Saint Martin, micul Paris din Caraibe

Am ajuns în insula Saint Martin vineri (2.04). Ne-am îndreptat spre golful Marigot, care este foarte larg. Ne-am apropiat cât mai mult de un resort de pe plaja care mărgineşte golful sperând să beneficiem de un semnal bun la internet. În jur erau foarte multe bărci, în special catamarane. Am pus barca de serviciu la apă, motorul şi ne-am îndreptat spre un ponton de pe plajă. Eram nerăbdători să vizităm locul. Marius s-a oferit să-mi fie ghid.

Insula Saint Martin se află situată în partea de N-E a arhipelagului insulelor Caraibe. Are o suprafaţă de 98 de km pătraţi. A fost descoperită de Cristofor Columb în anul 1493, în ziua de 11 noiembrie, când era, de fapt, Sfântul Martin. Istoria insulei este plină de episoade de cucerire. Spanioli, englezi, francezi, olandezi deopotrivă au încercat în mai multe rânduri să cucerească şi să stăpânească această palmă de pământ. Primii locuitori ai insulei au fost ameridieni, dar aceştia au pierit în urma luptelor de cucerire. Până la urmă insula s-a împărţit între o colonie franceză stabilită în partea de nord şi o alta colonie, olandeză, care se aşezase în sudul insulei. Divizarea insulei s-a făcut în anul 1648, la 23 martie. Fiecare colonie a desemnat câte o persoană. Cei doi au plecat dintr-o extremitate a insulei în direcţii opuse. Persoanele nu aveau voie să fugă. Punctul unde s-au întâlnit a constituit cealaltă extremă a liniei de demarcaţie. S-a semnat un tratat numit Concordia, valabil şi azi. De atunci insula este unul dintre cele mai mici teritorii locuite partajate între două naţiuni.

Partea olandeză se numeşte Sint Marteen şi are capitala în  Philipsburg. Zona este renumită pentru plajele pitoreşti, viaţa de noapte şi paradisul fiscal. Localitatea  este înţesată de magazine duty-free care comercializează bijuterii, ţigări, băuturi. Aproape zilnic sosesc aici mari vase de croazieră cu mii de turişti dispuşi să cheltuiască. Shopping-ul e viaţa lor.

Francezii au numit partea lor de insulă Saint Martin, capitala fiind Marigot. Partea franceză se laudă cu magazinele de artizanat, restaurante selecte şi cea mai renumită plajă privată amenajată pentru nudişti, situată în Oryent Bay. Creaţii ale marilor designeri pot fi găsite în magazinele de un lux orbitor. Sunt numeroase terase în stil parizian unde poţi savura o cafea bună şi un croasant. Mai toţi pietonii sunt înarmaţi cu baghete, semn de bunăstare.

Insula Saint Martin are în jur de 30 de plaje, câteva lacuri cu apă dulce şi o lagună care se întinde pe câteva mile. Accesul în lagună se poate face din ambele părţi, franceză şi olandeză, străbătând câte un canal. Ambele canale sunt traversate de două poduri. Aceste poduri se deschid de trei ori pe zi pentru a permite ambarcaţiunilor întâi să iasă şi apoi să intre în lagună.

Insula Saint Martin se află situată în zona de uragane. Perioada favorabilă apariţiei lor este între lunile iunie-octombrie. Multe ambarcaţiuni se adăpostesc în lagună în perioada uraganelor.

Am pornit cu Marius într-o incursiune prin Marigot. Eu eram stăpânită de curiozitate, Marius de nostalgie.
A ajuns pentru prima dată în insula Saint Martin la sfârşitul lunii mai 1995. Nu venea la distracţie, ci la muncă. Firma Mendol Company avea nevoie de un strungar. Marius bântuia atunci prin insulele din Caraibe în căutarea unui loc de muncă. Plecase să înconjoare lumea dar rămăsese fără bani. A aflat de acest loc de muncă, a trimis un CV prin fax şi a primit răspuns imediat: era aşteptat la Saint Martin să dea o probă. După ce ajuns în insulă şi apoi la firmă, patronul de atunci, Nuno Mendes de Oliveira, portughez de origine, i-a dat să execute nişte piese. Fiind mulţumit de rezultat, a fost angajat imediat şi a început să lucreze din acel moment. S-a tras cu casa mai aproape de muncă, adică a intrat cu Phoenix în lagună. Totul intrase pe un făgaş cât de cât normal până când a venit Lewis. Nu e vorba de un coleg de muncă, ci de un uragan. În ciuda avertismentelor meteo şi a pregătirilor făcute, Phoenix a fost aruncat pe mal într-o pădurice de mangrove. Avea cârma ruptă. Marius a stat în barcă în timpul uraganului. Nu va uita niciodată această experienţă care, sigur, l-a întărit. Lewis a fost de gradul trei cu vânt de 270 cu rafale de până la 300 km pe oră. Din cele 2.000 de  ambarcaţiuni aflate în lagună au mai rămas în ancoră 25; restul au fost aruncate pe mal. Insula arăta ca după potop. Singurul lucru pozitiv a fost că la firmă era de lucru berechet. Marius, ajutat de familia Mendol, a reuşit să-şi repare barca şi să o pună din nou la apă.   

