x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pompei, un oraş dincolo de istorie

Pompei, un oraş dincolo de istorie

de Simona Chiriac    |    21 Iun 2010   •   00:00
Pompei, un oraş dincolo de istorie

Măcar o dată în viaţă trebuie să ajungi la Pompei pentru a explora un oraş încremenit în timp, ce ţi se dezvăluie stradă cu stradă, casă cu casă, viaţă cu viaţă. Straturi succesive de cenuşă au acoperit unul dintre cele mai frumoase oraşe romane, un loc unde arta făcea parte din viaţa de zi cu zi. Arheologii îţi vor spune că doar o treime din întregul oraş a fost scos de sub cenuşă. Dar chiar şi aşa, ai nevoie de cel puţin o zi pentru a intra în pielea unui pompeian din primul secol al erei noastre.

Vulcanul Vezuviu este martorul încă tăcut al evenimentelor de acum aproape două mii de ani. Locuitorii Pompeiului erau obişnuiţi cu furia vulcanului şi aproape că nu-i mai simţeau prezenţa. În anul 62, chiar la data în care în oraş se organiza sărbătorirea Împăratului Augustus, pământul a început să se zdruncine. Cutremurul, despre care istoricii cred că avea mai mult de 7 grade pe scara Richter a produs numeroase pagube, inclusiv incendii. Avertismentul nu a fost însă ascultat, locuitorii refuzând să părăsească oraşul, adăpostindu-se astfel de furia vulcanului. Multe poduri, vile, temple şi străzi au fost reconstruite, viaţa urmându-şi cursul.

CENUŞĂ PESTE TOT ŞI TOATE
Însă peste numai 17 ani, avea să se scrie ultima pagină din istoria Pompeiului. Erupţia din anul 79 s-a petrecut, cruntă coincidenţă, chiar în ziua în care locuitorii îl sărbătoreau pe zeul roman al focului, Vulcanalia. Oraşul a fost acoperit cu un strat gros de cenuşă, de aproape 22 de metri. Dedesubt, totul a rămas încremenit pentru mai bine de 1600 de ani când,strat după strat, au fost scoase la lumină nu doar edificiile, ci şi oamenii pe a căror chipuri se putea citi groaza sau resemnarea. Giuseppe Fiorelli a inventat tehnica prin care corpurile puteau fi extrase din cenuşă, păstrându-şi în acelaş timp contururile. El le injecta o răşină care se întărea în scurt timp şi care nu distrugea oasele. Cei care vizitează astăzi Pompeiul vor vedea oameni ghemuiţi, protejându-şi capul sau acoperindu-şi nasul pentru a nu răsufla aerul fierbinte. Alţii parcă sunt în mijlocul unui coşmar, cu tot corpul contorsionat. O tragedie care nu are cum să nu te emoţioneze şi din care îţi dai seama cât este de preţioasă viaţa.

LA PAS PRIN ISTORIE
Ca să intri în situl arheologic trebuie să te laşi călăuzit de o alee străjuită de chiparoşi. Primul popas, Forumul, locul unde se adunau pompeienii pentru a discuta politică sau pentru a afla ultimele noutăţi. De jur împrejur se înălţau templele închinate zeilor ocrotitori, amfiteatrul... Coloane albe, zvelte dintre care răzbate câte un crâmpei de cer. Poţi să urmeşti, folosindu-ţi imaginaţia, conturul clădirii ce se înălţase acolo cu aproape două mii de ani în urmă.

Poţi să alegi oricare dintre străzile care taie de la un capăt la altul oraşul. Pietruite şi lucioase datorită milioanelor de paşi care le-au străbătut. Se mai pot vedea făgaşurile săpate în piatră în care intrau roţile carelor ce transportau apă, mâncare, provizii. Din loc în loc se află pietre mai ridicate, ce întruchipau o arhaică trecere de pietoni. La intersecţiii se găsesc fântâni de piatră, pe care erau sculptate capete de divinităţi romane, şi lângă care se întrezărea urma săpată în piatră a vasului delicat, umplut cu apă, lăsat pentru câteva clipe să se odihnească înainte de a porni din nou la drum. Poţi să intri într-o tavernă, unse se vede un şir de mese masive din piatră, cu orificii mari în care se puneau amforele cu vin, cu ulei sau garum (un condiment foarte preţuit în lumea romană, obţinut din intestine de peşte puse la uscat şi amestecate cu tot felul de ierburi aromate şi condimente). O brutărie, cu vetre de piatră în care se cocea pâine sau un atelier de ţesătorie, altul de olărit, dar şi o micuţă fabrică de parfumuri în apropirea căreia se întindea o grădină în care erau cultivate plantele frumos mirositoare.

ARTĂ ROMANĂ
Vilele locuitorilor din Pompei sunt un exemplu de rafinament. Foarte luminoase, împodobite cu fresce, picturi, statui şi ample lucrări în mozaic. Casa Misterelor este poate cea mai căutată de către turişti, fiind dintre puţinele edificii care au avut prea puţin de suferit în urma erupţiei. Numele provine de la frescele (realizate în culori foarte vii) ce decorează camerele, fresce ce ilustrează, după cum cred arheologii, ritualurile magice ce făceau parte din cultul lui Dionisos. În apropiere a fost descoperită o presă de vin, dovadă că multe dintre vilele romane aveau şi spaţii dedicate producerii uleiurilor, a vinurilor sau pentru procesarea cerealelor.

Vila Faunului este una dintre cele mai mari şi mai luxoase cosntrucţii de acest fel din Pompei. Este celebră pentru mozaicul ce înfăţişează lupata dintre Alexandru cel Mare şi Darius al III lea al Persiei. Statuia faunului (personaj fantastic, ce sălăşluia în păduri), aflată în mijlocul unui bazin pentru captarea apei a dat şi numele acestei vile. Pentru vremurile de atunci, cei care locuiau acolo aveau la dispoziţie o baie privată şi o bucătărie încălzită, sistem de canalizare, grădini somptuoase, dar şi o scenă pe care se derulau spectacole private.

Casa Vettii a primit numele după proprietarii săi -Aulus Vettius Conviva şi Aulus Vettius Restitutus. Frescele de pe preţii interiori sunt interesanţi pentru că evidenţiază numeroase scene din viaţa de zi cu zi, istoricii putându-şi astfel da seama care erau tehnicile necesare pentru obţinerea parfumurilor, spre exemplu.

INFORMAŢII PRACTICE
Oraşul Napoli este punctul de pornire către Pompei. Puteţi lua trenul sau autobuzul, preţul unui bilet variind între 2 şi 3 euro. Drumul durează cel mult 30 de minute. Înainte de a intra în situl arheologic va trebui să achiziţionaţi un bilet de aproximativ 11 euro. Dacă doriţi să vizitaţi atât oraşul Pompei cât şi Herculanum (aflat în imediata apropiere a Pompeiului a împărtăşit aceeaşi soartă) biletul vă costă 20 de euro şi aveţi la dispoziţie trei zile numai bune de explorat. Pentru că este extrem de cald, mai ales în timpul verii, este bine să aveţi la îndemână suficiente lichide. Nu uitaţi să cumpăraţi ghiduri ale oraşului Pompei, ce ilustrează cele mai emblematice edificii. O privire către trecut şi una către prezent. Deşi aţi părăsit de multă vreme oraşul, cenuşa vulcanică ce acoperă străzile vă va însoţi în călătorie. Pas cu pas...

×
Subiecte în articol: descoperĂ... italia