Faimosul Hotel de Gheață, construit în fiecare iarnă deasupra Lacului Bâlea, din Masivul Făgăraș, a vândut deja camere până în luna ianuarie, deși construcția va începe, ca și până acum, abia în noiembrie. Începând din iarna 2005-2006, hotelul își schimbă de fiecare dată tematica, prin statuile sculptate în gheață, care spun împreună o poveste. Anul acesta, tema hotelului va fi „Hollywood by ice”.
Magia Hollywoodului va urca pe cele mai înalte culmi, anul acesta, la peste 2.000 de metri altitudine, așezându-se, până în primăvara anului viitor, deasupra lacului glaciar Bâlea. Turiștii români și străini s-au grăbit să-și rezerve camerele încă din această vară, pentru a fi siguri că vor putea petrece măcar o noapte în singurul astfel de hotel din Europa de sud-est. „Am făcut o selecție de 17 filme celebre, cele mai apreciate din istoria cinematografiei, din care vom extrage simboluri și personaje-cheie pe care le va putea sculpta artistul Ștefan Doru Moscu. Am ales filme care să ne permită să organizam evenimente pornind de la ele: proiecții cinematografice, petreceri cu invitați VIP, o seară sau un weekend dedicat filmului românesc, o gală a regizorilor români premiați în ultimii ani la Cannes și la alte competiții cinematografice importante”, explică Arnold Klingeis, inițiatorul proiectului.
Istoria monumentului de iarnă
Hotelul de Gheață a fost de la început o inițiativă 100% privată. Arnold, fiul cel mare al soților Klingeis, care au cumpărat și au reconstruit din temelii Cabana Bâlea Lac, avea 25 de ani când i-a venit ideea să facă în vârf de munte ceva care să atragă întreaga omenire în inima Transilvaniei. A văzut că în zonele cu temperaturi foarte scăzute pe o perioadă lungă în timpul anului se construiesc astfel de clădiri din blocuri de gheață, s-a sfătuit cu specialiști din mai multe domenii și a construit primul hotel, împreună cu un prieten arhitect, inspirându-se din poveștile de succes ale celorlalte hoteluri de gheață. Surpriza a fost atât de mare, încât autoritățile locale au vrut inițial să dărâme construcția, pentru că unii nu au înțeles importanța unui astfel de monument, dar nici posibilitatea ca blocurile de gheață să devină materiale de construcție. Din fericire pentru noi toți, autoritățile au acceptat, în cele din urmă, îndrăzneața inițiativă, iar Hotelul de Gheață a fost construit în fiecare an la Bâlea Lac și a atras până acum sute de mii de turiști.
Legea muntelui trebuie respectată
La minunea din Carpați se ajunge iarna cu telecabina, de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac, pentru că Transfăgărășanul este închis. Și telecabina este investiție 100% privată a familiei Klingeis, care a făcut un împrumut de la o bancă din Germania, pentru a recondiționa instalația cumpărată în 2002 de la statul român. În sezonul trecut a avut loc și un incident, când telecabina s-a defectat și a fost nevoie de o nouă investiție pentru remedierea defecțiunilor, însă turiștii aflați la Bâlea Lac nu au avut de suferit, unii fiind coborți cu elicopterele SMURD. "Toți turiștii care au fost sus au fost coborâți cu elicopterul, la Cârțișoara. Nimeni nu a fost rănit, turiștii nu se aflau în telecabină când aceasta s-a blocat. În cursul nopții i-am cazat gratis pe acești turiști și le-am oferit masă caldă", a explicat Lidia Bădilă, purtătoarea de cuvânt a firmei care administrează telecabina de la Bâlea Lac. Astfel de probleme apar frecvent în zonele de munte, în timpul iernii, când cei care merg la cabane trebuie să se aștepte în orice clipă la un blocaj pentru mai multe zile, dacă vremea este potrivnică. Dar tocmai adrenalina venită din incertitudine face din aventurile la Bâlea Lac ceva unic de fiecare dată.
Pornind de la personajele principale din filme, vom organiza petreceri tematice precum "Jungle Party", vom promova un preparat "Ice age", iar de Crăciun vom împodobi un brad în camera Holly Kingdom. În noaptea de Anul Nou vom organiza o petrecere "intergalactică", pornind de la tema Star Wars, la care se vor servi coktailuri gen "Mars on rocks" sau "Pluto by night". Arnold Klingeis, Hotelul de Gheață
În Hotelul de Gheață, din acest sezon vor fi amenajate 14 camere duble, cu pat matrimonial, iar lângă hotel, pentru cei care doresc mai multă intimitate, vor fi construite trei igluuri. Arnold Klingeis, Hotelul de Gheață
Alte inițiative private
Arnold Klingeis nu s-a oprit la promovarea turismului în România doar prin Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac. A investit toți banii câștigați la Ice Hotel, timp de trei ani, pentru renovarea unei clădiri din vechiul Palat Brukenthal de la Avrig, aflată în stare foarte ridicată de degradare în momentul în care a cumpărat-o. Fosta Oranjerie a baronului de Brukenthal, situată în grădina palatului – copie fidelă a celui din centrul orașului Sibiu – a devenit, de câțiva ani, boutique hotel și restaurant cu specific local, care promovează rețete vechi ale nobilimii transilvane, găsite în arhivele orașului sau aflate de la localnici. După ce a organizat Toamna Barocă la Avrig, cinci ani la rând, anul acesta, familia Klingeis va organiza „Săptămâna cartofului la Avrig”, în perioada 17-24 octombrie. Orășelul transilvan este primul loc în care s-a cultivat cartoful în România, la jumătatea secolului al XVIII-lea.