Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În anul 1927, se înfiinţa Societatea Academică de Turism "România", aflată, la acea vreme, sub tutela Alteţei Sale Regale Principele Regent Nicolae. Societatea purta titulatura "academică" în primul rând datorită faptului că încerca să aşeze, pe temeiuri ştiinţifice, turismul în România, străduindu-se să aducă acest tip de activitate - care avea şi o latură materială, dar şi una morală, profund culturală - la nivelul tuturor ţărilor civilizate ale Europei. După semnarea tratatelor de pace de după primul război mondial, după reaşezarea ţărilor şi popoarelor Europei, pe continent turismul avea să fie puternic impulsionat. Cum chiar şi pentru a călători e nevoie să stăpâneşti o anumită cultură, între alte preocupări ale tinerei societăţi patronate de vlăstarul regal se număra şi aceea de a ţine conferinţe pe această temă. Unele dintre ele, susţinute de gânditori, oameni de cultură ai momentului - să-l numim aici, de exemplu, pe scriitorul Mihail Sadoveanu - s-au ţinut chiar pentru un public mai numeros decât cel care se putea strânge într-o aulă universitară, fiind difuzate la radio. Totodată, încă de la început, Societatea Academică de Turism avea să editeze un Bulletin propriu, în care sunt incluse conferinţe, reportaje, eseuri, pagini de jurnal scrise de cei mai de vază membri ai săi. Ne-am propus să scoatem la iveală, în această nouă versiune a Jurnalului de Călătorie, o seamă de pagini publicate în Buletinul Societăţii Academice de Turism «România», unele dintre ele, precum cel de mai jos - o conferinţă pe care Valeriu Mugur a susţinut-o la Radio în ziua de 12 ianuarie 1929, având titlul «Problema Turismului» - dovedindu-se şi astăzi de o surprinzătoare actualitate. Textul a fost publicat în ediţia din ianuarie 1929 a Buletinului SAT «România».
Simona Lazăr
Problema Turismului
de Valeriu Mugur
Etimologia însăşi a cuvântului ne lămureşte că dacă turism nu e sinonim cu călătorie, sunt cu toate acestea două noţiuni care se completează reciproc, de care turistul nu se poate priva pentru însuşi motivul existenţei lui. Trăieşte una prin alta. Există însă o diferenţă fundamentală nu în ceea ce priveşte judecata în ansamblu a chestiunii, ci în ceea ce priveşte caracterul specific fiecăruia dintre cele două elemente, turism şi călătorie. Pe când călătoria e un mijloc, turismul e o problemă. Şi încă o problemă complexă, ridicată în mai toate ţările de adevărată civilizaţie, la onoarea unei probleme de stat. Elveţia trăieşte din turism, Germania l-a transformat de mult în dogmă de familie, Italia îl cultivă cu cea mai mare grijă, America şi Anglia îl practică, impresionant. Antichitatea l-a creat în mod spontan şi această spontaneitate a fost întotdeauna constructivă. Făcând parte din elementul genezic al civilizaţiei, ea s-a perindat în timp şi spaţiu, şi dacă răsfoim istoria vedem la originea marilor progrese o călătorie. Fie o călătorie în interes economic, fie o deplasare războinică. Aceste două feluri de călătorii caracterizează exclusiv Antichitatea. În Evul Mediu intervin pelerinajele, ca nişte călătorii cu scop religios, şi numai târziu de tot s-a ivit călătoria ştiinţifică, adică organizată pe baze metodice şi urmărind un scop ştiinţific sau cultural.
În toate aceste epoci şi în jurul tuturor acestor feluri de călătorii s-au înnădit elemente de completare.
Problema turismului a existat prin urmare întotdeauna şi, dezlegată mereu prin faptul dinamicii ei sub forma unor variate realizări practice, a ajuns astăzi să constituie un motiv de serioasă preocupare.
