x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Se caută zonele de balneo şi SPA de pe Litoral

Se caută zonele de balneo şi SPA de pe Litoral

de Diana Scarlat    |    26 Noi 2019   •   13:12
Se caută zonele de balneo şi SPA de pe Litoral

În sezonul rece, şi turiştii care îşi fac vacanţele în România au început să prefere ofertele „calde” de pe Litoral. Astfel, hotelurile care au piscine încălzite, zone de wellness şi SPA sunt din ce în ce mai pline de Crăciun şi Revelion. Mangalia este pe primul loc pe lista preferinţelor, fiind şi staţiune balneo-climaterică de interes naţional, faimoasă pentru tratamentele cu apă de mare şi cu apă sulfuroasă care se fac aici, în orice perioadă a anului. Una din principalele atracţii ale bazei de tratament de la Mangalia este piscina acoperită, cu apă de mare încălzită. Unele afecţiuni se tratează cu apele minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonate sau sodice mezotermale, la temperaturi de 25 – 27 de grade Celsius, dar doritorii trebuie să treacă mai întâi pe la medic, pentru că alte afecţiuni pot fi amplificate, dacă nu se alege tratamentul adecvat. Tratamente şi SPA se mai fac la Eforie Nord, dar sunt foarte căutate şi piscinele de la Mamaia pe timp de iarnă.

×