La foarte scurt timp a venit un alt uragan, Merlin. A fost mai mult ca o furtună. În anul 1997 a venit şi colegul George: a fost de gradul doi. Phoenix a scăpat nevătămat.

În anul 1999, după ce a strâns nişte bani şi experienţă cu carul, Marius şi-a continuat periplul în jurul lumii. Au trecut de atunci nişte ani.  

Ne-am îndreptat spre sediul firmei, dar porţile erau închise. Ne-am dat seama că era Vinerea Mare şi că oamenii se pregătesc de Paşti.

Am căutat un supermarket, am cumpărat diverse bunătăţi şi ne-am întors la barcă. În ancoraj vântul îşi schimbase direcţia, bătea din vest cu 25 de noduri. În golf se formaseră valuri mari, ancorajul nu e protejat pentru acest tip de vânturi. În jurul orei 17 Marius reuşeşte cu greu să scoată cele două ancore. Între timp vântul era la 28 de noduri din faţă şi valurile aveau doi metri. Ne-am îndreptat spre partea estică a insulei. Când am ajuns în dreptul golfului Oryent Bay se întunecase deja. Nu aveam hărţi amănunţite cu acest golf. Ştiam doar că intrarea este marginită de două recifuri de o parte şi de cealaltă. Am încercat să abordăm un alt ancoraj, dar nu era protejat. Marius a decis să intrăm în golf. Înaintam cu viteză foarte redusă; în timp ce eu ţineam cârma, căpitanul lua poziţia pe hartă. Cu ochii pe sondă am reuşit să trecem de porţiunea periculoasă. Uff! Bine c-am scăpat! Am înaintat până aproape de alte yachturi şi am aruncat ancorele. Era deja ora 20.
A doua zi dimineaţă (3.04) golful arăta foarte pitoresc. Am mutat barca aproape de insula Pinel, o bijuterie de valoare pe harta Saint-Martin-ului. Am vizitat insula la primele ore ale dimineţii. Pinel este mică dar cochetă. Are două deluşoare acoperite cu iarbă şi flori, două plaje în interiorul golfului şi una cu ieşire la ocean. Plajele din lagună au nisip fin auriu. Apa este azurie şi în unele locuri are doar jumătate de metru. Pe plaje s-au construit câteva restaurante ascunse discret printre cocotieri, fără să deranjeze ochiul sau mediul. După excursie ne-am retras la barcă să ne hidratăm. Între timp ancorajul s-a umplut "ochi" de ambarcaţiuni. Lângă noi a tras un catamaran aşa de aproape că putem da mâna cu vecinii. E o familie numeroasă care, după dotări, e hotărâtă să petreacă Paştele cum se cuvine. De cum au ancorat au scos berile şi au pregătit grătarul. Ca la noi la iarbă verde. Sunt foarte prietenoşi, ne-au invitat la o bere sau la de-ale gurii. Am refuzat dar ne-am arătat încântaţi de muzica soca şi calypso care se-auzea până departe. Seara am servit o friptură de pui cu fasole verde şi ceva vinuţ. După ce s-au mai potolit vecinii, am aprins o candelă să simţim şi noi că e noaptea de Înviere.

Duminică (4.04) a fost o zi superbă. De dimineaţă Marius s-a dus pe insulă să facă fotografii; eu am pregătit masa de Paşti. Am făcut un platou cu pate franţuzesc ce aducea cu drobul nostru. Am tăiat ceva brânză feta şi un gogoşar rătăcit rămas din Trinidad. Cu o seară înainte fiersesem singurele ouă pe care le-am avut în frigider. În lipsă de vopsea de ouă am scris cu carioca roşie pe un ou: verde şi cu carioca verde am scris roşu pe celălalt. Am mai scos şi o vişinată de la finul din Constanţa şi gata masa!