În Antichitate, Ulise a fost marele călător al epocii homerice şi Odiseea conţine rezultatul observaţiilor cele mai precise şi a unei vaste experienţe nautice câştigată până atunci de către marinarii Mediteranei. Herodot apare ca primul tip de turist cunoscut şi lucrările sale atât de preţioase din punct de vedere istoric prezintă o desăvârşită valoare din punct de vedere geografic.
În timpurile de mijloc, dorinţa de câştig şi de cucerire a împins pe spanioli şi portughezi pe căi lungi şi necunoscute pentru ca prin descoperiri noi să aducă omenirii şi civilizaţiei moderne un aport covârşitor. Magellan este creatorul călătoriilor de circumnavigaţiune, care, prin substanţa lor exclusiv economică, constituie unul dintre pilonii civilizaţiei pământene.
În timpurile noastre, turismul a căpătat o formă specială şi un fond mult mai complex. Progresele ştiinţei au transformat mult călătoriile, întinzându-le în spaţiu şi concentrându-le în timp, iar raţiunea de spontaneitate firească, cu care era îngrădit turismul antic şi cel medieval, ia astăzi formele bine definite ale unei probleme de vitalitate. Din secolul al XVIII-lea, turismul intră într-o fază de violentă dezvoltare şi, mai ales, de sistematizare. La baza lui stă ideea de îmbogăţire a cunoştinţelor omeneşti şi de îmbunătăţire a condiţiilor de trai. Sunt cele două aspecte ale turismului modern, acela ştiinţifico-cultural şi cel economic.
Aceste scurte consideraţii de natură teoretică şi istorică ne împing acum la o analiză a posibilităţilor practice în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor turismului, aşa cum în mod categoric o impun nevoile sau civilizaţia secolului nostru.
În statul modern, turismul e o necesitate şi dacă a fost învăluit cu înţelegere şi grijă aiurea, a fost neglijat şi desconsiderat în alte părţi. Din nenorocire, ţara românească este printre aceste părţi nefericite şi, cu toate aptitudnile ei naturale sau formate, n-a reuşit decât foarte puţin, şi numai prin energie particulară, nu să dezvolte sau să rezolve, ci numai să pună în evidenţă realitatea unei probleme naţionale de turism.
Efectele existenţei într-un stat a unei organizări turistice raţionale nu pot lua naştere decât din două cauze: întâi prin primirea străinilor în ţară şi apoi prin plecarea naţionalilor în străinătate. Spontaneitatea aceea care hotăra şi curajul genial care susţine pe călătorul neguţător sau războinic al Antichităţii şi al Evului Mediu sunt substituite în epoca contemporană prin necesităţi naţionale şi nevoia de dezvoltare a unui spirit internaţional. Prin intrarea străinilor într-o ţară oarecare şi prin pornirea naţionalilor în nenumărate ţări străine se satisfac aceste două elemente.
Problema, prin urmare, e arătată în plin. Rămâne să analizăm în elemente.
1) Chestiunea primirii străinilor în ţară are ca efect două câştiguri: unul material şi altul moral. Valoarea câştigului material e aceea care se degajează mai puternic din cauza deplasărilor străine. În general, în categoria primirii străinilor în ţară, câştigul e de natură economică, cel de natură morală rămânând pe planul următor.
Acest câştig material, manifestat printr-o serie întreagă de prosperitate fie în întreprinderile hoteliere, în dezvoltarea staţiunilor balneo-climaterice, în afacerile căilor ferate şi maritime sau, în genere, în toate domeniile unde se poate câştoga, a reuşit să facă să se creadă că turismul, astfel zugrăvit, poate căpăta fără nici o îndoială titulatura de industrie.
