre doua dintre cele mai importante cartiere din zona, Cibeles si Arguelles, bulevardul Gran Via, caci despre el este vorba in aceste randuri, a inceput sa fie planificat undeva spre jumatatea secolului al XIX-lea. Cu toate acestea si in ciuda nevoii spaniole de a da orasului confortul de care avea nevoie, din punct de vedere arhitectonic si turistic, constructia sa a durat ani buni, zeci de ani, pana in 1910. Din cauza acestei intarzieri si, evident, a numeroaselor intreruperi pe care le-a cunoscut lucrarea, pentru unii rezultatul final nu a reusit sa atinga uniformitatea asteptata. A fost nevoie de defiintarea unui intreg cartier de case, au fost schimbate destine, s-au realizat fel de fel de schite si marii arhitecti ai vremurilor au fost obligati sa aduca idei utile, pentru ca bulevardul Gran Via sa poata exista, sa poata oferi Madridului senzatia aceea unica de oras aerisit si modern, de oras care nu numai ca a fost mereu in pas cu restul continentului si restul lumii, ci de multe ori a stiut sa serveasca drept model pentru alte capitale, europene sau nu, pentru alte civilizatii si pentru alte franturi de viitor pe care nimeni, niciodata, nu le poate anticipa.

Astazi, Gran Via nu mai este numai o legatura utila intre cartiere, nu mai e un bulevard oarecare, pe care turistii sau locuitorii trec in cautarea unor locuri cu adevarat importante din oras. Astazi, Gran Via a devenit un muzeu viu, un loc de referinta, un punct turistic pe cont propriu. O plimbare pe acest mare bulevard al europenitatii ajuta mai mult decat ar putea parea la prima vedere, mai mult decat ar putea crede marii pesimisti ai actualitatii, o actualitate atat de incarcata de inutil, de deceptii si de lacrimi. Forfota aproape continua, oameni multi si diferiti, adunati de simpla dorinta de a trai frumos, pasi rataciti si pasi grabiti, culoare si lumina de panouri publicitare, copii galagiosi care inca spera ca fericirea se vinde la bucata, in magazinele elegante de jucarii, trotuare prea stramte pentru atat de multa viata, voci si dangate de clopot de la catedralele din apropiere, claxoane si semafoare care tin intotdeauna fie prea putin, fie prea mult, comedianti ambulanti sub cerul unui Madrid in care e loc pentru o intreaga lume, toate acestea compun Gran Via, ca-ntr-un nobil si efemer cantec de leagan, cantec de viata, cantec de lumina...

×