Grecii i-au spus Drepanon ("secera"), după forma arcuită a promontoriului pe care s-a ridicat cetatea antică Trapani. Fondat de fenicieni, oraşul a rămas un port important care are toate ingredientele necesare unei călătorii turistice desăvârşite. Culori, arome, gusturi, artizanat, arhitectură, un amalgam care vine din Europa, dar şi din Africa, aflată la doar 200 km sud.
Verile, la Trapani, umede şi sărate, sunt aidoma cu Strada Sării, care duce către Marsala, trecând pe lângă mori de vânt, saline şi tonare. O lume veselă şi binevoitoare te-nconjoară prietenos în oraşul în care italiana dialectală seamănă cel mai mult cu româna, arătându-ţi catedralele baroce şi invitându-te, în vinerea sfântă, la "procesiunea misteriilor".
"MISTERIILE"
Tradiţia creştinilor catolici trapanezi cere ca, opt zile înainte şi după sărbătoarea Sf. Maria, statuia "santissimei" să fie plimbată şi aclamată de localnici pe străzile metropolei siciliene. Procesiunea pleacă de la Catedrala San Francesco pe drumul care urmează conturul cetăţii şi se întoarce prin Via Grande, strada care taie oraşul în două, legând marea de centrul Siciliei. În faţă, e purtată racla transparentă cu icoana Fecioarei, urmată de 24 de făclieri şi de 12 localnici robuşti, care susţin statuia făcătoare de minuni.
Maria ţine mâna la inimă, are faţa destinsă şi priveşte cu duioşie în jos, către mulţime. Un voal lung, brodat cu argint, îi acoperă capul, căzându-i peste rochia albastră şi peste braţele încărcate de bijuterii. O înconjoară preoţi, muzicanţi cu tobe şi trompete. Urmează mulţimea, pestriţă şi gălăgioasă. De fiecare dată când cortegiul trece prin faţa unei madone sculptate sau pictate, cortegiul se opreşte. Fecioara călătoare "se întoarce", o salută pe fecioara "sedentară" şi pleacă mai departe, în sunetul trompetelor şi al tobelor care cântă alternativ.
Tot oraşul se veseleşte. În balcoane sunt aprinse lumini multicolore, iar de la ferestre se aruncă flori în onoarea Madonei. Din timp în timp, iau foc artificii, iar la un semnal rostit cu voce tare toată lumea strigă: "Vivat!". La capătul traseului, Fecioara revine în austera Catedrală San Francesco, cu o singură navă, pictată în alb, cu linii negre la vincluri, ca un anunţ mortuar, şi îşi reia locul în cor, aproape de altar.
Cortegiul reumple catedrala, iar muzica execută o ultimă partitură. Preotul adresează câteva cuvinte mulţimii şi binecuvântează creştinii îngenuncheaţi. Câtva timp, în oraş se mai aude, până către miezul nopţii, zarva pelerinilor voioşi, luminile sclipesc oglindindu-se în mare, străzile încinse îşi caută răcoarea sub luna plină, după care totul adoarme; chiar şi gardienii Madonei, pentru că la Trapani, spre deosebire de alte oraşe, Sfânta Mireasă n-a fost niciodată furată.
Rămâne statornică, la Trapani, Maria, Fecioara, căreia i se închină pescarii care se pregătesc să plece în larg în iunie, când pe lângă coastele insulei trec "cohortele" de ton în drumul lor nesmintit către locul în care îşi vor depune icrele. Atunci Madona îi ajută să se întoarcă acasă cu pradă bogată. Şi tot ea mângâie uşor capetele bălaie ale pruncilor care zâmbesc în somn.
În ritmul muzicii
Turnul Colombaia sau "Castello di Mare" - unul dintre simbolurile cetăţii Trapani, aşezat, cumva, chiar în inima apelor, pe una dintre limbile de pământ ce înaintează ascuţit printre valuri - este şi locul în care, prin tradiţie, se desfăşoară două dintre cele mai mari festivaluri muzicale ale sud-vestului Sicilian: Festivalul Internaţional de Muzică de Operă şi Festivalul Tineretului. O altă manifestare culturală de excepţie este Săptămâna Internaţională a Muzicii Medievale şi Renascentiste, care are loc în cetatea Erice, situată pe o culme muntoasă, deasupra "oraşului-seceră", şi unde se poate ajunge foarte uşor, cu telegondola, din Trapani.
"În extrema occidentală a Siciliei, pe ruta fenicienilor, în mările unde s-a aventurat Ulisse către saline, tonare, insule şi corali, Trapani ne ademeneşte cu patrimoniul său de natură, istorie, gastronomie şi cu mitul unui alt Ulisse, al anilor 2000"
Giuseppe Pace, preşedintele CCIAA Trapani
Citește pe Antena3.ro