Industria turistică nu există, cu toate acestea. Sunt elementele mai sus amintite, care sunt industrii, iar turismul nu e decât un stimulent al lor pe calea câştigului şi dezvoltării materiale. Şi aici am ajuns la unul dintre elementele turismului ca problemă economică naţională;
A) Industria hotelieră, mai ales în ţările dăruite de natură cu colţuri de frumuseţe sau de sănătate; în ţările comerciale sau de tranzit, s-a dezvolvat prin faptul acestor argumente. Turismul de agrement, de sănătate sau de nevoie, incontestabil că a fost provocat în aceste regiuni de către importanţa sau raritatea lor. Nu e însă mai puţin adevărat că dacă aceste locuri nu pregăteau o cale favorabilă, niciodată turismul nu s-ar fi dezvoltat, aducându-le un aport material de cea mai mare importanţă. De aceea, industria hotelieră în special este o ademenitoare şi, totodată, o beneficiară de pe urma turismului.
B) Dezvoltarea staţiunilor balneo-climaterice, de asemenea, este un element de importanţă economică în problema ce ne preocupă. Prin turism ele se valorifică şi nici un sacrificiu de reclamă sau de amenajare nu va fi prea mare în scopul acesta. Pentru aceste staţiuni, turismul capătă caracterul de periodicitate şi orice întrerupere neprevăzută a lui provoacă o criză locală. Prin urmare, în acest caz, turismul se manifestă ca factor hotăâtor în însăşi existenţa unui centru de viaţă. (Problema pe care o analizăm vedem cum capătă treptat o importanţă tot mai mare);
C) Căile ferate şi maritme, elemente civilizate în cadrul călătoriei moderne, prin faptul că fac parte integrant ca elemente tehnice din însăşi existenţa călătoriei, în mod firesc vor avea de câştigat. Toate avantajele posibile se fac de către companile naţionale sau particulare pentru facilitarea de călătorii n scopul lor, bineînţeles, al profitului lor personal. Reclama cea mai întinsă şi mai elocventă e alimentată permanent şi neprecupeţit;
D) În afară de aceste trei elemente analizate, este câştigul general material, care se manifestă în nenumărate domenii; taxele de lux, câştigul vehiculelor, al restaurantelor, muzeelor etc. Prin urmare, câştigul material de pe urma intrării străinilor în ţară se manifestă prin dezvoltarea transportului, a industriei hoteliere şi balneo-climaterice.
E) Câştigul moral are şi el două laturi de manifestare, chiar dacă nu de o prea mare importanţă, de un interes destul de apreciabil:
a) În primul rând este contactul pe care străinii îl iau cu ţara pe care o vizitează şi pe care învaţă să o aprecieze obiectiv;
b) Şi în al doilea rând este contactul pe care locuitorii ţării îl au cu turiştii străini, alături de care învaţă să diferenţieze unele lucruri imposibil de rezolvat de imaginaţie sau de înţeles de la distanţă.
Câştigul moral în această categorie de turism naţional este mai mult însă de partea turiştilor decât de partea celor localnici, asupra cărora, după cum am văzut, se răsfrânge harul strălucit al avantajului economic.
2) Trecând acum la analiza celui de al doilea aspect al turismului naţional, după ce am cercetat efectele produse de cauza primirii străinilor în ţară, vom vedea că plecarea în străinătate a naţionalilor prezintă o importanţă şi mai covârşitoare, dând problemei turismului înfăţişarea superioară de problemă pedagogico-culturală. Şi atunci când, contrar celor care îl considerau industrie, turismul a fost asimilat cu o şcoală d eunii gânditori, s-a spus desigur un categoric adevăr.
Din faptul pornirii pe drumurile lungi şi variate ale străinătăţii a indivizilor sau a caravanelor de indivizi conduşi de oricare dintre formele mderne de turism: explorări propriu-zise, călătorii ştiinţifice, călătorii de ordin pur economic sau simple deplasări de turişti împinşi de curiozitate sau de drag de învăţătură, problema turismului impune două clarificări riguroase pe tărâmul câştigului. Căci problema turismului e o problemă pozitivă şi câştigul se manifestă de multe ori ca pemiză, înainte de a-l transforma în efect.
