Pe lângă prezentările destinațiilor, la standuri, sau ofertele speciale, cu reduceri substanțiale, ale agențiilor de turism, de fiecare dată sunt prezentate și problemele interne ale celor care au afaceri sau lucrează în industria ospitalității din România. În tot acest timp s-au găsit puține rezolvări pentru a aduce turiști străini în România. Dar TTR a fost benefic mereu pentru creșterea numărului de români care cumpără vacanțe în străinătate.
Noutatea TTR 2023 a fost asocierea dintre ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, cu Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, la deschiderea oficială a târgului, ieri, de la ora 13:00. Târgul de Turism al României, organizat la Pavilionul B2 din cadrul Romexpo, din Capitală, reunește și anul acesta reprezentanții industriei ospitalității, agențiile de turism și, ca noutate, reprezentanții unor noi Organizații de Management al Destinației (OMD).
Gheorghe Flutur a fost invitatul ministrului Cadariu în calitate de reprezentant al OMD Suceava. Județul a avut, încă din 2003, cea mai puternică asociație de promovare a turismului – APT Bucovina – care a debutat în forță, tot la o ediție a TTR, cu cel mai spectaculos stand de prezentare, unde s-au făcut inclusiv demonstrații de călărie și de gastronomie locală, însă asociația a fost decimată prin intruziunea factorului politic, după primii ani de activitate. Asociația Pentru Turism Bucovina era formată doar din patroni de spații de cazare și agrement din județul Suceava, dar a existat o colaborare cu autoritățile locale și centrale, care a constituit, de fapt, structura legii actuale a OMD-urilor, APT Bucovina fiind un model de succes, înainte de apariția primelor certuri pe teme politice.
Actualul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, își asumă acum reînvierea vechii formule asociative, în cunoștință de cauză, el fiind unul dintre decidenții politici cei mai importanți din județ, în ultimii 20 de ani. Dacă va reuși să rezolve problemele politice interne, cu lecțiile învățate în ultimele două decenii, și dacă va avea un cuvânt important de spus în cadrul OMD Suceava, organizația ar putea redeveni cea mai performantă structură asociativă de promovare a destinației turistice Bucovina.
Ministrul împreună cu secretarii de stat Tudorița Lungu, Cătălin Canciu, Lucian Rus și Angel-Iulian Călin și cu Gheorghe Flutur au făcut împreună turul oficial al standurilor care promovează destinația turistică România. Standul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului promovează, în acest an, geoparcurile și destinațiile ecoturistice. În weekend vor fi organizate activități pentru copii.
Luptele interne au un prim rezultat
Mediul de afaceri din acest sector de activitate a avut și dispute, înainte de TTR. Se punea problema înlocuirii ministrului Cadariu cu Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor, însă „bomba” a venit de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR): chiar cu o zi înainte de deschiderea târgului, membrii Comitetului Director al FPTR au decis să-l propună pe Dragoș Anastasiu pentru funcția de ministru la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, până la alegerile parlamentare din anul 2024.
Dragoș Anastasiu nu este membru FPTR, dar propunerea a fost făcută după ce membrii patronatului au ajuns la concluzia că turismul din România are nevoie de un tehnocrat care să-și asume schimbările legislative și toate acțiunile pe care ministerul de resort trebuie să le facă pentru a susține acest sector de activitate. Anastasiu a refuzat propunerea patronatului.
FPTR este singura federație reprezentativă la nivel de sector de activitate „turism, hoteluri, restaurante”, afiliată Confederației patronale UGIR. Federația declară și că dorește să se afilieze la Alianța Pentru Turism (APT), după ce asociația se va constitui conform Legii dialogului social, pentru a avea reprezentativitate la nivel de ramură.
La târg se promovează mai bine destinațiile externe
În timp ce tensiunile interne se mențin, Grecia a avut și de această dată o prezentare excepțională, pentru a atrage cât mai mulți turiști din România, în Pavilionul B2, standul 27, unde Organizaţia Naţională de Turism a Greciei (EOT) a venit cu 14 coexpozanţi din regiuni diferite. Directorul Biroului EOT - România, Georgios Stafylakis, împreună cu reprezentanții regiunilor au prezentat oferta pentru sezonul 2023, în Halkidiki, Thassos, Paralia Katerini, Evia, Samothraki, Insulele Sporade (Skiathos, Alonissos, Skopelos), Insulele Ionice (Lefkada, Kefalonia, Corfu, Zakynthos), Creta, Rodos și alte regiuni preferate de români.
Și Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a fost bine reprezentată de membrii care au oferit reduceri substanțiale, pregătite pentru TTR, pe lângă cele de tip „Early Booking”. Agențiile au anunțat că numărul cererilor pentru vacanțe în străinătate a crescut cu 40% pentru rezervările tip early booking față de aceeași perioadă a anului trecut (perioada octombrie – februarie), cele mai multe fiind pentru destinații externe.