Paradisul de ape şi viaţă de la vărsarea Dunării

Foarte mulţi dintre românii care obişnuiesc să-şi petreacă vacanţele în Delta Dunării sfârşesc prin a-şi cumpăra proprietăţi în Rezervaţie.

Cea mai frumoasă, dar şi cea mai săracă rezervaţie din România se găseşte la vărsarea Dunării în mare. Turismul este una dintre puţinele activităţi ce pot redresa viaţa economică a Deltei.

Turismul se practică în Delta Dunării de mai bine de o jumătate de secol, dar a înflorit în perioada anilor '70-'80. Frumuseţile Deltei i-au atras nu numai pe împătimiţii pescuitului, dar mai ales şi pe iubitorii de natură, turişti în căutare de linişte şi armonie, tradiţii populare şi viaţă lipsită de griji în mijlocul naturii. Până să înceapă amenajarea unor ministaţiuni, turiştii trăgeau la săteni după ce ajungeau pe baltă cu pasagerul.  Aşa se face că mulţi turişti găzduiau turişti. Mulţi dintre cei care obişnuiau să vină vara la pescuit în Rezervaţie au ajuns să-şi cumpere case în satele Deltei. Nu puţine sunt cazurile în care oamenii chiar s-au stabilit în Deltă, retrăgându-se în mijlocul naturii după ce au ieşit la pensie. Obiceiul încă se mai practică.

Şi astăzi, mii de turişti sosesc la Tulcea, se urcă în primul vapor, coboară în primul sat şi petrec două săptămâni fără telefon mobil, televizor sau Internet.

ŞI DELTĂ, ŞI MARE. În topul preferinţelor turiştilor se află Sulina (singurul oraş din Delta Dunării) şi Sfântu Gheorghe. Apropierea mării şi nisipul foarte fin al plajei (filtrat de apele Dunării) fac uitată distanţa foarte mare faţă de Tulcea şi faptul că durează până la şapte ore să ajungi acolo. Pensiunile turistice sunt însă din ce în ce mai multe. În Sulina, puncte de atracţie reprezintă fostul Palat al Comisiunii Europene, bisericile greceşti, cimitirul scufundat, portul, farul sau castelul de apă, în vreme ce Sfântu Gheorghe este căutat în perioada festiva­lurilor care se organizează acolo.