Sub influenta continuei stari de "breaking news" a mass-media, am plecat cu inima indoita in vacanta programata, mai ales ca fusesem sfatuit sa evit Grecia ca destinatie turistica anul acesta. Dar rezervarile erau facute deja de prin luna mai si nu mai era timp sa schimbam destinatia.
Ei bine, dupa 15 zile petrecute in Insula Thassos pot sa va spun asa: din Grecia, "dezastrul economic grec" nici nu se simte, dar tocmai de aceea, prin comparatie si chiar si de la distanta, "circul" politic cu grave implicatii economice din Romania mi-a aparut si mai monstruos. Da, nu am participat la referendum si cred ca bine am facut. Si nu, nu pentru ca tin pe cineva, ci tocmai pentru ca nu mai sustin pe nimeni din actuala clasa politica. Simpla mea participare la vot ar fi insemnat sa legitimez o clasa politica in care nu mai cred de mult. Si gata cu asta.
Dar, aflat in Grecia, am vrut sa inteleg cum se poate sa-ti faci o vacanta excelenta intr-o tara despre care se spune ca se afla pe "marginea papastiei".
Ei bine, vorba lui Alex, patronului pensiunii in care am locuit, "criza este la Atena si la bugetari, noi in turismul privat de vedem de treaba". In plina criza economica, el a investit anul trecut 90 de mii de euro in renovarea si imbunatatirea confortului pensiunii sale si a cafenelei-bar pe care o are pe plaja. Rezultatul? Capacitate de cazare ocupata 100% tot sezonul (care se termina aici pe 30 septembrie!) si castiguri constante si consistente de la cafenea.
Dar cel mai spectaculos exemplu se numeste Piatsa Michalis, un open-air restaurant cu cafenea si lounge bar. Este o zona in care Michalis are doua cladiri, cateva studiouri la ultimul etaj – cu terasa imensa si vedere la mare – o bucatarie de 5 stele si un restaurant intr-o gradina racoroasa pe malul marii, plus o bucata de plaja cu umbrele si sezlonguri.
Este cel mai bun loc in care poti sa-ti petreci o zi in orasul Potos. Mancarea este geniala, la preturi decente, ambianta minunata, muzica rafinata, serviciul impecabil, decorul de bun gust. Este o afacere de familie, iar restaurantul functioneaza aici neintrerupt din 1949! Pana in 1969, cand Insula Thassos s-a electrificat, a trait bine mersi la lumina lumanarilor. In acelasi an, tatal actualului proprietar a cumparat restaurantul de la fratele sau. Pe unul dintre peretii bucatariei deschise – unde poti sa stai sa vezi cum ti se face mancarea – troneaza un certificat emis de autoritatea de turism elena in 1989, care atesta ca Piatsa Michalis este un etalon de calitate in bucataria traditionala greaca. Poti sa comanzi direct din meniu, poti sa ceri pe loc modificari minore ale unui fel de mancare sau poti sa comanzi ceva special cu o zi inainte. Poti sa bei cafea adevarata greceasca facuta la ibric – metrio, adica mediu dulce – si absolut oricine mananca aici primeste o portie de desert gratis – prajituri sau fructe si pepene rosu. Intr-o seara, Michalis – care sta in permanenta in restaurant printre clienti si se imprieteneste cu toata lumea – a venit la masa noastra (12 persoane) cu un bol urias de crema "profiterole" cu ciocolata si frisca naturala gatit special pentru noi de sora sa. Am crezut ca murim de placere mancand. Iar in ultima zi, la plecare, ne-a facut cadou niste brelocuri cu brand-ul Piatsa Michalis.