La Grasse, parfumul pâinii

Grasse avea să ne subjuge cu aromele lui co­ple­şi­toa­re. Veţi spune: „E firesc să fie aşa, doar v-aţi dus în capitala mondială a parfumurilor!". Da, dar ce nu ştiţi voi este că am ajuns acolo într-o zi de săr­bă­toa­re, când vedete nu erau nici lavanda, nici moscul, nici trandafirii..., ci pâinea aurie abia scoasă din cuptor. Din cuptorul lui Milou.

Am ajuns în cetatea medievală la ceasul prânzului, când Jean-Pierre Leleux, primarul oraşului şi senator, a pornit cel dintâi festival al pâinii, într-o zi de iunie, caldă precum... o crocantă baghetă franţuzească abia scoasă din cuptor.

„Fête autour du pain" - organizată de Asociaţia culturală „Grasse historique" şi asociaţia brutarilor artizani (păstrători ai reţetelor tra­diţionale, pregătind adevărata pâine AOC) - a încărcat până la refuz ziua de sâmbătă cu aromele şi sunetele ei. Pâinea din făină integrală de grâu sau de secară, aromată cu anason sau seminţe de floarea-soarelui, pâinicile, plăcinţelele şi toate copturile provensale puteau fi degustate direct de pe masa bruta­rilor.

Te ademeneau, de asemenea, baghetele albe, care respectă întocmai reţeta spe­cificată de „legea pâinii". (Franţa este probabil singura ţară din lume care are o lege pentru „pâine tradiţională autentică", din care nu lipsesc articole ce se referă la pedepsele - aspre - ce se aplică acelora care nu respectă reţeta.)

N-au lipsit atelierele practice, „Les mains dans la farine" („Mâinile în făină"), animate de meşterii brutari, care împărtăşeau trecătorilor secretele meseriei. Şi apoi, ce ar fi putut fi mai plăcut decât să frămânţi tu însuţi o pâine, să o aştepţi să crească în covată, să o scoţi din cuptorul fierbinte şi s-o simţi încălzindu-ţi mâinile şi sufletulĂ Iar dacă voiai să te restrângi totuşi la domeniul teoretic, puteai să vizitezi expoziţia „Au bout du pain", care prezenta evoluţia pâinii din epoca preistorică până în era industrială. Sau puteai opta pentru un tur ghidat prin oraş, la vechile cuptoare din secolul al XIX-lea (încă în funcţiune şi unde se coa­ce azi pâinea „în manieră artizanală").

Ca în timpurile medievale, în acea sâmbătă de sfârşit de iunie, totul avea loc în stradă. Atelierele de frământat aluatul, expoziţia, ca şi spectacolele muzicale. Trupe, fanfare şi orchestre care reprezentau toate epocile oraşului milenar au inundat străzile vechi şi înguste. Animaţiile muzicale itine­rante ale trupei de trubaduri „La petite flambé" i-au încântat pe grassoazi şi mulţimea de turişti tot atât de mult ca şi mica orchestră gitană „Aïgo Vivo" de la Conservatorul din Grasse.

După câteva ceasuri, sărbătoarea „în jurul pâinii" înviorase atât de mult oraşul, încât te făcea să reflectezi că, până la urmă, Grasse a fost mai întâi „Podium Grassus", stânca de tuf moale pe care s-a înălţat cea dintâi cetate şi unde pâine s-a făcut dintotdeauna.

Urbea - cu catedrala ei im­pu­nă­toa­re, cu turnu­ri­le de pază, cu străzile înguste, co­bo­rând şi urcând pieptiş - şi-a câştigat pentru prima oară independenţa în veacul al X-lea, însă micul artizanat al parfumerilor a început să înfloarească aici abia în se­colul al XV-lea, ajungând la apogeu trei veacuri mai târziu. Şi de aceea, spun localnicii, nimic n-ar fi fost mai în firea lucrurilor decât să onorezi parfumul pâinii în capitala mondială a parfumurilor.
O sugestie: de ce nu un parfum inspirat din aromele pâinii calde?


Pâine dulce şi condimentată
Dintotdeauna, în Provence s-au produs diferite sortimente de miere de albine, însă una cu ade­vărat celebră este mierea de la­vandă. Parfumul său, poate pu­ţin prea violent, te face să o identi­fici uşor cu lanurile al­băstrui-vi­neţii care domină re­gi­u­nea. Ceva mai... blândă este mie­rea care conjugă aromele de la­van­dă cu cele de cimbru sălba­tic, ce creşte din abundenţă pe coline.

La Grasse şi în împrejurimi, în mai toa­te târgurile şi cătunele din Alpii Maritimi, mierea aceasta este utilizată pentru pregătirea unei specialităţi de nuga neagră, ca şi pentru o coptură puternic con­di­mentantă, care se obţine din: miere, zahăr pudră, lapte fier­bin­te, făină, ouă, praf de copt şi unt topit, în care s-a adăugat şi o lin­gu­riţă de anason verde, proaspăt şi tocat mărunt.