Inceputul de an vine cu reduceri substantiale la marile magazine din intreaga lume. Agentiile de turism ofera pachete complete pentru shopping, una dintre destinatiile de mare interes fiind Dubai.
Timp de o luna trei milioane de turisti fac shopping in Emiratele Arabe Unite
Inceputul de an vine cu reduceri substantiale la
marile magazine din
intreaga lume. Agentiile de turism ofera pachete complete pentru shopping, una dintre destinatiile de mare interes fiind Dubai.
Timp de peste o luna, orasul Dubai devine capitala shoppingului din Orientul Mijlociu. In perioada 20 decembrie 2006 - 2 februarie 2007 se desfasoara in Emiratele Arabe Unite cea de-a 12-a editie a Festivalului International al Cumparaturilor. Evenimentul atrage anual peste trei milioane de turisti care vin sa cumpere de la haine de firma pana la masini si bijuterii.
Pentru a atrage un numar cat mai mare de vizitatori, autoritatile din Dubai au permis comerciantilor sa importe marfuri cu taxe foarte mici. Astfel ca la celebrul festival se pot gasi de la genti Gucci pana la covoare persane, toate mult mai ieftine decat in tarile de origine. Ca la orice targ, marfurile sunt expuse in pavilioane specializate, unde sunt prezenti comercianti din peste 30 de tari. Una dintre marile atractii este "Oaza Covoarelor", o expozitie unica in lume, unde sunt prezentate peste 100.000 de produse, iar turistii pot vedea cum se realizeaza minunatele tesaturi si impletituri din matase sau lana.
PANA IN ZORI. Pe durata festivalului, cumparaturile se pot face de peste tot. Vizitatorii au la dispozitie cele peste 25 de mall-uri, precum si pietele in aer liber din jurul orasului. Daca ziua nu va este de ajuns pentru a face cumparaturi, puteti merge la shopping si noaptea. Bazarul de noapte este locul de unde puteti achizitiona orice va doriti, tarabele fiind deschise pana in zori.
EVENIMENTE. Shoppingul nu este singura atractie a festivalului. In perioada targului au loc reprezentatii de teatru, prezentari de moda, tombole, festivaluri de film, demonstratii ale mestesugarilor sau spectacole pentru copii. Dupa o zi obositoare la cumparaturi, te poti relaxa la Festivalul de jazz sau privind spectacolele de lumini si artificii.
Citește pe Antena3.ro