Aceste două clarificări sunt: a) dezvoltarea individuală şi b) câştigul general.
a) În dezvoltarea individuală se amestecă o mulţime de elemente, care în complexul lor indică într-adevăr turismul, ca o şcoală de instrucţie şi educaţie multilaterală. Faptul organizării călătoriei fie de individ însuşi, fie de alţii, sau faptul pătrunderii lui de metodele unei organizări; învăţătura practică, contactul cu elementele pe care teoria i le-a zugrăvit vag sau intuiţia lui le-a recpetat imperfect; varietatea motivelor de comparare; multilateralitatea cunoştinţelor; adaptarea şi cizelarea moravurilor sau rafinări deosebite; şi mai ales faptul, cum spune Atkinson, "că exotic este legat de termenul critic", lucru ce permite mai uşor o analiză a realităţilor din ţara de comparaţie cu cele văzute şi studiate aiurea, toate acestea contribuie în md indiscutabil la dezvoltarea individuală. Şi dacă pedagogia ultimilor timpuri a omis analiza acesto realităţi, e suficient să-l ascultăm pe Platon, care spunea că "trebuie ordonat tinerilor cuminţi şi bine conformaţi să se deplaseze cât mai des, pentru a culege din călătoriile lor tot ceea ce ar putea servi guvernământului Republicii". El ridică prin urmare tirismul la rangul de necesitate de stat şi totodată îi atribuie calitatea pedagogică şi salvatoare de pregătire a tinerilor valoroşi. Republica politică despre care vorbeşte Platon este astăzi republica culturii.
În afară de aporturile aduse omenirii de îndrăzneala marilor exploratori care prin faptul curajului şi al călătoriilor lor deveniseră nişte individualităţi superioare, în afară de descoperiile ştiinţifice care înainte de a se răsfrânge cu importanţa lor asupra civilizaţiei au luminat concepţia însăşi a descoperitorilor, în afară de călătoriile economice generatoare de bogăţii dar şi de învăţături pentru întreprinztorii lor, în afară de deplasările mai simple de plăcere şi de învăţătură care luminează în special masele de intelectuali, Paul Morand vorbeşte cu multă dreptate că dacă nu cei mai mari scriitori, atunci cei care au însă cel mai puternic asupra epocii lor, au fost toţi călători: Montaigne, Roussen, Voltaire, Bernardin de Saint Pierre, Chateaubriand, George Sand, Byron, Lamartine. Prin talentul lor covârşitor, efectele fericite ale călătoriei, au influenţat epoci întregi, creându-le pentru istorie.
Afirmând la începutul conferinţei mele că, răsfoind istoria, găsim la originea marilor progrese o călătorie, am voit să atac fondul însăşi al problemei ce ne preocupă. Ei bine, acesta e un adevăr într-atât cât istoria e adevărată.
b) Al doilea efect cauzat de deplasarea naţinalilor în străinătate, pe lângă acela al dezvoltării individuale, se manifestă sub forma unui câştig general. E vorba de rolul pe care călătoriile îl joacă în dezvoltarea spiritului internaţional, pecum şi în ridicarea nivelului cultural naţional.
Privitor la ridicarea nivelului cultural naţional, trebuie să-l socotim ca o rezultantă a ridicării nivelului individual de care am pomenit. Cu cât o ţară va avea mai mulţi călători beneficiari ai avantajelor oferite de călătorii, cu atât pulsul ei va bate mai puternic pe tărâmul pregătirii generale, cu atât fondul şi înfăţişarea ei se vor lumina. Va fi exact Republica pe care o întrevedea Platon.
