x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Stațiunea Păltiniș a împlinit 122 de ani

Stațiunea Păltiniș a împlinit 122 de ani

09 Dec 2016   •   20:30
Stațiunea Păltiniș a împlinit 122 de ani

Cunoscută mai ales în rândul schiorilor și al amatorilor de drumeții, staţiunea sibiană Pălti­niş are ceva de oferit turiștilor, în fiecare sezon. Iarna însă, datorită celor 1.442 de metri altitudine la care este așezată, este un rai pentru iubitorii de schi. Și nu de ieri de azi, ci de acum 122 de ani (1894), când a fost inaugurată de Societatea Carpatină Transilvană.

 

La începutul secolului XX, staţiunea aflată la 32 de kilo­metri sud-vest de Sibiu a devenit cunoscută nu doar în Ardeal, ci şi dincolo de graniţele austro-ungare, fiind considerată ”cel mai frumos loc din munţii de la răsărit de Karlovy Vary…”, o stațiune spectaculoasă, dar cu mult mai veche, înființată în anul 1370. Interesul pentru stațiunea transilvană a tot crescut, așa că legarea Păltinișului de Sibiu, printr-o șosea care străbate un cadru natural de o frumusețe uimitoare, a venit, în 1902, ca ceva cât se poate de firesc.

De atunci, zona a evoluat permanent, ajungând să ofere, în prezent, facilități deosebite pentru împătimiții de schi și snowboard. Acum, pârtiile sunt dotate cu tunuri de zăpadă, iar cele cu nocturnă sunt deservite de 4 instalații teleschi și teles­caun, așa că distracția în zona cunoscută drept platoul Poiana Poplăcii din Munții Cindrel a început deja. Iar cei care vor să se dea cu schiurile dar nu au echipament, găsesc acolo tot ce le trebuie, de la centru de închi­rieri, până la şcoală de ski şi snowboard, apres ski bar construit după model austriac, tabere şi evenimente ca în stațiunile cu ștaif din Alpi.

Pentru cei care nu pot susține costurile distracției pe schiuri, Păltinișul dispune, tot timpul anului, de 21 de trasee de drumeții, cu diferite grade de dificultate, datorită efor­tului membrilor unei asociații ecologice de drumeții montane, care întrețin marcajele și strâng gunoaile lăsate în urmă de turiști pe Cindrel și pe Retezat.

 

 Schiatul este subiectul unor picturi rupestre din anul 4.000 î.Ch.

Conform descoperirilor arheologice, mersul pe schiuri, în forma sa primitivă, cu schiuri scurte și foarte late, a apărut acum mai bine de 6.000 de ani, dovadă f iind picturile rupestre găsite în țările nordice.

Cuvântul ”schi” vine de la ”skíð”, care înseamnă ”băț din lemn”, în limba nordică veche.

La început, oamenii foloseau schiurile pentru a se deplasa eficient prin zăpadă, iar populația cea mai iscusită în tainele acestui ”mijloc de transport” era populația Sami, din Scandinavia. Așa se explică f aptul că schiul, bătrânul sport montan, a fost și subiectul unor picturi rupestre datate 4.000 î.Ch., descoperite în Norvegia.

Ca să vă dați seama cam cât de vechi e acest sport, vă mai spun atât: piramida din Gizeh, una dintre cele 7 minuni ale lumii, a fost construită în anul 2.550 î.Ch, deci mult mai recent decât au fost inventate schiurile.

 

foto: freeimages.com, Eco Drumetii Montane

×