Oazele Tunisiei

Turistul de azi aterizează pe unul dintre cele şapte aeroporturi tunisiene. Din oaza aerogării  traversează apoi în viteza maşinii tunelul fierbinte şi orbitor ce-l duce în oaza hotelului.

În timpul sejurului, vizitează cetăţi feniciene, porturi punice şi medine arăbeşti, amfiteatre romane şi moschei, suk-uri (pieţe), hammamet-uri (băi) şi muzee. Face, adică, "turism cultural" printre vestigiile unor civilizaţii vestite în răspântia Europa-Africa, Orient-Occident, cultură feniciană, romană, arabă, berberă şi franceză.

Iar evenimentele culturale sunt de top mondial. Doar în luna iulie a acestui an, în Colosseumul de la El Jem melomanii s-au delectat la Festivalul Internaţional de muzică clasică, în Festivalul cultural cartaginez au evoluat mari artişti (printre ei Gheorghe Zamfir), iar la Gammarth s-au reunit sute de cercetători în cea de-a X-a Conferinţă Internaţională asupra Reprezentărilor Sociale.  

De la festinuri cu bucate tradiţionale, muzică şi dansuri orientale la vânători cu şoimi şi schi pe nisip, "turismul exotic" acoperă gama dintre curiozitate şi gusturi extreme.

Mulţi, cei mai mulţi dintre turiştii actuali sunt con­su­matorii "vacanţelor de refacere". Pătrund în ho­­te­luri cu uşurarea beduinului ce-a întrezărit  oaza. Aceasta trebuie să fi fost, de altfel, şi reprezentarea ce­­lor care-au "inventat", în 1954, turismul în Tunisia: is­to­vit după slujbele nemilosului zeu al profitului, că­lă­torul să simtă, în necuprinsul pustiu, desfătările in­­sulei de verdeaţă. Că au reuşit, o spun indicatorii eco­no­mici: tu­ris­mul aduce cele mai mari venituri la bu­ge­tul naţional, iar salariul mediu pe economie în aceas­tă zonă a Africii este echivalentul salariului me­diu din România.

După conceptul insulei de vis, pe malurile tu­ni­siene ale Mediteranei s-au construit până acum circa 800 de hoteluri. Utilităţile megaclădirilor - imense piscine, centre Spa, terenuri de tenis şi golf - au pervertit însă gustul vacanţei de altădată. Plajele cu nisip fin, palmieri şi valuri înspumate sunt goale căci oaspeţii îşi petrec ziua şi noaptea lângă piscine. Din salba şirului de hoteluri la mare au dispărut locantele tradiţionale. În regimul de all-inclusive practicat cu obstinaţie, clientul turismului tunisian poate petrece jumătate din vreme doar bând şi mâncând.

Tunisia este însă ce-a fost - ţara contrastelor. În cuplul tradiţional, bărbatul se-nvăşmânta în alb, iar femeia în negru. În "tunisificarea" declarată în 1956 s-au păstrat şi oazele satelor berbere şi bazarelor arăbeşti, şi vestigiile antichităţii, multe fiind protejate ca monumente UNESCO. "Sunt mândră să spun că avem o ţară unică în lumea arabă, mi-a declarat Dora Benalaya, profesor de psihologie socială la Institutul Superior de Ştiinţe Umane din Tunis, organizatoarea amintitei conferinţe internaţionale de psihologie socială. "Trei lucruri au făcut din noi ceea ce suntem. În primul rând evoluţia relaţiei dintre femei şi bărbaţi. Datorită Codului statusurilor personale, adoptat în 1956, a luat sfârşit poligamia şi s-a legife­rat egalitatea femeilor cu bărbaţii. Apoi s-a democratizat învăţământul. Tunisia are acum cea mai înaltă rată de alfabetizare din ţările arabe şi învăţământ obligatoriu până la 16 ani. Şi, nu în cele din urmă, planning-ul familial".

În Tunisia femeile nu mai poartă văl, pot divorţa invocând aceleaşi motive ca soţii, fac şcoli, au intrat în politică şi conduc afaceri. Dar bărbaţii sunt, oare, mai mulţumiţi? Anwar, ghidul nostru de-o zi, găseşte oprimantă povara tunisianului-soţ: la datoria tradiţională a mirelui de-a clădi casa familiei înainte de nuntă, divorţatul modern e obligat să consimtă la a-şi ceda locuinţa fostei soţii şi să-i achite lunar o pensie de întreţinere. Iar divorţurile au ajuns din urmă rata ţărilor demult emancipate. Anwar zice că nu s-ar însura. În mareea globalizării şi-a aflat însă şi el oaza unei iubiri exotice, după gustul arăbesc: "E blondă, mai deşteaptă ca mine, mă iubeşte şi o iubesc". O tânără canadiană a preferat Soussa Quebecului de dragul tunisianului Anwar.