Şi ca o completare a chestiunii ridicării nivelului cultural naţional, e locul să pomenim aici de turismul pur naţional, adică de deplasările naţionalilor în ţara lor, turism al cărui efect practic în primul rând e dezvoltarea patriotismului, care în forma lui adevărată nu e altceva decât manifestarea individual-spirituală a aprecierilor asupra celor văzute şi studiate în lungul şi în latul ţării lui. Rolul jucat de călătorii în dezvoltarea spiritului internaţional ia o înfăţişare tot atât de importantă ca acela jucat pe tărâmurile amintite, cu singura deosebire că noţiunea de spirit internaţional e ceva modern, născut abia acum câţiva ani, din principiile largi şi noi ale tratatelor de pace. Dacă a existat şi mai înainte acest spirit internaţional, el n-a oferit însă până acum un motiv de dizertaţii teoretice sau de realizări practice. O definiţie categorică a lui e încă greu de dibuit. Această noţiune e prea complexă din cauza nesistematizării ei în sensul de a-i crea o înfăţişare hotărâtă în înţelegerea celor mulţi, e încă confuză din cauza speculaţiilor teoretice asupra ei. Ea există însă sub forma unui adevăr. Spiritul internaţional, cu tot aspectul lui amalgamatic şi nepăsător de definiţia oamenilor şi de teoria omenească, există azi în sensul unei coeziuni internaţionale, în sensul singurei explicaţii a tendinţelor de apropiere între naţiuni. E ceva viu prin forţa necesităţilor naţionale şi ceva creator prin opera lui internaţională.
Orişice încercare, orişice efort în domeniul apropierii naţiunilor între ele constituie o frântură a spiritului internaţional. Călătoriile în primul rând sunt acelea ce reuşesc a pune în contact direct membrii unei naţiuni, cu nemembrii, cu natura, cu viaţa şi cu nevoile altor naţiuni. Şi e covârşitor de important acest lucru, căci din el se nasc simpatii, admiraţii, milă şi imbold. Acel ce călătoreşte în lume va căpăta un bagaj de cunoştinţe exacte şi de aprecieri reale, altele decât cele alimentate de comunicatele oficiale şi de curentele forţate din ţara lui. Sufletul şi conştiinţa lui se vor dirija în sensul cel adevărat şi din ele va izvorî o mare cantitate de afinităţi pentru o naţiune ori pentru un popor sau o mare cantitate de decepţii, convingeri, teamă, admiraţie sau chiar iubire.
Toate acestea sunt elemente importante în constituţia spiritului internaţional şi prin intensificarea călătoriilor, prin organizarea lor sistematică, prin dezvoltarea gustului de cercetare al indivizilor unei naţiuni, se va aduce un aport viguros în rafinarea şi lămurirea acestui spirit internaţional.
Am făcut această analiză sumară a problemei turismului, pusă în mod spontan de Antichitate şi de Evul Mediu şi întrevăzută metodic de raţiunea ştiinţifică modernă. Necesitatea care impune problema turismului prin cele două elemente, primirea străinilor în ţară, cu efecte de important câştig economic şi moral, şi plecarea naţionalilor în străinătate, cu covârşitoarele consecinţe asupra dezvoltării individuale şi consolidării spiritului internaţional, este ceva natural.
Turismul se manifestă prin urmare ca accesoriu practic al unei necesităţi naturale şi, deci, problema lui e mai importantă decât se bănuieşte. Majoritatea lumii civilizate a îmbrăţişat-o aşa cum impunea raţiunea şi interesul. În România, ea este în perioada de manifestare, nu ca efect, însă, ci numai ca problemă. Au fost probabil necesităţi de politică propriu-zise, care luându-i locul în cugetul şi interesul oamenilor, au întârziat-o. Căci problema turismului face parte din politica aceea mai superioară, politica spiritului şi a înţelegerii cinstite. Şi prin urmare a viitorului.
Turismul, la noi, abia a început să părăsească sfera concepţiilor care îl sfidau şi îl batjocoreau.
Trebuie încheiat definitiv cu greşelile de interpretare şi făcut apel la solidaritatea tuturora pentru a rezolva cât mai grăbit şi mai raţional problema turismului românesc! Sunt deja încercări merituoase. Probleme economice şi mai ales culturale sunt strâns legate de rezolvarea ei.
Anticii spuneau că "nimic nu e posibil în intelect dau n-a fost mai întâi în simţuri".
