La călugării români din Corfu

Turistul care îşi oferă o vacanţă în insula Corfu are, de obicei, de ales între un sejur scurt, de o săptămână, sau unul mai lung, de 10, 14 sau chiar 30 de zile. Corfu poate fi o destinaţie ideală şi într-un caz şi în celălalt. Pe timp scurt, în afară de plajă şi de viaţă de noapte, Corfu poate fi rezumat la excursii de câteva ore în capitala Kerkira şi în  staţiunea Paleokastriţa, acoperind două faţete diametral opuse ale aceleiaşi insule.


MĂNĂSTIREA PALEOKASTRIŢA ŞI "PRÂSNELUL" ILIAS
Un sejur mai lung e însă oportun pentru programe culturale, explorări subacvatice şi ale florei insulare, gastronomie sau folclor. În 2009, am încercat şi latura turismului religios, plecând de la informaţia că în Corfu trăiesc mai mulţi călugări români. Primul drum l-am făcut la Paleokastriţa, pe coasta de nord-vest a insulei, la 25 km de Kerkira, şi unde se află o veche mânăstire de călugări. Drumul până acolo e sinuos, dar oferă nenumărate locuri de belvedere.  Dacă localitatea e o staţiune balneară reputată şi prin urmare masiv frecventată de turiştii care vin să admire relieful dantelat al ţărmului şi limpezimea mării, mânăstirea nu e cu nimic mai prejos de splendoarea oricărui obiectiv turistic al zonei, având o poziţie geografică, pe un promontoriu peninsular deasupra Mării Ionice, demnă de invidiat.

Construită în secolul al XIII-lea, mânăstirea e o aglomerare de clădiri albe deasupra cărora odihnesc roşii cupole terminate în cruce. O arhitectură complexă, cu scări şi pasaje acoperite, ce se revarsă în mici carouri pavate şi ornate cu flori. În interior, se află un mic muzeu bizantin cu icoane şi obiecte artizanale. Sfinţi, călugări, pelerini, turişti, se amestecă în spaţiul acesta modest dar primitor al mânăstirii unde pisicile se plimbă în voie printre picioarele celor care nu le calcă niciodată pe coadă. Uşile mânăstirii se închid, la miezul zilei, pentru două ore, răstimp în care călugării iau masa şi se odihnesc. Dimineaţa, până la prînz, şi-apoi după-amiaza, de la ora trei, din aprilie până în octombrie, turiştii au acces în lăcaş, femeile primind, la intrare, fuste lungi, pentru a respecta ţinuta obligatorie. Aici, l-am întâlnit pe părintele Ilias, născut undeva, prin zona Romanului şi care cu greu s-a lasat fotografiat. Mic de statura, hirsut şi vioi ca un prâsnel, Ilias a ajuns la Paleokastriţa, cu ani în urmă, prin bunăvoinţa părintelui stareţ, cunoscător al mânăstirilor româneşti din Neamţ şi Suceava, dar şi apropiat al Preafericitului Daniel. Din aproape în aproape, din vorbă în vorbă, am aflat că merge des la mânăstirile din Muntele Athos şi că, pentru el, întoarcerea în ţară nu se va produce decât cu chemare divină.


VIŢA DE SARICA NICULIŢEL DE LA MĂNĂSTIREA LAKONES
Prin Ilias, am putut cunoaşte şi alţi călugări sau preoţi români care-l slujesc pe Dumnezeu în Corfu. Nu departe de Mânăstirea Paleokastriţa se află o altă zidire mânăstirească, la intrarea în Lakones, chiar într-o latură a şoselei principale, uşor de  reperat după steagul alb cu vultur bicefal al Patriarhiei Greciei, arborat la poartă. Aici, am fost primiţi de călugărul stareţ, singurul slujitor al mânăsirii, de altfel, sibian de origine, cu fructe proaspete din grădina îngrijită de ani de zile de părinţii români care s-au succedat aici. Interesant mi-a părut şi că via mânăstirii e 100% românească, pentru că, în dorul ţării, călugării au plantat soiuri româneşti din zona Sarica-Niculiţel, aflate, astăzi, pe rod.


CĂLUGĂRUL EUHARIST, DE LA PANTOKRATOR
Există un obicei ca românii să se înlocuiască, după un timp, unii pe alţii, la mânăstirile din Corfu. Exemplul tipic este mânăstirea Pantocrator, situată pe vârful cel mai înalt al insulei,(aproape 1000 m) lângă un releu de comunicaţii folosit, în timpul războiului rece, pentru propaganda destinată Albaniei (ţară care se află la doar 5 km distanţă). Călugărul Euharist (Daniel, în ţară, la Galaţi, de unde se trage) a moştenit locul la această mânăstire de la un alt călugăr român. Acum, el este unicul slujitor al lăcaşului construit din piatră şi frumos pictat la interior. Surpriză! În pronaos, găsim scoase la vânzare multe cărţi în limba română, între care "Vieţile Sfinţilor Noi, Martiri Români". Este vorba de preoţii şi călugării torturaţi în închisorile comuniste din ţară. Călugărul Euharist ne-a povestit şi despre alţi români care slujesc biserica în Corfu, cum ar fi părintele parohiei din Pirgi, sau călugăriţa din Agia Douli care, prin comportamentul său, a ajuns să câştige respectul  întregii comunităţi monastice de pe insulă.


MOAŞTELE SFÂNTULUI SPIRIDON DE LA KERKIRA
Insula Corfu este de altfel, recunoscută ca păstrătoare a moaştelor Sf. Spiridon. La Kerkira, de hramul Sf. Spiridon, după slujba paraclisului, Sf. Spiridon este scos, în picioare, din racla sa de argint şi e aşezat, la intrare, la uşă, trei zile şi două nopţi. În timpul anului, se fac trei procesiuni ale Sf. Spiridon care este scos din biserică şi purtat,  tot în picioare, pe străzile principale ale oraşului. Aceste procesiuni corespund   minunilor pe care Sf.Spiridon le-a făcut: pe 11 august (când a salvat insula de năvălirea turcilor), în Sâmbăta Mare (când i-a salvat pe corfioţi de la foamete), în prima duminică a lunii noiembrie (când a salvat insula de ciumă). Sfântul Spiridon se spune că dispare, frecvent, din racla sa de argint, mergând, în ascuns, la cei care îi solicită ajutorul. Din cauză că e găsit mereu cu încălţările prăfuite şi pline de iarbă, credincioţii îi schimbă, o dată pe an, sandalele din picioare...

Pentru toate aceste întâlniri de suflet şi de credinţă, merită să vă planificaţi un traseu aparte în Corfu. În afară de călugării români (care vă aşteaptă cu bucurie) şi de bisericile mari, vă sfătuim să vizitaţi, în explorările voastre şi bisericuţe mici şi vechi din profunzimea insulei, cum este cea de la Nimfes, construcţie bizantină unică în Corfu. Nimfes e, de altfel, localitatea din nordul insulei unde toţi bărbaţii se adună o dată pe an ca să danseze o horă cu caracter religios a cărei vechime se pierde în trecutul mitologic al Greciei. Tot aici, se cultivă fructul specific pentru Corfu, koum-kouat; acesta e o portocală de mărimea unui ou de porumbel, din care se extrage esenţa puternic parfumată şi uleioasă, intrând în compoziţia unuia dintre cele mai apreciate lichioruri din lume. Pe încercate?...