x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii O nouă rezervație a biosferei în România

O nouă rezervație a biosferei în România

20 Oct 2015   •   19:20
O nouă rezervație a biosferei în România

Parcul Natural Porţile de Fier a obţinut aprobarea UNESCO pentru a deveni a doua rezervaţie a biosferei din România, după Delta Dunării. Acum, după ce va primi comunicatul oficial de la UNESCO, Ministerul Mediului va promova un proiect de hotărâre pentru ca Parcul Natural Porţile de Fier să capete statut de rezervaţie a biosferei. Parcul Natural Porţile de Fier, aflat pe teritoriile administrative ale judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi, se întinde pe o suprafaţă de peste 115.000 de hectare şi este unul dintre cele mai mari parcuri naturale din România. Autorităţile spun că declararea Parcului Natural Porţile de Fier ca rezervaţie a biosferei va avea un impact pozitiv asupra zonei. Vor avea de câștigat comunităţile locale, care își vor putea desface produse specifice zonei sub sigla noii rezervaţii, se va dezvolta turismul şi se va încuraja conservarea tradiţiilor culturale şi populare.
 

×