x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Sfaturile unui însoțitor de zbor: Ce băuturi să nu consumi în avion

Sfaturile unui însoțitor de zbor: Ce băuturi să nu consumi în avion

de Redacția Jurnalul    |    25 Noi 2025   •   19:00
Sfaturile unui însoțitor de zbor: Ce băuturi să nu consumi în avion
Sursa foto: Hepta/pasageri avion

Un fost însoțitor de zbor avertizează pasagerii să evite complet consumul anumitor băuturi în timpul călătoriilor cu avionul.

Ce să nu bei în avion

Pasagerii este bine să aleagă doar băuturi sigilate pentru a evita riscurile pentru sănătate, recomandă însoțitorul de bord, Kat Kamalani.

"Regula numărul unu: nu consumați niciodată lichide care nu se află într-o cutie sau într-o sticlă”, spune acesta într-un videoclip publicat pe Instagram.

De asemenea, băuturile calde, precum cafeaua, ceaiul sau apa servite în pahare trebuie evitate. Aceste lichide provin din rezervoare cu apă care nu respectă  normele de igienă.

„Acele rezervoare de apă nu sunt niciodată curățate și sunt dezgustătoare”, spune însțitorul de bord.

Aceasta explică că echipajul de cabină evită să consume aceste băuturi din cauza condițiilor igienice precare ale rezervorului și ale aparatelor de cafea, care sunt rareori curățate, notează spynews.ro.

×
Subiecte în articol: avion insotitor zbor