x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Stiati ca in Romania se gaseste cea mai curată apă din lume?

Stiati ca in Romania se gaseste cea mai curată apă din lume?

17 Mai 2018   •   07:53
Stiati ca in Romania se gaseste cea mai curată apă din lume?

În Munții Bucegi există șapte izvoare care au uimit o lume întreagă prin puritatea lor.

 

Între lacurile Bolboci și Scropoasa, mai precis la cota 1.300, există șapte izvoare denumite personajele principale a mai multor legende, care circulă în lumea întreagă.

Pravalindu-se de pe o stanca impunatoare si transformandu-se intr-un covor de apa la poalele muntelui, Cascada 7 izvoare este considerata un loc nefiresc, cu o incarcatura istorica aparte.

Cascada este considerata o sursa de apa sacra inca de pe vremea dacilor, in urma cu peste 2000 de ani. Legenda spune ca din apele acestea a baut insusi zeul suprem al geto-dacilor, Zamolxe, apa de aici fiind considerata pura si unica in lume.

Speculatiile legate de puritatea apei au fost lamurite de stiinta. Cercetatori romani si straini au descoperit ca apa celor sapte izvoare vii ar trece printr-un zacamant de argint, ceea ce impiedica dezvoltare de bacterii in apa, a carei structura moleculara este aproape ideala. ANTENA 3

×