A fost construit ca să despartă şi a ajuns, la scară, simbolul unităţii culturale americane. Faimos în egală măsură atât pentru Arcul de Triumf, cât şi pentru spectacolele organizate ad-hoc, Parcul Washington Square a devenit un simbol aparte, de suflet, al Oraşului care nu doarme niciodată.
Pentru orice vizitator al New Yorkului, periplul complet înseamnă de regulă ameţitorul Empire State Building, Rockeffeler Center cu a sa fantastică panoramă de pe Top of the Rock, Time Square, locul unde trecerea într-un nou an pare că are loc în fiecare zi, sau Central Park, imensa oază de verdeaţă, poate singurul loc din New York în care uiţi pentru moment de pădurea din beton, oţel şi sticlă care te înconjoară până la sufocare şi respiri cu adevărat. Washington Square Park este de obicei descoperirea de ultim moment a celor care se îşi rezervă cel puţin o zi pentru a vizita, pe îndelete, Greenwich Village, cel mai boem cartier al oraşului.De ce au inclus turiştii şi chiar newyorkezii zona pe lista lor de „must see”?
În primul rând pentru a fi în cartierul unde s-au filmat exterioarele şi unde aproape fiecare casă colorată, scară sau poartă pare desprinsă din celebrul „Sex in the city”, serial cu milioane de telespectatori şi fani. În al doilea rând, pentru a vedea cu ochii lor unde... naiba se termină celebra „Fifth Avenue”, bulevardul care pare fără de sfârşit şi care îţi „înghite”, indiferent de a câta oară eşti în zonă, ore şi ore de „căscat ochii” la vitrine şi, de ce nu, chiar de „căscat punga”, shopping-ul aici fiind un eveniment de povestit şi la nepoţi! Şi, în fine, pentru a pierde câteva ore parcungând agale kilometri de talcioc care se organizează aici la sfârşit de săptămână prin blocarea circulaţiei pe câte o stradă principală, şi ea părând fără de sfârşit.
Istorie în aer liber
Nici nu ştii care este principala atracţie în Washington Square Park. Poate atmosfera relaxată în permanenţă, indiferent de momentul zilei, anotimp sau condiţie meteorologică. Locul de aici, deşi tot iarba, tot pomi, tot alei, se deosebeşte fundamental de celalaltă grădină-simbol a oraşului, Central Park, nu numai prin dimensiuni, dar în special, din nou, prin atmosferă. Aici nimeni nu vine să fugă, ci să joace şah. Nimeni nu-şi întinde pătura la soare, ci stă pe bancă pentru o confruntare de idei sau citeşte o carte. Aici nu celebrele veveriţe, ci porumbeii sunt hrăniţi şi feriţi aproape la fiecare pas, iar plimbarea câinilor e prohibitivă.
Parcul a fost construit undeva, la începutul anilor 1900, după ce locul a fost cunoscut, în secolul al
XVII-lea, ca fiind iniţial o plantaţie de tutun şi apoi chiar cimitir unde au fost îngropate victimele epidemiei de febră galbenă ce a zguduit oraşul la începutul anilor 1800. În pofida existenţei celor peste 20.000 de morminte, perimetrul a devenit apoi loc de desfăşurare pentru parăzile militare, căpătând, pentru prima dată, o întrebuinţare oficială de agrement. Abia în anul 1849 putem spune că a devenit una dintre cele peste 19 mii de oaze de verdeaţă care formează în prezent zestrea de parcuri a Marelui Mar.
Arcul de triumf, atracţia principală a parcului, avea să fie construit abia în anul 1889, fiind doar o copie din lemn a monumentelor de acelaşi gen din Europa şi fiind dedicat sărbătoririi a o sută de ani de la instalarea în funcţie a preşedintelui Whahington. Deoarece reacţia newyorkezilor a fost extrem de pozitivă, administraţia locală a hotărât construirea unui monument din marmură care să fie ridicat în locul construcţiei provizorii. Ca semn al interesului faţă de acest edificiu şi de preţuire faţă de cei care au contribuit financiar la concretizarea proiectului, constructorul ales a fost David H. King Jr, cel care s-a făcut cunoscut prin realizarea soclului la Statuia Libertăţii. Astfel, din 1895, de când a fost inaugurat şi până în prezent, pe sub Arcul de Triumf din Washington Square au trecut nu numai parăzi militare şi chiar autobuzele coborand din Fifth Avenue până în 1958, dar şi mii şi mii de destine al căror poate singur loc de intersecţie a devenit.
În plus, parcul şi arcul său de triumf au reuşit un lucru aproape unic. Acela de a aduce într-un loc în care istoria e cioplită în marmură grea şi aproape că îţi vine să păşeşti cu capul descoperit acel spirit unic, de boema relaxare, specific cartierului în care „Sex in the City” nu e numai numele unui serial de succes, ci şi o stare de a fi.