Toţi din jur erau veseli. Pe plajă doar copiii nu beau bere. Cel mai mult m-au amuzat câţiva care stăteau în apă în cerc având în mâini pahare de şampanie; în mijloc pe o tavă plutitoare era frapiera cu sticla de şampanie.

Seara le-am arătat vecinilor că ştim şi noi să ne distrăm. După ce am mâncat o friptură de pui, am băut un whisky şi am ascultat muzică românească, adevărăciuni, cum zicem noi; am dansat în cockpit.

A doua zi de Paşti (5.04), ne-am dres cu o ciorbă de burtă din conserva păstrată cu sfinţenie pentru zile negre. Ziua a decurs cam la fel. Marţi dimineaţă (6.04) am ridicat ancora, ne-am luat rămas bun de la vecini şi am plecat. Am revenit în Golful Marigot şi am ancorat. Aveam multe de rezolvat. Am mers întâi la firma Mendol. I-am găsit la muncă. Fostul patron, Nuno, s-a pensionat între timp. Au rămas fetele lui, Carla şi Sandra, şi soţul Carlei, Mark. Marius a fost primit cu multă bucurie. Fiecare îşi aducea aminte de câte ceva, toţi voiau să povestească. Marius a explicat ce are de reparat. Au stabilit că în săptămâna următoare să vină la atelier şi să lucreze împreună cu Mark, care este specialist în sudură şi în inoxuri.

Vineri (9.04) am fost invitaţi de Carla şi Mark la o petrecere pe plajă. A fost foarte plăcut. Am mâncat un grătar foarte bun, am băut bere şi am stat la poveşti la un foc de tabără amenajat într-un glob metalic, creaţie a lui Mark.

Pe parcursul săptămânii care a urmat (12-18.04) Marius a reuşit să repare piese de la rollfoc, să facă suportul de la pilotul de vânt, să repare capetele de la cele două tangoane. O altă săptămână (19-25.04) a durat verificarea motorului şi schimburile de filtre şi de ulei. În zilele în care nu a lucrat la atelier am vizitat insula. Am fost la Fortul Louis, situat pe un deal ce mărgineşte golful Marigot. Am fost cu autobuzul în Philipsburg în partea olandeză. Este la fel de aglomerat ca şi Marigot, dar ceva mai "dutch".

Intervalul 26-30.04 l-am rezervat aprovizionării. Am împrumutat o maşină de la Mark şi, înarmaţi cu liste, am pornit la cumpărături. Întâi am făcut un studiu de piaţă. Apa şi băutura erau mai ieftine la chinezi. Apa era importată din Trinidad, deci foarte bună. Din păcate, pe insula Saint Martin sursele de apă dulce sunt foarte reduse. Toată apa provine din desalinizare. Am cumpărat brânză, conserve, unt, gemuri, făină, orez. Conservele şi băutura trebuie să ne ajungă până ce vom trece de Capul Horn. Produse ca pateuri şi conserve de carne nu se găsesc peste tot. Din păcate, vom sta prost la capitolul legume şi fructe. Insula este turistică, nu se cultivă nimic. Toate fructele şi legumele se aduc din America. Pe lângă preţul exorbitant mai au şi calitatea de a nu avea nici un gust. Ne vom lipsi de aşa bunătăţi. Am cumpărat ceapă, cartofi şi două pungi cu mere de Michigan. Nu-s ca cele de Voineşti. Am cumpărat şi un tortuleţ. Pe 15 mai e ziua lui Marius; împlineşte 55 de ani. Vom petrece ziua lui navigând. Am făcut o ultimă incursiune la Marina Royale pentru a face ieşirea. Am trecut şi pe la Mark şi Carla să ne luăm rămas bun. Ca nişte prieteni adevăraţi, nu au vrut să ne ia nici un ban pentru reparaţiile făcute. Le-am smuls promisiunea că vor veni să ne viziteze în România.

Luni, 3 mai, pornim din nou la drum. Vom parcurge 2.400 de mile până în Arhipelagul insulelor Azore. Traversada va dura în jur de 20 de zile. Sperăm să avem vânturi prielnice. Expediţia continuă.