x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pot reîncepe călătoriile, cu mai multă predictibilitate

Pot reîncepe călătoriile, cu mai multă predictibilitate

de Diana Scarlat    |    04 Feb 2022   •   07:30
Pot reîncepe călătoriile, cu mai multă predictibilitate

Schimbarea periodică a regulilor și a listelor de restricții, la intrarea în țară, a bulversat toate afacerile din turism și transporturi, în ultimii doi ani.

România reintră într-o logică a normalității, de săptămâna aceasta, după noile reguli de călătorie, mult mai permisive decât cele anterioare. Singura problemă care rămâne este carantina de cinci zile a celor care nu pot dovedi că sunt vaccinați, trecuți prin boală sau testați, precum și a persoanelor care au intrat în contact cu bolnavi de COVID-19 înainte de intrarea în țară. Marele câștig este, totuși, predictibilitatea, mai ales după ce s-a renunțat la sistemul de încadrare a țărilor pe listele colorate în funcție de rata incidenței virusului, la 14 zile.

Cele mai multe probleme pe care le-au avut turiștii români sau străini, în ultimii doi ani, au fost legate de schimbările neașteptate ale regulilor de călătorie. Mulți au fost nevoiți să-și anuleze vacanțele deja plătite, din cauza neîndeplinirii condițiilor de călătorie care s-au schimbat de la o zi la alta. Alții au renunțat la câteva zile de concediu, pentru a evita carantina sau aglomerația de la graniță, la intrarea în țară. Anul trecut, primul scandal legat de modificarea bruscă a regulilor la intrarea în România a fost la finalul lunii iulie, când cei care veneau după un sejur din Grecia fie au plecat spre casă cu două zile mai devreme, fie au intrat automat în carantină, dacă nu erau vaccinați. S-a repetat problema, în același fel, pentru românii  care se întorceau în țară, la sfârșit de sezon estival, din Bulgaria, pe 29 august, după ce România a luat decizia modificării regulilor de intrare în țară cu o zi mai devreme față de data anunțată inițial – 29 august fiind exact ziua în care se terminau toate sejururile și seria de turiști se întorcea acasă. Dacă schimbarea s-ar fi produs a doua zi, pe 30 august, haosul nu ar mai fi fost creat. Dar mulți dintre românii care erau în vacanță la vecinii bulgari au fugit cu două zile mai devreme, chiar dacă au pierdut banii deja plătiți, pentru a nu intra două săptămâni în carantină, dacă nu aveau certificat verde. Cele mai mari probleme au fost pentru familiile cu copii, pentru că părinții erau automat obligați să stea acasă, dacă micuții erau obligați să suporte carantina, neavând vaccin. Iar luna august, pe litoralul bulgăresc, este deja în mod tradițional luna familiilor care cumpără sejur complet, în ultima serie din sezonul estival, până pe data de 29, astfel încât „lovitura” a fost dată în plin de statul român. 

Eliminarea listelor pe culori

Începând de la 1 februarie, condițiile de intrare pe teritoriul României s-au modificat. Același lucru se întâmplă, deja, și în alte țări, iar revenirea la normalitate ajută foarte mult afacerile legate de industria ospitalității și transporturi. Noile reguli au intrat în vigoare fără a mai fi necesară o hotărâre de guvern, și prevăd în primul rând renunțarea la lista pe culori care clasifica țările în funcție de rata de incidență cumulată. Indiferent de țara de plecare, intrarea pe teritoriul României este permisă, fără alte restricții, persoanelor care dețin certificatul digital al UE privind COVID-19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 ori documente compatibile cu aceste certificate, dovada pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

Se reduce mult carantinarea

Perioada de carantină a fost redusă la cinci zile pentru persoanele care nu pot face dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. O veste și mai bună, mai ales pentru familiile care vor să meargă în vacanțe, având copii cu vârsta de până la 12 ani, este că s-a eliminat măsura carantinării a copiilor. Sunt exceptate de la carantinare și persoanele aflate în tranzit pentru cel mult 24 de ore pe teritoriul României, la fel ca transportatorii de mărfuri sau de persoane, personalului navigant, persoanele care merg la muncă sau la studii peste graniță, în baza unor documente doveditoare. Doar cei care au intrat în contact direct, pe durata călătoriei, cu persoane confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 vor intra cinci zile în carantină, dacă nu se află în perioada de 90 de zile după ce au avut virusul SARS-CoV-2. „Noile condiții de acces sunt clare și transparente și aduc predictibilitatea mult așteptată după doi ani de incertitudini, în care vacanțele s-au transformat, din surse de plăcere și relaxare în motive de îngrijorare, sub amenințarea constantă a modificării aleatorii a condițiilor de acces în diferite state. De asemenea, ele corectează o serie de inechități care au dus la multe situații conflictuale generate de discrepanțele de tratament aplicate persoanelor nevaccinate, față de cele vaccinate. Apreciem faptul că, de această dată, măsurile transmise de ANAT și AIR au fost preluate integral și transpuse cu promptitudine în realitate, dând astfel un prim semnal spre revenirea la normalitate pe care cu toții o așteptăm”, spun reprezentanții asociațiilor patronale din turism, ANAT și AIR.

 

Asociațiile patronale din turism, ANAT – AIR, salută decizia Guvernului României de a restrânge lista restricțiilor de călătorie pe care anterior le-au cerut Executivului.

×
Subiecte în articol: certificat verde